Om la apă!

E greu de în­chi­puit ce for­me ar trebui să ia în­cre­derea cînd ești în­­­-tr-o cursă în mij­lo­cul ocea­nului, pe-o co­rabie cu pînze, cu vînt slab dinspre bord, și-n jurul tău circulă doar bărci cu motor. Am avea șanse să cîștigăm cursa, că sîntem mulți și corabia mare, cu multe vîsle, doar că fiecare dă la rame în ce direc­ți­e-l duce mintea. Căpitanul avea cîndva alura de „cîine de ma­re”, cu o șuviță care-i atîrna rebel în­tre sprîncene, dar mai nou și-a arborat un papagal (cam scund, e a­de­vă­rat) de umărul drept, care i-a devenit cel mai loial sfetnic, și părerile marinarilor de rînd au rămas să le-asculte vîntul.

Într-un astfel de echipaj, oa­me­nii mai au încredere doar în cei mai bă­trîni sau în veștile primite la radioul pe care l-a instalat căpitanul pe catargul principal. Marinarii au as­cultat cum s-au scufundat co­ră­b­i­i­le Americii încărcate cu toate eco­no­miile oamenilor de rînd, cum un tsunami a înecat toată coasta Ja­po­niei și s-au temut pentru un nou răz­boi rece cînd au fost publicate te­le­gra­mele prin scurgerile wiki.

Și ei au muncit zi de zi, fără să se gîndească la căpitan sau la soarta corabiei, fiind mulțumiți să stea și să asculte despre nemulțumirile altora și să scuipe-n sîn să nu li se-ntîmple și lor. Pînă într-o zi cînd vocea aspră de la radio a anunțat că un sondaj a determinat că anul acesta 2 din 3 marinari vor fi concediați în iarna ca­re urmează dacă numărul acestora va rămîne la fel. A doua zi s-a în­ce­put epurarea. Primii au fost sacrificați bătrînii (mai ales cei cu pensiile prea mari), apoi marinarii care nu lu­crau puntea și copiii care trecuseră de vîrsta uceniciei și voiau să plece pe alte bărci cu motor.

Profitînd de disperarea oameni­lor de a-și păstra hamacul, căpitanul a părăsit corabia și a plecat spre ță­ri­le calde cu toată flota. Pe punte a ră­­mas însă papagalul, care striga răs­pi­cat „liberté, egalité, băi fraiere.”

Cătălin HOPULELE