Sîntem degeaba

Aproape 70-80% dintre studenți fac fa­cul­tatea degeaba. Mai ales cei care studiază jur­nalism, științe ale comunicării, politică sau drept. Se pare că nu mai e doar un mit sau o lamentație pesimistă. Conform unui stu­diu realizat de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățămîntului Superior pentru anul 2012, majoritatea absolvenților care termină aceste specializări se angajea­ză pe unde apucă, numai în domeniu nu.

Această realitate națională es­te dublată de una locală, la nivelul univer­si­tăților ie­șe­ne, după cum se precizează într-un articol publicat pe 31 martie 2013 în Zia­rul de Iași. Spre exemplu, la Univer­si­ta­tea „A­le­xan­dru Ioan Cuza”, doar două treimi dintre absolvenți își găsesc o slujbă în domeniu sau în concordanță cu studiile ur­mate, cele mai din urmă specializări fiind Dreptul, Istoria, Biologia și Geografia. La Uni­ver­si­tatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Hidrotehnica, Textilele sau Știin­ța și Ingineria Materialelor sînt speciali­ză­rile care, conform datelor, lasă cei mai mulți stu­­denți fără un loc de muncă în do­me­niu. O alegere „rentabilă” par însă a fi domeniile IT-ului și Informaticii, Cons­truc­țiilor și Arhitecturii, dar și ramurile Psi­hologiei, atît la nivel național, cît și local. Cu toate acestea, universitățile din Ro­mân­ia nu pre­gă­tesc destui absolvenți pentru do­me­nii ca­re sînt importante în Uniunea Eu­ro­peană, iar finanțarea de la buget ar trebui să se îndrepte mai degrabă spre științele e­xacte, a­le na­tu­rii, agricole, medicină veterinară, e­du­­ca­ție fizică și sănătate.

Dincolo de aceste statistici se ascunde realitatea unui sistem de educație superior ale cărui funcționare, rost și misiune sînt din ce în ce mai mult puse la îndoială și din interior, și din exterior. Asupra studenților pla­nea­ză conștiința faptului că trebuie musai (sic!) să termine o facultate, oricare ar fi ea, aceea, prima, de cele mai multe ori, în­cepută din motive temeinice sau superficiale. Deși majoritatea cred (dintre care unii știu sau simt) că nu le va folosi la nimic în sens pragmatic. Profesorilor li se pare că șco­larizează prea mulți studenți. Con­du­ce­ri­le universităților apreciază că școlarizează prea puțini, fiindcă au nevoie de bani în plus pe lîngă cei de la bugetul de stat. Com­pa­niile a­preciază că absolvenții nu sînt pre­gă­tiți pen­­tru ceea ce vor ei. Piața muncii func­țio­nea­ză după regulile ei și are un ritm al schim­­bării care diferă, la rîndul ei, de cel al schimbărilor care se pot opera în sistemul de educație superior. Această alegorie nu face decît să ne conducă spre un absurd în care nimic nu contează, facultatea e degeaba, iar opțiunile în ceea ce privește educația ar trebui să fie tributare unei dinamici din ce în ce mai contorsionate ale economiei.

Dar o instituție de învățămînt superior nu este o montă care are scopul de a produ­ce progenituri ce urmează a fi livrate cu destinație precisă pe piața muncii. Într-o u­ni­ver­sitate se modelează minți, se formează caractere, puii de oamenii învață să-și cre­eze standarde și să fie pregătiți tocmai pentru a înfrunta orice criză economică, socială sau politică și a se plia pe cerințele pieții, oricare ar fi acelea – studenții primesc compe­tențe care să îi ajute să se descurce. Prob­le­ma este dacă tocmai asta nu primesc.

Laura PĂULEȚ