O sută de oaspeți nepoftiți

De pe băncile școlii trăgeam o linie în calendar și trasam, măcar imaginar, zilele de „libertate”. Ne bucuram cînd puteam lipsi „legal” de la ora de matematică sau cînd puteam amîna eseul la română. Nici acum, în studenție, nu uităm să însemnăm cu roșu zilele care ne oferă aripi și puțină odihnă. Dacă de Paște sau de Anul Nou orașul e pustiu, iar în aer nu plutește nici o vorbă, deschizînd ușa de 1 Mai, te ciocnești cu zeci de oameni fericiți cu pungi mari și coșuri cu mîncare. Parcul din a­pro­pierea casei mele înghite a­nual, în această zi, sute de muncitori. Oameni care dau buzna ca niș­te oaspeți nepoftiți și care plea­că de la iarbă verde la fel de o­braz­nici. Vizitatorii sînt nepoliticoși și uită să se „descalțe” înainte de a-i tre­ce pragul. Fiecare vine cu au­to­mobilul său, de la mașini mici la mi­crobuze. Cred că, în curînd, lipsa lor de politețe va căpăta proporțiile unui autobuz. Ici-colo, simți miros de fum, iar din fiecare au­toturism țipă muzica. Te re­la­xezi cînd cineva îți fredonează o me­lodie, însă cînd aceasta nu e una la număr, ci zece, atunci fie­care zgomot îți provoacă dezgust. Poate timpanele mele sînt capricioase, dar aceste tobe ne­con­te­nite apasă greu asupra odihnei celui ce dorește să facă o plimbare la aer curat în parcul din apro­pie­re. Mai tare sleită de puteri decît o­dihnită, flămîndă din cauza mi­ro­surilor ademenitoare ale fri­gă­ruilor și însetată de puțină tărie, plec acasă ca să îmi revin în fire. Li­niște, o salată și o cafea, apoi caut telecomanda. La știri același ha­os, doar că în alt parc.