Un eșec mare pentru un public larg

Toți îmi spun că n-am fost și că nu sînt una dintre acele persoane născute „cu stea în frunte” și mi-e greu să cred că, așa, ca prin minune, nu voi mai fi o ghinionistă de azi înainte. Deși încep să fac fel de fel de lucruricu speranța că „de data asta n-are ce să se mai întîmple rău”, soarta mă surprinde de fiecare dată cu un ghinion mai mare decît mi-aș fi putut imagina.

În cei aproape 20 de ani de cînd mă iau la întrecere cu norocul, el mă lasă în urmă mereuși, oricît de prudentă aș fi, nu se poate să nu mă împiedic de ceva în competiția asta. Am prea multe întîmplări neplăcute ca să le pot enumera aici,dar îmi vin în minte cîteva pe care ar fi păcat să le trec cu vederea. Cum v-ați simți pe o scenă, în fața a zeci de oameni, cu multe camere asupra voastră și cu un microfon în mînă? Importanți, nu? Ei bine, e de înțeles pentru că așa și trebuie. Eu m-am simțit la fel de bine pînă să deschid gura adresîndu-le „bună seara” tuturor spectatorilor pe la orele amiezii, cînd soarele dogoritor schimonosea fețele privitorilor. Mai mult decît atît, aceiași oameni au primit din partea mea și un „Crăciun fericit!” cu ocazia sărbătorilor de Paște, pentru că soarta era de părere că am scăpat prea ușor cu un simplu salut poziționat într-un moment greșit al zilei. Îmi asum că am partea mea de vină în situațiile petrecute,dar asta nu mă scoate din primele locuri ale clasamentului ghinioniștilor.

Nici prima întîlnire cu băiatul de care îmi plăcea nu a trecut neobservată de oamenii din restaurantpentru că sucul de portocale mi-a pus gînd rău, jumătate din el plonjînd pe rochia mea atent aleasă. E groaznicsă mergi un interviu de angajare și chiar atunci o mașină să te stropească în timp ce trece printr-o baltă de noroi. Nici să te împiedici pe o suprafață plană cu tava de pahare atît de prețuite de mama nu e chiar plăcut.Am fost genul de elev care învăța toate subiectele și operele pentru un examen, dar mereu exista unul dintre ele pe care nu îl puteam reține nicicum. Astfel, nu trebuia să am niciodată emoții în legătură cu subiectul pe care îl voi extrage pentru că de fiecare dată era singurul pe care nu îl învățasem. Dacă pentru orice elev sau student, prima zi de școală sau facultate este deosebită, pentru mine a fost într-atît de deosebită încît la una am întîrziat, iar la cealaltă n-am ajuns deloc, deși pregătirile mele au început cu trei ore înainte. Dacă, în mod surprinzător, găsesc cinci lei, moment în care am tot timpul impresia că mi se schimbă norocul, „am grijă” să pierd înzecit cu prima ocazie, iar dacă nu mă ocup eu de asta, se întîmplă oricum.

Îmi sînt aduse mereu argumente cum că eu chiar nu am o relație tocmai bună cu karma, dar, cu toate astea, îmi place să cred că am noroc. Mă gîndesc că puteam spune tîmpenii mai mari din cauza emoțiilor, în fața oamenilor, la acel spectacol sau puteam vărsa tot paharul de suc, nu doar jumătate, la prima întîlnire. La fel de bine, jobul pe care mi-l doream poate nu era pentru mine. Astfel, mai bine că nu am ajuns. Mai mult decît atît, testele la care nu am nimerit subiectul cel mai bine învățat mereu mi-au adus notă mare. Cît despre faptul că nu ajung niciodată la timp, prefer să dau vina tot pe ghinion, deși sînt convinsă că,cel mai probabil, este genetic și, cu toate că cineva de sus tot încearcă să mă învețe o lecție pierzînd sume mari de bani în schimbul unora nesemnificative, nu renunț niciodată din a culege de pe stradă cîte un leu căzut.

de Diana Ursu

Sursa foto