Am scăpat și tura asta

Editorial Niciun comentariu la Am scăpat și tura asta 29

Cutremurul din noaptea de vineri spre sîmbătă a readus în discuție eficiența autorităților române în caz de calamitate. La un 5,8 pe scara Richter n-au fost victime sau pagube, afară de cîteva bucătării deranjate, însă nu putem să nu ne întrebăm ce-o să facem și ce-o să facă cei plătiți să ne protejeze și îngrijească cînd o să vină ăla mare. Și-o să vină, mai devreme sau mai tîrziu. La doar cîteva zile de la cutremur, Gabriela Firea, primarul general al capitalei, face o rectificare de buget, tăind 2 milioane de lei de la consolidări. Este a zecea rectificare într-un an în care a tot luat de la termoficare, infrastructură și consolidări pentru a investi în șpăgi pentru clientela de partid și circ. Iar ăsta este doar un exemplu din multe în care autoritățile demonstrează că nu sînt capabile și nu vor să gestioneze banul public în interesul cetățeanului. Anul trecut, tot în capitală, fuseseră prevăzute 5 milioane de euro pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, însă doar 1,5 milioane au fost cheltuite în acest scop.

De ce este important să investim în consolidare? La cutremurul din 1977 au murit 1.600 de oameni. Au trecut 40 de ani de atunci, timp în care multe dintre clădirile în care locuim, lucrăm, învățăm s-au tot degradat.

Tot anul trecut, Aurelian Bădulescu, viceprimar al capitalei, se lăuda la televizor cu un sistem care ar putea avertiza cu patru ore înainte în caz de cutremur, deși consensul seismologilor este că acestea nu pot fi prevăzute. Cum ne putem aștepta ca cei care ne conduc să ia decizii corecte, cînd ei nici măcar nu se consultă cu experți înainte să deschidă gura? Și, legat de asta, s-a umplut Facebook-ul zilele trecute de share-uri de la o pagină dubioasă, cu postări conspiraționiste de tip Efemeride și Cocoon, care cică a prezis seismul de acum încă din august, ba chiar a fost transformată nebunia în știre la Antena 3. Că pagini pline de ezoterisme postează informații care contrazic știința e una, dar cînd ele se transformă în fake news la televiziuni mainstream deja vorbim de o problemă a industriei.

Pe lîngă evenimentele provocate de mediul înconjurător, imposibil de prezis și de prevenit, mai sînt și cele provocate exclusiv de neglijența și incompetența omului. Colectiv ne-a demonstrat nu doar că sîntem total nepregătiți în fața dezastrului, dar mai avem și tupeul să mințim o țară întreagă, inclusiv părinții copiilor care se zbat între viață și moarte, că ne descurcăm, că avem tot ce ne trebuie, totul e ok aici, n-avem nevoie de ajutor. Realitatea a scos la iveală minciuna și au murit oameni doar pentru că politicienii au pus propria imagine peste viața cetățenilor. Aceiași politicieni care acum, trei ani mai tîrziu, încearcă să urce din nou pe scara politică, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat, încă o dată mințind că n-au murit copiii ăia din cauza lor și a mizerabilului lor calcul politic.

Mai mult, acum, la trei ani de la acel dezastru, aflăm că România nu mai are bancă de piele, care a fost vitală pentru tratarea victimelor. Informația a fost ținută secret timp de opt luni de autorități. Încă o dată, cel mai important e să țină mizeria sub preș.

S-a schimbat ceva în ultimii trei ani sau, în general, după un eveniment care ar trebui să ne trezească la realitate? Ceva concret, legi adaptate la realitate, măsuri de prevenire, vinovați trași la răspundere sau măcar o societate civilă mai numeroasă, gata să pună presiune pe politic în chestiuni importante și să-l taxeze la vot? La un an după Colectiv, românii trimiteau în Parlament același partid care ne-a condus două treimi din timp de la Revoluție încoace. Așa că să nu ne amăgim cu povestea lecției învățate sau a românului care s-a trezit. Sîntem aceiași proști creduli cu memorie scurtă conduși de proști incompetenți cu portofele nesătule.

Sursă foto: ziarullumina.ro

Autor:

Ioan STOLERU

Secretar general de redacție la Opinia studențească, editor AltIași, colaborator la Suplimentul de Cultură.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top