Cine (ne) mai întinde sfori

Cînd nu aveam nici măcar zece ani, ști­am că de 1 aprilie nu trebuie să ies nici­de­cum din cameră, darămite din casă. Pen­tru că de fiecare dată, mă trezeam cu dul­cea­ță în papuci, cu clanța murdărită de al­te dulciuri cleioase și cu sfori întinse prin toată casa pentru ca noi, fetele grăbite ale lui tata, să ne împiedicăm și să dăm cu nasul de covor. Toate spre amuzamentul tatei care privea de printr-un colț isprava făcută.

Zilele astea, de la 160 de ki­lo­me­tri de­păr­tare, am crezut că ur­mea­ză o altă pă­că­leală, servită de tata prin telefon. Spu­nea că ur­mea­ză să se scumpească benzina cu 40 de bani, iar cozile de la benzinăriile din oraș s-au întins pînă dincolo de miezul nopții, oamenii spu­nînd că da­că își fac un plin eco­no­misesc cam 35 de lei. Îmi amintesc că atunci cînd e­ram mică stăteau și pă­rin­ții mei cu ochii pe prețul benzinei, urmărind zilele în care se scumpea cu 50 de bani sau cele în care se ieftinea cu doi bani. Și cu mintea mea de copil spuneam că dacă va trece vreodată de cinci lei pe litru (atunci era maxim trei lei) îi iau pe ai mei într-un bagaj și plecăm în America.

Acum, cînd benzina a ajuns la un preț dublu față de ce mă așteptam eu cînd eram copil, nu mai vreau atît de mult să plec. Dar nici să rămîn. Însă dacă ești fie student, fie pensionar sau orice altă categorie care își agită mărunțisul rămas prin portofel la sfîrșit de săptămînă sau de lună, tot ajungi să te țigănești pentru 40 de bani. Sau chiar să faci diferența între tipurile de apă plată sau să eviți să o mai cumperi pentru că și aia costă bani. De alte băuturi nici nu se mai pune problema. Anul ăsta de 1 aprilie am renunțat la păcălelile cu sfori legate de-a lungul drumului în care să-i împiedicăm pe ceilalți. Pentru că de data asta, chiar dacă nu ne-am întins singuri plasa, a avut altcineva grijă să ne facă să cădem cu nasul de asfalt.