De Ziua Europei, Rusia bate la ușă
Pastila de după 12 mai 2014Pe 9 Mai, mai multe instituții europene și-au deschis porțile cetățenilor din statele membre. În
Pe 9 Mai, mai multe instituții europene și-au deschis porțile cetățenilor din statele membre. În
Rusia vrea război, însă nu-și dorește să fie cunoscută drept puterea care a strigat „foc!”.
De Ziua Europei, eu i-aș cumpăra continentului pe care m-am trezit o turbincă uriașă în care
În colțul din dreapta, Sergey rînjește ca un vulpoi și face din ochi, în timp ce arbitrul îi
Iubesc ziua de 1 mai. Iașul este gol, te poți plimba pe Copou liniștit, găsești o bancă liberă
M-am născut după ʼ89, dar în clasele primare nu a fost an în care să nu ieșim la defilare de
Lăsați caietele în sertar, nici nu vă mai sinchisiți să le aruncați în geantă, n-are nici
De pe băncile școlii trăgeam o linie în calendar și trasam, măcar imaginar, zilele de „libertate”.
E simplu să spunem că o facultate făcută pe gustul studenților va fi una în care va predomina studiul,
Ne plac scurtăturile și horoscopurile. Să ajungem mai repede unde vrem, nu neapărat unde trebuie
O lene în plus, o lene în minus nu poate afecta un creier ce muncește zi de zi. Te scoli din pat,
Să se facă de-acasă. Facultatea, zic. Să stăm în fața laptopului, să primim cursurile de-a
Săptămîna viitoare, între 14-20 aprilie 2034, universitățile de stat ieșene vor organiza, sub
De la 1 aprilie, ni s-a mai agățat o piatră de gît. Una nu foarte scumpă, ci în valoare de doar
Țara ta nu vrea să-ți fie scumpă. Dar nici s-o cumperi pe o nimica toată. Nici să nu te poți
Ieri, de-un milion, mergeau cam 18 litri în rezervor. Azi, de-abia dacă trec de 16 pentru că pompa
Cînd nu aveam nici măcar zece ani, știam că de 1 aprilie nu trebuie să ies nicidecum din cameră,
Au fost la un moment dat prin Iași foarte populare magazinele „totul la 38 de mii”, unde găseai
Șantierele din Iași nu mai ajung la pensie. Lucrările ne trezesc cu noaptea în cap, iar cînd trecem
Poate că viața chiar e frumoasă. Cultură peste tot, cărți și cititori peste tot, om frumos