Șahul și miuța se joacă și-n facultate

Pastila de după Niciun comentariu la Șahul și miuța se joacă și-n facultate 22

Am copilărit înconjurată de bă­ieți. Nu pentru că-mi plăceau ma­și­nile, ci pentru că pe strada mea nu se rătăcise nicio fată. Așa că am fost nevoită să mă rog de fratele meu să mă introducă în grupul lui de bă­ieți „mai mari”, în care nu avea ac­ces oricine. Am renunțat la rochiile în­flo­rate cu care mă îmbrăca mama în fa­voarea pantalonilor scurți și am în­vățat să joc miuța după doar cîteva săptămîni. Nu aveam eu vreo plă­cere ascunsă să alerg după minge, dar mîndria mea de fată nu era îm­pă­cată cînd mi se spunea mereu că trebu­ie să stau în poartă. Locul mi l-a luat Alex, un băiat cu vreo doi ani mai mic decît mine, care încă nu re­uși­se să se impună printre băieți. Eu ju­cam deja în atac.

Cînd se făcea frig și mama nu ne mai lăsa să alergăm prin curte, noi dădeam fuga la bunicuʼ, să-i îm­pru­mutăm tabla de șah. Cum nu ști­am nici în ce direcție merg piesele, fra­tele meu mă prostea să mut ce-mi zic­ea el, că știe el mai bine. Și nu știu cum se făcea, dar mereu eu luam șah-mat. Așa că am început să mă rog de tata să mă învețe niște strategii sau măcar să-mi explice cum să-mi apăr regele. Cîteva săptămîni mai tîrziu, reușeam să-i iau fratelui meu regina încă de la primele mutări și să-i dau șah-mat doar cu o tură, pe care o plimbam în jurul regelui.

La primul laborator de scris știri de la facultate, prin clasă era un zum­zet care trecea pe la urechile mele: mai puțin de 50% vor primi notă de tre­cere. Mi-am sprijinit capul în mîna dreapta și am început să mă uit la profesorul de la catedră și încercam să înțeleg ce-l făcea așa fioros. La a do­­ua întîlnire, nu am mai fost decît ju­mătate din grupă, restul erau con­vinși că „oricum o să ne pice”. Eu m-am dus la fiecare laborator, mi-am luat notițe și, încurajată de acel prof pe care toți îl credeau fioros, m-am apucat de teren. Cu prima știre mi-a fost rușine, la a doua am știut să introduc declarațiile, iar la a treia i-am completat toată caseta de ti­tra­re. Niciun titlu n-a fost bun, dar asta nu m-a făcut să renunț, ci am în­cer­cat din nou și din nou, pînă cînd am aflat că am trecut laboratorul. Pen­tru că dacă aș fi renunțat, nu aș fi știut niciodată să joc miuța, fratele meu ar fi cîștigat mereu la șah și nu aș fi știut niciodată cum stă treaba cu piramida inversată.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top