Şah mat cu pionii

„Tu ce mai cauți aici?” Eu mai sînt aici pentru că încă nu am o­bo­sit să lupt, să sper și să cred că poate fi și altfel. Și ca mine mai sînt mulți alții, vreo cîteva sute de mii. Am ie­șit împreună în oraș mai multe nopți la rînd. A fost o petrecere în pijamale pe cinste, chiar dacă pe deasupra lor mai aveam cîteva rînduri de haine și pancarte pline de declarații de dra­goste. Am făcut și karaoke, chiar da­că unii au cam dat-o în bară cu ver­surile din cînd în cînd sau încercau fără succes să ne acompanieze cu sunetul unor vuvuzele de vreo ju­mătate de metru.

Nu am avut cronometru, așa că ne-am întins pe vreo cîteva zile. Mu­tările au fost lente, atent gîndite și s-a încercat chiar și disimularea. Pe de-o parte, regele și regina au ieșit în miezul nopții la atac. Proastă miș­care cînd ai doar cîțiva nebuni ca­re să te apere. De cealaltă parte, pionii, și cei albi și cei negri, cu al lor rege și-au făcut apariția pe tabla de șah la scurt timp după subtila in­vi­­tație la luptă, pregătiți să-și apere te­ritoriul. Și-au improvizat și birouri pe tabla de șah, ba și-au mai adus și copiii. Caii au fost pe post de gar­dieni, dar ziceau că dacă ar putea, tot cu pionii ar ține.

Strategia a fost simplă. Pionii nu au vrut să atace, ci doar să stea în apărare. Regele și regina au vrut să înainteze, dar ar fi sfîrșit jos de pe tablă dacă ar fi înaintat vreun pas. Capturarea celuilalt rege s-a dovedit a fi mai grea decît s-au aș­teptat. Așa a fost o zi, două, trei, pî­nă cînd și-au dat seama că pionii nu au de gînd să le facă culoar. A­poi nebunii i-au trădat unul cîte u­nul și au trecut de cealaltă ju­mă­ta­tea a tablei de șah. De șapte zile au avut regele și regina nevoie pentru a recunoaște că nu au cum să zboare peste două rînduri de pi­oni.
Șapte zile despre care au vuit toate tablele de șah.