Cănile noastre toate

Acum cîteva zile primeam la redacție în sfîrșit biroul meu personal. O unitate mai armărîtă decît Liga I, un monitor decent, un mouse cu fir numai bun de tocat nervii și undeva în fundal, un manual al directorului de școală. Asta avea să mă aștepte de acum înainte în munca proletară dintr-un colț al Piperei.

Ca atunci cînd te muți într-o chirie nouă, ai nevoie de ceva timp să te obișnuiești cu locul precum și locul să se obișnuiască cu tine. Tu, invadatorul, ai misiunea de a îmblânzi nou spațiu în care ai ajuns. Cu alte cuvinte, să transformi acel loc străin în „acasă”. Iar una dintre cele mai comune strategii este de a ocupa masa din cameră. Masa, oricît de banal ar părea, a fost dintotdeauna un pol al puterii. Forma, mărimea și amplasarea ei servesc totodată și ca o punere în scenă a relațiilor sociale. Și fie că este vorba de o cană, o carte, sau un laptop, toate astea servesc drept modalități de îmblînzire a spațiului. Ca atunci cînd mamele noastre așezau tacticos mileuri și celebrul bibelou în formă de pește deasupra televizorului.

De aceea, primu lucru pe care l-am făcut cînd mi-am primit nou birou, a fost să-mi aduc una dintre cănile preferate și să o murdăresc cu cerneala din redacție. Dintr-un colț pînă în celălalt, prezența cănii este indicatorul că cineva a îmblînzit spațiul respectiv. Și fie că sînt pătate de cafea, ciobite de titluri proaste, ascunse după vreo grămadă de ziare, că au chipul lui Dragnea, ori că le lipsește o toartă, toate cănile au o poveste aparte. De exemplu, cana lui Bogdan,o minunăție elegantă luată acum ceva ani de la TIFF, era să devină istorie în dimineața în care autoritățile l-au prins pe Sebastian Ghiță în Belgrad. De emoție, am dat-o jos de pe masă cu un cot, însă am reușit să o salvez cu vîrful piciorului. Pentru cafeaua fierbinte era însă prea tîrziu.

Într-o altă ordine de idei, dacă cineva vine în vizită și vă reproșează că biroul personal arată ca un dezastru, cu foi și căni înșirate peste tot, stați liniștiți. Nu e vorba despre lene sau procrastinare, ci de o luptă pentru recîștigare a spațiului personal.