Pavel Stratan și-a transformat publicul în jurnal

În „Legend Pub”, pe 6 mai, atmosfera a fost întreținută de glume bune și un public cu simțul umorului dezvoltat. Pavel Stratan a adus melodiile de peste Prut și le-a eliberat la Iași din corzile chitării. Ca pauză de respirație, cîntărețul a mai spus cîte o povestioară șlefuită bine cu ironie și ca spectacolul să capete o notă și mai familiară, oraganizatorii au adus-o pe sosia Cleopatrei, fiica lui Pavel, pe scenă. Giulia Haidău de doar patru anișori, cu capul acoperit de un baticuț roz și cu ochelarii de aceeași culoare peste ochi a cîntat, printre alte melodii, în duet cu Pavel Stratan refrenul piesei „Ghiță”.

În pub-ul decorat în stilul celor din Texas, însă cu o notă de modernitate, cîntărețul se oferă să „Ne fa­că un tango”. Nimeni nu refuză, însă dan­sul celor din public este cu paharele, iar al lui cu chitara. Îm­bră­cat cu cămașă neagră și cu un aer serios, Pavel ne spune că „o admir pe soția mea pentru că are un soț extraordinar”, iar noi îi dăm dreptate prin a­pla­uze.

Versurile melodiilor sînt ca un generator de zîmbet, căci nimeni nu are curajul să fie serios. Nici măcar mi­cuța Giulia Haidău. Îmbrăcată în rochiță și cu părul prins în două co­di­țe, acesta își filmează sora care in­terpretează „De-ai fi tu salcie la mal”. Alexandra Haidău a participat la „Vocea României” și a adus pu­țin din emoțiile concursului printre noi. Curînd îi ia locul fetița de patru ani care este îmbrăcată precum Cle­o­pa­tra. Cînd o vede îmbrobodită cu e­șar­fa roz, Pavel îi pune mîna pă­rin­teș­te pe cap și recunoaște că seamănă cu fiica lui. Doar că ea era mai mică cu doi ani cînd a lansat videoclipul piesei „Ghiță”. Telefoanele și aparatele de fo­tografiat sînt răpite de imaginea pă­pușei cu voce de privi­ghe­toa­re, iar doamnele de la mese o pri­vesc du­ios și cu admirație. Mulți o recunosc pe micuța ieșească pentru că a par­ti­cipat la concursul pentru co­pii „Ne­xt Star”.

Cine s-a născut de ziua lui?

În oglinzile mari agățate paralel cu scena la celălalt capăt al pub-ului se oglindește luciul chitării ne­gre. Printre coarnele mari prinse zdra­văn în pereții de lemn se pe­rin­dă mărturisirile cîntărețului. „De fapt, eu ziua mea/ Mi-o fac în fie­ca­re zi,/ Dacă trebuie – cîteodată/ Chiar de două ori pe zi”. Ca să nu ne sim­țim discriminați, Pavel întreabă ci­ne s-a născut de ziua lui. Cu zîmbe­te­le trase de la o ureche la alta, cei din public nu știu dacă să ridice mî­na sau nu. Ca să poată rezolva di­lema, cîțiva tineri ridică paharele în sănătatea tuturor.
În afară de intrument, de peste Prut a mai adus în buzunare și pu­ți­nă filosofie. „Eu cand mă-mbăt îs beat/ Cînd merg mă țin de gard/ Nu știu ce-am să fac”, însă răspunsul ni-l dă tot el: „dar tot mai bine-i în picioare/ Cînd te sprijini de pă­mî­nt”. Pe lîngă învățături, ne mai spune că soacra lui este o femeie grijulie, ca­re se interesează de sănătatea lui. Nu îl lasă să fumeze pe stomacul gol, fără să bea „una mică”. Un băr­­bat care are o femeie brunetă lîn­gă el rînjește cu invidie pen­tru glumele spuse, dar aceasta nu îl observă. Și fiindcă tot aduce vor­ba de familie, ne povestește și des­pre năzbîtiile Cleopatrei care acum este mare, are 12 ani. Cu mîn­­drie, Pavel își face un semn cu mî­na pînă la umăr și spune că pînă a­colo a crescut fata.

Aer texan cu glume moldovenești

Coarnele negre din spatele ba­ru­lui par copii identice ale celor pe care le are taurul mare din fața pub-ului. Uneori, barmanii se mișcă atît de repede încît ai impresia că vor ră­mî­ne agățați în ele. Decorurile în stilul ba­rurilor pentru cowboy se îmbină bi­ne cu textele moldovenești, am­be­­le aduc în prim plan animalele. „Dea­lu-i mare da’ ca calu nimeni nu-i/ Cînd ajungem în padure vin îi dăm și lui,/ Dar mai am ceva cu ci să ne distrăm/ Calu-l las să pască iar­ba, noi o s-o fumăm”.

Printre glume, Pavel Stratan ne sen­sibilizează și cu amintiri din co­pi­lărie. Ne reamintește de momen­te­le cînd cotrobăiam prin buzunarele pă­rinților și ale bunicilor după mă­run­țișuri. O dată, mîna lui a fost mai largă, însă nu are curajul să îi spu­nă tatălui lui unde au dispărut ba­nii. Dar are curajul să ne măr­tu­ri­sească faptul că el cîntă live, doar din voce și chitară. „Nu prea îmi place mie cum sună cuvîntul «negativ»”. Pu­­blicul începe să rîdă ca dovadă că în seara asta toți sînt prieteni cu optimismul.