Un Centenar de singurătate

M-am gîndit toată săptămîna trecută la parada de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf și eram aproape entuziasmat să văd la ce s-au gîndit autoritățile pentru a marca 100 de ani de România. Cam necaracteristic pentru mine, întrucît n-am fost niciodată prins de vraja patriotismului și îmi amintesc atunci cînd eram mic și auzeam imnul național la televizor, abia așteptam să se termine și să înceapă desenele animate de pe TVR.

Acum însă, m-am simțit puțin vinovat să las un astfel de eveniment să treacă invizibil pe lîngă mine, mai ales după ce am cunoscut o parte dintre oamenii care au avut ocazia să plece din țară, dar s-au încăpățînat să rămînă și să contribuie la o schimbare în care cred cu adevărat. Aceeași oameni despre care Elena Stancu spunea că patriotismul se manifestă în fiecare secundă, prin centrele sau spitalele deschise de la inițiativa unei ghem de oameni, pînă la oamenii salvați de pe stradă cu o supă caldă sau copii din zone defavorizate care au primit șansa pentru un alt viitor din care să spargă cercul. Evident, e vorba de acel patriotism tăcut și modest, care apreciază capra vecinului, și nu cel care dă bine în imagini, îmbrăcat în stegulețe ieftine și discursuri din carton.

Poate că de aceea am și ales să nu merg la paradă, deși aș fi vrut să fiu acolo să le întorc spatele jandarmilor în armură, care în urmă cu cîteva luni ne-au bătut și gazat la întîmplare și care nu au suferit nicio consecință. O victorie „de obraz”.

Am fost însă la protestul din Piața Victoriei, alături de oameni despre care consilierul Vioricăi Dăncilă, Darius Vâlcov (infractor condamnat), spunea o zi mai tîrziu că sînt „un firicel mic de praf în drumul nostru spre a cuceri istoria pe care o merităm”. Dar cumva, în această „istorie pe care o merită”, România a ajuns să aibe al doilea cel mai mare exod al cetățenilor ei, după Siria, de unde oamenii au fugit de războiul unui dictator. O țară condusă de Dăncilă, Tăriceanu sau Dragnea, care încearcă să apere alți infractori precum cel din urmă.

Cumva, în naivitatea mea, am sperat că Bucureștiul, capitala țării, va sărbători Centenarul și alte evenimente decît printr-o paradă fastuasă. Dar cînd mă gîndesc la avioanele F-16 care au lipsit de la eveniment pentru că au înghețat (iar ne-a luat vremea prin surprindere) și la tancul care s-a stricat pe drum, poate e mai bine că n-au făcut-o. Așa cum spunea cineva pe Facebook, bine că 1 decembrie e doar o dată pe an, iar Centenarul o singură dată la 100 de ani.