Chitările s-au acordat în lumini roșu aprins

Șoc-șoc-groază! Niciun comentariu la Chitările s-au acordat în lumini roșu aprins 3

Sezonul de pri­mă­vară-vară al concertelor pentru îm­pătimiții de muzică rock a adus sîmbătă, în Club Hand, formația care a impresionat cel mai mult ascultătorii genului în ultimii zece ani, pe băieții de la Luna Amară. Sala încă nu era plină cînd Mih­nea, solistul formației, a urcat pe scenă, iar evenimen­tul a asmuțit uralele publicului adunat să îi ascu­l­te. Concertul a încîntat ascultătorii formației cu pes­te jumătate dintre piesele de pe ultima compilație, iar noul chitarist solo a demonstrat publicului entuziast că își merită locul în formație, fiind imediat recompensat cu aplauze generoase.

Doi tipi masivi și foarte serioși a­si­gură accesul în bar al celor care plă­te­sc bilet și par mai mult plictisiți de­cît nerăbdători. Odată trecută de ușa cu o mînă albă pictată, de la intrare, în­ț­e­leg și de unde atitudinea lor atît de pa­si­vă: în local nu sînt mai mult de douăzeci de oameni, numărînd membrii for­ma­­­ției care urmează să urce pe scenă, bar­ma­nul, băieții de la ușă și pe mine, de­­și ceasul arată că reprezentația ar tre­bui să înceapă în mai puțin de un sfert de oră. Din fericire, peste 30 de mi­nu­te, în sală se adună tot mai mulți fa­ni, iar mesele se umplu cu sticle de bere. Cînd lumea pare să se fi resemnat și fiecare își urmărește cu mai mult interes partenerul de discuții, mem­­brii trupei urcă pe scenă, pentru pri­ma oară în Iași cu noul chitarist solo.

„Ai să-ți urli mirarea”

La sunetul primelor acorduri, ca­re anunță că melodia din deschidere va fi „Asfalt”, mulțimea strînsă în fața sce­nei începe să murmure, apoi su­ne­te­le se transformă în țipete, pentru ca do­ar cîteva secunde mai tîrziu să se ur­le puternic versurile piesei. Ritmul es­te ținut de fanii care lovesc ritmic cu palmele-n blugii zdrențăroși, cu sticle­le goale de bere în mese și cu bo­can­cii în podea. În dreapta scenei, o tînără fi­ra­vă, îmbrăcată într-o fustă hippie, se bă­lăn­gă­ne alene cu o bere în mînă, în de­ban­dada sonoră și în agitația din fața ei, pe versurile piesei „Gri dorian”.

Un tip cu dread-uri lungi, noncon­formist încearcă să dea din cap, miș­cîn­du-se nevrotic și zbuciumat. Dansul lui rupe din atmosfera generală a con­cer­tului, a­ni­mat ca și cînd muzica pe care o au­de ar fi de fapt drum’n’bass și nu rock, iar el un dansator profesi­o­nist și nu ciudat. Alături, un altul înalt și slab, cu miș­că­rile lui Eminem din „Lo­se yourself”, pare să nu înțeleagă nici el foarte bi­ne ce se petrece, mișcîndu-se mai de­gra­bă me­canic, într-un ritm închipuit, de­par­te de a exprima izbucnirile co­le­gi­lor din ringul de dans.

„Și luna-n ape negre ar tăcea”

Luminile roșiatice ale barului adaugă un plus de vitalita­te ambianței, fără a o încărca excesiv, iar după a cin­cea piesă, în mijlocul rocker­­-ilor în­căl­zi­ți, deja se face pogo, cu o bru­­talitate și o viteză amețitoare. În timp ce tru­pu­ri­le se resping unul de ce­lă­lalt cu un e­fect neîntîrziat de bu­me­ran­g în ma­să, într-un joc năucitor de for­țe și lo­vi­turi, mișcările lor arată ca o pro­vo­ca­re sfidătoare a legilor fizicii, cu re­pre­zen­tările toboșarului la sfîrșitul fie­că­rei melodii care îi instigă să nu se op­reas­că prea curînd. Deja clasica „Ro­șu aprins” o cîn­tă doar Mihnea, în timp ce colegii de tru­pă se odihnesc și au părăsit scena, ast­fel că partea a doua a concertului în­ce­pe într-o cheie ceva mai melodică: cu­plurile dansează în­gî­nînd versurile pi­esei, iar cei mai ener­gici se retrag la mese să mai ia cî­­te-o gură din berea ui­tată acolo la în­ce­putul serii. După me­lodie, trom­pe­tis­tul urcă înapoi pe sce­nă și dedică ul­tima parte a concertu­lui moldoveni­lor din Basarabia, ca­re cu fix trei ani în urmă „ieșeau în stra­dă să își ceară drepturile și să spună nu co­munismului”, în fața unei mulțimi în de­lir.

După un șir lung de aplauze, pie­se­le „Chihlimbar” sau „În tine tu”, mai puțin dure și cu o ritmicitate hipnoti­că, transformă violența care umplea rin­gul cu mai puțin de un sfert de oră în ur­mă într-o neclintire generală, o transă a mul­țimii care pare împietrită sub o vra­jă cu trompete care sună grav. Nu­mai paharul cu tărie uitat pe una din bo­xe mai anunța că atmosfera este una de concert. Spre sfîrșit, una din me­se­le barului se animă cînd, revenindu-și din transă, gălăgioșii încep să se bată cu bere și cu pernele care zboară în latul ba­rului, aproape ajungînd pe scenă.

După două ore și un sfert de concert neîntrerupt, băieților nici nu li s-a mai cerut bis, iar fanii s-au mulțumit să aplaude zgomotos și să urle cît îi ține pieptul – zece minute.

Livia RUSU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top