Din prea multă mîndrie

Șah-mat Niciun comentariu la Din prea multă mîndrie 0

Cîteva instituții de presă au prezentat subiectul și acolo cît mai expeditiv și mai scurt. Decernarea premiilor Pulitzer, unul din cele mai mari evenimente dedicate presei, a trecut pe la urechea (și ochii) presei din țară ca și cînd nu s-ar fi întîmplat mai nimic.

Fondat în 1917, acest premiu este considerat ca fiind excelența în domeniul jurnalismului, dincolo de suma de bani primită (zece mii de dolari) cel mai mult contează prestigiul de care se bucură deținătorul acestui trofeu. În număr de 14, categoriile de la jurnalism au fost ocupate victorios în acest an de cotidianul american The Washington Post, care a reușit să ia patru premii, în timp ce rivalului său – The New York Times – i s-au „oferit” numai trei.

Oricît ar trebui să evităm comparațiile cu alte popoare și țări (că din start spunem că sîntem mai proști, dar nu e din cauza noastră), nu ai cum să nu observi importanța care se acordă acestei meserii în Statele Unite ale Americii. Pentru ei, presa chiar reprezintă cea de a patra putere în stat și nu de puține ori a reușit să schimbe și prima putere în stat (cum a fost și scandalul Watergate). Mass – media românești încearcă în continuare să își caute căpătîiul în tot vîrtejul din țară. Criza economică a făcut să dispară unele ziare sau reviste de pe piață (acum, unele chiar meritau să se închidă), pe unii jurnaliști i-a făcut să aplece capul și să-și pună semnătură sub un text scris după voia și dorința patronului. Au urmat și campaniile electorale de anul trecut, unde televiziunile au pășit mult prea curajos pe un teren deja minat și au coborît la cele mai joase nivele.

Pentru unii, Cristian Tudor Popescu a devenit învechit, iar Mircea Badea este cel mai bun că doar „le zice așa de bine, frate!”. Buletinele de știri au devenit mai degrabă emisiunile de divertisment, iar talk – show-urile parcă s-ar fi mutat în barul din cartier. Presa de calitate se face timid, avînd adesea deasupra capului presiunea audienței sau a tirajului.

Acum, dacă tot nu avem pentru ce să acordăm un Pulitzer presei românești, ce rost mai are să pomenim de el prin textele noastre? Mai mult, cine ar citi comentariile lui Kathleen Parker din The Washington Post (n.r.: cîștigătoare la categoria cel mai bun comentariu)?

George GURESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top