Păcatul naționalismului

Opinia de la centru Niciun comentariu la Păcatul naționalismului 33
Păcatul naționalismului

Am crezut că după alegerile prezidențiale de acum doi ani vom scăpa de puseele naționaliste și de concursurile în care făceam cel mai mare și falnic drapel românesc . Dar straniul an 2016 ne-a arătat că lupta pentru proclamarea României ca „grădină a Maicii Domnului” continuă, iar alegerile de pe 11 decembrie au fost catalizatorul necesar pentru toții copiii lui Decebal și ai altor români adevărați să iasă din nou la suprafață și să ne vorbească de valori, tradiții autentice, familii și Soros.

Așa cum spunea și Andrei Pleșu în urmă cu ceva timp, ideea de-a fi mîndru că ești român nu este decît o „vorbă sublimă și fără sens”, pentru că se preia o „calitate”pentru care omul nu are niciun merit: „n-ai fost declarat român de un juriu care ţi-a evaluat, în prealabil, virtuţile”, continua el.

Această problemă de percepție nu apare doar la români – să nu uităm de America cea mare a lui Trump sau Sarkozy, care în această toamnă a spus că strămoșii francezilor sînt galii – iar ea nu este nici nouă. Naționalismul a fost unul din motivele care au dus la pornirea celor mai mari războaie și la formarea totalitarismului. Hannah Arendt vorbea în cartea sa „Originile totalitarismului” despre disprețul pe care aceste mișcări naționaliste îl au față de idealul umanității: „nu mai rămîne nimic din demnitatea omenească dacă individul își datorește valoarea doar faptului că se întîmplă să se fi născut german sau rus”.

Scriitoarea se referea la evenimente din anii ‘30 ai secolului trecut, dar asta nu îl împiedică, de exemplu, pe Dan Puric să mimeze uimirea față de distrugerea valorilor, așa cum ar fi făcut într-una din piesele sale de teatru. Contează că datele de care se folosește sînt false, prost întrebuințate, iar discursul său e plin de clișee demne de un vodevil? Contează că politicienii români ne vorbesc despre pericolul multiculturalismului, cînd nici ei nu înțeleg, de fapt, ce înseamnă acest concept?

Aceste persoane publice sînt responsabile pentru crearea acestei stări de pericol iminent. Dar, ca să o parafrazez pe aceeași scriitoare, chiar și cel mai radical revoluționar va deveni conservator a doua zi, după revoluție.
România nu va cădea în capcanele lui Soros (deși el a cheltuit peste 11 miliarde de dolari pentru promovarea și întărirea cauzelor democratice), ci în capcana unor conducători care vor să ne facă să credem că nu avem nevoie decît de tricolor ca să fim fericiți în viață.

Text de George GURESCU, Senior editor Opinia Studențească

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top