Un cocktail din fum și votcă

O lene în plus, o lene în minus nu poate afecta un creier ce mun­ceș­te zi de zi. Te scoli din pat, te întinzi, mai caști puțin și ești în picioare mai de­vre­me decît te așteptai. E ora 14.48, ai uitat de ceasul deșteptător, de me­lo­dia care în fiecare dimineață îți irită ure­chi­le cu sunetul „e timpul să te tre­zești, trebuie să pleci la ore”. Ești la cîțiva pași distanță de uni­ver­sitate, însă re­nu­mitul autobuz al aces­­teia e mereu la ușile tale. Nu te gră­beș­te, te așteap­tă ca un cîine milos fă­ră a scoate nici un sunet. E creat spe­cial pentru tine și îți stă la dispoziție din prima zi de cînd ți-ai depus do­sarul.

Dacă înainte te rugai să ai o notă de trecere, ca să îți poți continua stu­di­ile, acum uiți de acel carnet prăfuit cu notele de la liceu și pășești vioi în noua sală de curs. Ești student, iar acele cifre pentru care trebuia să muncești ani buni acum nu mai au nici o valoare. Ba mai mult, ești bugetar, iar Guvernul îți mai achită și lenea.

Toată noaptea ai petrecut-o în club cu prietenii. Nu îți mai aduci ni­mic aminte după a cincea sau poate a patra sută de grame. Le-ai încercat pe toate, de la votcă, la tequila, iar trupul îți saltă în ritm de dans. Acum, condus de șoferul autobuzului pînă în sala de curs, nu îți mai vezi gașca matolită de ieri, însă ești fericit că fumul de țigara, ce a acoperit întreaga cameră, îți umple plămînii cu o doză de aer „curat”, iar mirosul de cafea te ademenește. Cîteva fete îți flutură din mîini, iar tu le recunoști ca fiind acele fuste care dansau în fața ta. Ești mîndru că ai putut să îți mai aduci aminte ceva. Proful e în fața ta, tot ce vorbește e ca o muzică de fundal. Nu poți spune că e bună, dar nici rea. Mai ciulești urechile din cînd în cînd și îl mai zărești ca prin ceață. Nimic mai mult, doar e universitatea ta de vis.