Generația fără părinți

Într-o clasă de elevi buimaci, te­ri­bil de plictisiți, leneși și cu gîndu­ri­le rătăcite prin locuri misterioase, aș­teptînd cu sufletul la gură pauza din­tre ore în care se vor buluci cu toții la noul telefon al lui Petruț, învă­ță­toa­rea nu are nici cea mai mică autorita­te. Ori le pune doi la purtare, ori stri­gă la ei pînă răgușește, lovind cu cre­ta puternic în tablă. N-are ce să le fa­că.

E prima zi de școală, iar cei mai mulți dintre elevii ei s-au întors din va­canța de vară cu haine noi, scumpe, te­lefoane cu touch screen, genți de pie­le maro sau unghii false, de gel. As­ta-i generația de tineri pentru care faptul că părinții sînt plecați peste ho­tare, muncind la negru în case de ita­lieni prosperi sau ruși oligarhi, es­te un temeinic motiv de fală.

Pe vremea mea, nu erau chiar atît de mulți. Nu știu cum se făcea, dar te prindeai că au rămas singuri aca­să după numărul de absențe de la ore, du­pă notele mici, dezinteresul față de școală, în general, aerele sastisite sau ciondănelile îndrăznețe cu profeso­rii, în urma cărora ieșeau din clasă trîn­tind ușa. A, și disprețul cu care se ui­tau la noi, cei cu manualele atent ali­nia­te la marginea băncilor.

Acei copii, colegi de-ai mei de cla­să, nu mai aveau grija zilei de mîi­ne. Dimpotrivă, unii aduceau la școa­lă bancnote de Euro, încă o raritate în Moldova anului 2005, și rîdeau în ho­hote de amicii lor care veneau să le atingă cu emoție, stîrniți de curiozitate.

Astăzi, numărul lor s-a dublat. Con­­form unui studiu realizat de Mi­nis­terul Muncii, Protecției So­cia­le și Familiei, în colaborare cu cîteva organizații non-guvernamentale, pes­te 100.000 de copii din Moldova au unul sau ambii părinți plecați de aca­să, pentru a le oferi un trai și un vi­itor mai bun. Așa să fie? Într-adevăr, ei au mașini, tablete, laptopuri subțiri ca hîrtia și case renovate cu pereți dați cu vopsea lavabilă. Ba chiar și niște di­plo­me inutile de facultate. De ce? Pen­tru că, odată cu numărul capriciilor satis­făcute crește disprețul față de țara din care părinții lor au fost forțați să ple­ce.

Sufletele lor sînt întunecate de ură, pentru că oricît de mult ar încerca să își camufleze sentimentele, singu­ră­ta­tea i-a afectat enorm. Le-a lipsit dra­gostea, înțelegerea, bucătăria plină, cior­bele gătite de mama și lemnele tă­iate împreună cu tata, iarna. Pentru că banul trimis lunar, cu ajutorul șoferu­lui de autocar, nu i-a educat, nu i-a învățat să vorbească frumos și nu i-a sărutat pe frunte atunci cînd s-au sim­țit abandonați. În schimb, i-a maturi­zat prematur, pripit și iresponsabil.

Iar ăsta-i viitoarea Moldova, ța­ra lo­cuită de bătrîni și copii. Țara din ca­re toți pleacă și foarte puțini se în­torc. Generația asta n-are nevoie de edu­cație. Copiii ăștia se vor trezi într-o zi cu părinții lor, deveniți bă­trîni între timp, în pragul ușii, și vor lua și ei, buimăciți și mai speriați decît în zilele de școală, drumul banilor din străinătate.

Lina VDOVÎI