Cum am mers cu nașul în „ultimul tren”

„Brâncuși e al meu. Eu donez”. Ăsta a fost sloganul cu care guvernul a încercat să-i mobilizeze pe români pentru a dona pentru „Cumințenia Pământului”. Campania însă a eșuat, iar din cele șase milioane de euro de cît avea nevoie Ministerul Culturii, s-au adunat din donații doar unul. Cauzele sînt multiple, dar cea principală este modul prost în care statul a comunicat cu populația. De asemenea, această campanie trebuia tratată mai aproape ca una de marketing și nu ca un apel la patriotism. Sloganul prost și neinspirat contribuie la această stare din care reiese în urma comunicării guvernului că românii care nu plătesc doi euro pentru sculptură nu-și iubesc țara și nu-i apreciază valorile.

Practic, românii, cei care se află la coada topului de cărți citite pe cap de locuitor din Europa, performanță care este egalată de finanțarea statului în cultură și educație, s-au văzut deodată îndemnați să se sensibilizeze cu această cauză. Surpriză! N-au făcut-o. În loc să meargă pe o abordare în care mai întîi să se concentreze pe a educa și apoi pe a sublinia valoarea operei lui Brâncuși din punct de vedere artistic, instituțiile statului au apelat la lozinci ridicole care n-au făcut decît să stîrnească comentarii negative în spațiul public din categoria – „păi ce, eu dacă merg să donez am după aia liber la muzeu să văd pe ce-am dat banii?”. Cel mai bun exemplu sînt glumele și paginile de Facebook special create pentru a face mișto de sculptură.

Campania a mai subliniat o idee pe care o știam de multă vreme. Cea că românii nu au absolut deloc încredere în instituriile statului. Aceștia s-au revoltat și au spus că 11 milioane de euro e prea mult pentru „o statuie urîtă” ori că guvernul care i-a furat încontinuu pînă acum le cere niște bani pentru că n-au luat destul. Astfel, eșecul campaniei are mai multe rădăcini care merită explorate și vindecate.

Singurul element pozitiv în toată această poveste, pe lîngă sentimentul de unitate în fața unei valori naționale, a fost reacția populației și în special a Ministerului de Externe în momentul în care Ambasada Rusiei a donat 100 (o sută!) de euro pentru Brâncuși, postînd mai apoi și un clip înecat de propagandă. Dacă românii s-au prins rapid de circ, nici MAE n-a întîrziat cu reacția, răspunzînd în termeni diplomatici cu un „mersi. Dar nu, mersi”. Asta nu face decît să demonstreze că undeva la mijloc există o nirvana și că statul nostru, împreună cu locuitorii, se pot pune de acord.