Visul lui Sir Scott pentru Deltă

În dimineața zilei de 13 martie 1974, cînd Nicolae Ceaușescu su­pu­nea atenției colegilor din fruntea par­tidului lista cu propuneri pen­tru conservarea Deltei Dună­rii întocmită de Sir Peter Scott, grosul tovarășilor prezenți s-au întrebat cine e acest domn. La acea vre­­me, britanicul Peter Scott – fiul legendarului ex­plo­ra­to­r al An­tarcticii Robert Falcon Scott – era ornitolog, ofițer na­val, pictor, om de televiziune, fost sportiv și purta deja renume­le de „părinte al conservării na­tu­rii”.

„Cunoaște țara noastră din 1936. A cerut audiență la to­va­ră­șul Ni­­colae Ceaușescu”, a explicat to­va­­rășul Miron Cons­tan­ti­nes­cu, la acea vreme vi­ce­pre­șe­din­te al Con­siliului de Stat.

Sir Peter Scott putea fi so­co­tit un om înzestrat cu viziune și cu a­bi­­litate. Pe căi diplomatice, scă­pa­se de plumbii vînătorilor lu­mii spe­­cii rare de păsări. Luptase cu răb­­dare și cu zîmbetul pe buze pen­­tru fiecare în parte și obținuse semnă­­­turile necesare pentru a le pro­teja. În România comunistă nu prea i-a ieșit.

Sosea în Delta Dunării toamna, cînd se strîngeau cîrdurile de gîște cu gît roșu. Pentru Scott, era o mi­nu­ne să vadă la un loc ju­mă­ta­te din populația rămasă din aceas­tă spe­cie. În unii ani, apro­xi­­mativ 25.000 de astfel de păsări ajun­­geau în Deltă.

În decembrie 1973, Scott avea să facă o nouă vizită. Spera ca, de această dată, să fie primit de Ceau­șescu, pentru a discuta des­­pre viitorul Deltei și al specii­lor sale.

Ceaușescu avea să-i paseze însă scrisoarea președintelui Aca­de­­miei Ro­mâne, Miron Ni­co­les­cu. La cîteva luni după ce Aca­de­mia a zis că propunerile sînt „utile”, aces­tea ajungeau pe masa Pre­­zi­diu­­lui Permanent al C.C. al P.C.R.. Ceaușescu a fost di­rect: „Noi trebuie să pornim de la pro­gramul pe care îl avem de fo­lo­sire com­plexă a Deltei Dunării pen­tru agricultură, pentru pisci­cul­­tură, pentru stuf și pentru apă și, în acest cadru, să lăsăm să se așe­ze și pă­sările. (…) Nu se poate să opreș­ti vînatul în Deltă. Dacă nu îm­pușcăm noi rațele, le îm­puș­că alții”.

Visul lui Sir Peter Scott pentru această parte a lumii avea să prin­­­dă contur abia după moartea sa, respectiv după schimbarea re­gi­­mului politic din România. Delta Dunării a fost declarată Re­zer­vație a Biosferei în septembrie 1990. Tot atunci, a fost recunoscută și ca Zona Umedă de importanță internațională. În anul ur­mă­tor, a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO. Gîștele cu gît roșu s-au încăpățînat totuși să se îm­pu­ți­neze.

Vlad ODOBESCU