Decrețeii democrației

Numai înecații pot prețui aerul. De aceea noi nu putem prețui cu adevărat democrația: fiindcă primul țipăt de viață al nostru s-a petrecut în aer curat. Noi, cei dintotdeauna liberi, nu am cunoscut sufocarea în universul închis, concentraționar, al unui sistem abuziv și ilegitim. Pentru noi, oxigenul în absența dictaturii are firescul unei respirații dintotdeauna sănătoase. Plămînii noștri sînt i­no­cenți pentru că nu am fost nevoiți să ni-i contaminăm în nici un fel.

Noi nu știm ce înseamnă respirația la o mie de leghe sub mări, nici spaima omni­pre­ze­ntă de înec. Nu ne-am descurca nicicum să respirăm în aerul înecăcios al minciunii instuționalizate și naționalizate. Nu am ști cum să ne înghițim cuvintele, să ne tăinuim gîndurile, să ne cenzurăm por­nirile și totuși să găsim fericirea de-a fi pe un țărm de toți ascuns și de nimeni ști­ut. Fiindcă noi nu a trebuit să cîștigăm dreptul la adevăr cu pumnul sau cu pre­țul glonțului în piept, în urma unor u­mi­lințe care să ne fi silit să jertifim totul, pînă la ultimul principiu. Noi, cei născuți după 1989 sau chiar cu prea puțin înainte nu putem ști cu adevărat ce este aceea revoluție.

Inter­ne­tul și televizorul ne oferă imagini. Căr­țile și conferințele ne oferă explicații. Pă­rinții ne oferă evocări. Prin toate acestea putem privi ca printr-un ochean la pla­nete îndepărtate, căpătînd o viziune distantă, improprie, care să ne smulgă doar mirări. Nu, niciodată nu ne vom pu­tea pune în pielea celor care au urcat pe baricade pentru a striga o convingere in­terzisă prin lege de zeci de ani. Poate că am avea curajul lor, dar nu și rațiunea lor. Ne lipsește furia, noi nu avem setea de aer, noi nu cunoaștem foamea de nor­ma­litate. Avem tot ce ne trebuie. Nu tră­im sub spectrul urii și al răzbunării, sub cel al rațiunii de a recupera ani pierduți.

În decembrie noi ar trebui să ne săr­bă­torim ziua de naștere. Fiindcă mama noastră este revoluția, iar tată ne este cu­ra­jul unor oameni care au avut încrede­rea că se poate și altfel: că noi, cei nenăs­cuți avem un drept pe care ei nu au putut să-l manifeste la vreme pentru a-și construi un destin după chipul și asemănarea lor. Că imposibilul poate deveni posibil dacă gîndurile se prind în hora faptei, care devine strigătul eliberării de toate ororile tăinuite și adevărurilor nerostite. Astfel, de ziua noastră, nu ne rămîne de­cît să fim mai liberi ca ieri, respirînd indiferenți la ceea ce-a fost.

Laura PĂULEȚ