Scrisoare din Viena

Prin prezenta declar că o să-mi fie dor de Viena, cu toate ale ei. Mai degrabă decît aurul Imperiului, de orașul ăsta pare să se fi lipit bunăstarea tihnită a anilor ‘70 occidentali. Viena poartă nostalgia unui deceniu care mi-era cu totul străin: vagoanele metrourilor au tapițerii albastre, călătorii care se așază în ele poartă adesea pardesiuri crem și umbrele mari, chelnerii umblă cu tăvi din argint, blocurile au interfoane și lifturi vechi, din podelele instituțiilor parcă răsare mochetă roșie, barurile scîrțîie din încheieturile lemnului vopsit și afumat.

În localurile vieneze încă se fumează, e una dintre ultimele capitale occidentale care n-a declarat încă război tutunului și scrumierelor, iar asta tot o încăpățînare de modă veche trebuie să fie.

O să-mi lipsească discuțiile despre mersul lumii din sala de mese a Institutului pentru Științe Umane, contrele politicoase dintre antropologi și filosofi și traducători, chiar și desele ocazii în care mă declar depășit de referințe bibliografice, pierd firul, tac și sorb ceai de mentă.

O să vreau să mai merg o vreme pe jos pe lîngă faleza canalului Dunării, dinspre Friedensbrucke spre Rossauer Lande, pe lîngă ziduri pline de graffiti-uri, pe sub poduri, cu grijă la bicicliști. Mai departe, spre Schwedenplatz, acolo unde un vas așteaptă amatori pentru o plimbare pînă la Bratislava, să le arate o fărîme din Est.
La Schwedenplatz sînt tonetele cu mîncare chinezească și turcească, și un vînzător care o să mă întrebe de unde sînt și o să-mi zică repejor “Salut! Ce faci? Mulțumesc!”.

Pînă la Stephansplatz e o fîșie de stradă peste care primăria a atîrnat imense globuri roșii. Prin fața Catedralei pășesc cu grijă: în jurul bradului sînt căsuțele cu nimicuri ale încă unui tîrg de Crăciun și fotografi cu trepied, strînși ca la o conferință de presă. Peste strada Graben și ale sale vitrine și ale sale restaurante în care turiștii pun blitzul pe șnițele uriașe și diforme sînt candelabre.

O să ajung la Palatul Hofburg, spre Piața Maria Thereza, o să urc pe Mariahilfer Strasse și de acolo o să iau metroul 3 în direcția Simmering. În noapte o să se vadă luminițele roșii de pe coșurile de fum ale unei termocentrale, iar uneori și de termocentrala asta o să-mi fie dor.

Text de Vlad ODOBESCU, jurnalist freelancer și senior editor Opinia Studențească