De sub masca unui virus

Nu mai trebuie să tăinuim că sîntem infectați cu virusul mizantropiei. Avem motive să rînjim sceptici din spatele unei măști de hîrtie fără să fim noi cei priviți de sub sprîncene ridicate. Acum avem motive întemeiate pentru a ne feri de ceilalți.

Avem rațiuni obiective să ne îndoim fățiș de cei din jurul nostru fără a mai căuta noduri în papură. Pretextul unui strănut ne este suficient pentru ca lipsa noastră de sociabilitate să capete brusc legitimitate, ca teama de a ieși din casă să nu o mai resimțim ca pe o povară din culpă.

Noi cei ce ne credem sănătoși, aflați fiind la adăpostul suficienței cu noi înșine, ne injectăm programatic o supradoză de neîncredere în ceilalți pentru a ne vaccina împotriva nevoii de-a le fi în preajmă. Zvonurile peste-tot-prezente ale bolilor care iartă din ce în ce mai puțini oameni ne permit rapid să zăvorîm și mai tare ușa care ne ține departe de ceilalți.

Privim lumea printr-o plasmă și digerăm gînduri distante, de parcă ne-ar fi teamă să nu ne contaminăm de vreo preocupare de-a tuturor și nu doar de-a noastră. Ne simțim intangibili, așa izolați cum obișnuim să ne petrecem zilele și scăldați în spirtul medicinal al indiferenței față de ceilalți. Gripe aviare ne trec pe lîngă urechi, porcine zboră dincolo de preocupările noastre, dar profităm de context ca să arborăm o neîncredere fabricată. Masca pe care o purtăm nu e pentru a ne proteja de ceilalți, ci pentru a ne feri de noi înșine.

Laura PĂULEȚ