Din primele lecturi

Am auzit întîia oară de Opinia cînd aveam nouă ani. Fratele meu mai ma­re își scria pe atunci primele rîn­duri în revista studențească pe care rar o aducea și pe acasă. Dar cînd o prindea în mîini, mama o răs­foia cu mîndrie de cîteva ori la rînd.

Prima dată am aflat de „Opinia” cînd abia învățam să citesc. Căutam cu greu numele lui și începeam să îi înșir cuvintele pe o foaie albă, cu scri­sul meu greoi. Dar vara în care mi-am petrecut vacanța la Iași am să mi-o amintesc mereu. Eram lîngă el cînd bătea cu ardoare în tastatură un text pentru revista dragă lui. Ceva despre vechea autogară pe care mi l-a citit și m-a întreabat dacă mi-a plă­cut. Am dat din cap și mi-am continuat joa­ca.

Mi-a amintit mai tîrziu de „O­pi­ni­a” tot el, cînd eram în liceu și cînd mi-a dat ideea să fac Jurnalism: „să mergi la acolo. O să-ți placă”, mi-a zis, iar eu îi vedeam în privire sentimentul de nostalgie.

Tot de la el am aflat și de zilele în­sorite în care redacția se muta la Costinești, de primul om sandviș de după ’98 și de poza studentului ca­re parea că învață, dar de fapt bă­u­se doar cîteva beri.

Cînd am pășit prima dată pragul redacției încercam să-mi imaginez multe din miturile auzite. Și am gă­sit aici exact ce-mi povestea el, oa­meni dragi și multe lucruri de în­vă­țat. Asta încerc să fac în fiecare să­p­tă­mînă. Și am reușit să-l înțeleg pe Daniel abia cînd mi-a fost publicat primul text. L-am citit de zeci de ori și nu-mi venea să cred că e semnat cu numele meu.

Ultima dată m-am gîndit la „Opinia” în această seară. Și mi­roa­se a vanilie și a ziar proaspăt scos.

Alexandra ȘANDRU