Complici la ruină

Editorial Niciun comentariu despre Complici la ruină 5

„Dosarul meu medical este incomplet. Lipsesc din el rezultatele analizelor de sînge, ale probelor luate de pe răni și pozele pe care medicul refuză, și acum, să mi le dea, fără să îmi respecte dreptul la propria imagine, după ce m-a mințit că fotografiile se vor regăsi în dosar. Mă întreb dacă are ceva de ascuns.” Asta scrie Alexandra Furnea, într-o postare care, în ultimele zile, ne-a umplut news-feed-urile. Mă număr printre cei care n-au reușit să ducă textul Alexandrei pînă la capăt, la prima citire. Mi-au trebuit patru rînduri de curaj, pînă l-am terminat și-apoi abia m-am încumetat să mă uit peste poze. Și n-am fost singura – am citit peste tot reacții ale oamenilor care spuneau că l-au reluat după porții de plîns și ore de pauză între paragrafe. „Mi-a luat doi ani să scriu acest text”, scrie Alexandra, care-a supraviețuit tragediei din Colectiv. Ei i-a luat doi ani să-l scrie – a avut timp să treacă printr-un coșmar, să lupte pentru supraviețuire și, în ciuda tuturor, să fie tolerantă. În ciuda faptului că întregul text gravitează în jurul ororilor care i s-au întîmplat în spital, n-ai cum să treci pe lîngă frazele în care povestește și despre oamenii care-au ajutat-o, despre personalul spitalului care i-a fost alături. 42 de mii de like-uri și aproape 36 de mii de distribuiri a adunat postarea Alexandrei, postare care-a fost urmată și de altele, asemănătoare, ale supraviețuitorilor. Cu descrieri succinte, sau fără vreun cuvînt atașat, și-au găsit tăria să posteze fotografii – ca noi să le vedem , pentru că „prezintă doar o mică parte din calvarul nostru zilnic”.

Ne-a luat doi ani să nu înțelegem nimic. Ne-am emoționat imediat; am plîns acum doi ani, am plîns anul trecut și-am plîns și-acum. Am mers la concerte rock în care ne-am amintit de ei, am cumpărat tricouri și am aprins lumînări pe statui. Le-am făcut pe toate, fără să-nțelegem însă esențialul și să facem singurul lucru – să schimbăm ceva. Am lăsat totul să se piardă și, în loc să ne-amintim de suferința lor și-apoi de ce-am făcut să evităm o situație similară, ne-amintim de ce-a fost, căutăm vinovați și ne întrebăm cum s-a putut întîmpla. Ce-a scris Alexandra nu e doar despre ea – e despre povestea unei țări întregi, care știe și acceptă condițiile mizere din sistemul medical și care încă nu face nimic să-l schimbe. Care știe că se lovește de corupție la orice pas, dar care doar se văicărește că n-a știut un drum prin care-ar fi putut-o ocoli.

Ne-am și revoltat – dar tot ce-a făcut revolta noastră a fost să ne scoată în stradă. Ne-am revoltat într-atît, încît să ieșim din case și să spunem că știm și că vedem. N-am avut însă tăria să spunem că sîntem vinovați – că lipsa noastră de acțiune ne transformă de fapt în complici – „la ruină, inclusiv morală, a spitalelor noastre”. Alexandra a spus c-a scris acel text pentru că vrea „un altfel de sistem medical public în România. Și l-am scris pentru prietenii mei care nu mai sînt și care ar mai fi fost astăzi în viață dacă erau tratați mai bine.” Noi n-am făcut nimic, decît să-l citim.

sursă foto: romaniacurata.ro

Articole similare:

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al III-lea la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top