Un parlament frumos, atletic si care cinta cu foc

Iar vine vremea alegerilor si eu iar ma simt ca si cum ar veni circul in tirg. Prilej de agitatie, de buna seama, de veselie si de ceva amar si trist, ca circul e mai mult stralucire decit substanta si mai multa iluzie decât ris de-a binelea.

Anul acesta pare agitatia inca si mai mare, caci mult-doritul vot uninominal ne ia, ca si iarna, prin surprindere. Nici clasa politica nu e pregatita, nici candidatii nu sunt tocmai gata. Cit despre electorat, mai confuz ca anul acesta, ca acum patru ani si ca de cind se stie, parca nu a fost niciodata.

Votul uninominal (ii spunem asa, pe numele lui “de scena”, pentru ca e mai scurt si asa il stie lumea; corect ar fi “vot in colegii electorale uninominale”) a fost vazut ca o solutie de improspatare, de imbunatatire a ofertei politice, care se cam sastisise in ultimii douazeci de ani, de cind practicam alegerile libere. Aceleasi partide prezentind aceiasi candidati, aceleasi fete debitind aceleasi promisiuni, indiferent de culoarea stindardului sub care defilau.

Uninominalul, ziceam, s-a vrut leac la astfel de sastiseala: o “legare de glie” a candidatilor, o mai mare responsabilizare a celui ales fata de cel care-l aleg. Sa stie cetateanul precis pe cine alege si pe cine poate trage de mineca la o adica. Dar eficienta unei astfel de responsabilizari ramine de vazut – caci numai dupa alegeri si dupa consumarea unei bune parti a mandatelor vom putea spune ce a mers si ce n-a mers. Rezultatul imediat al introducerii sistemului de vot uninominal este insa impestritarea candidatilor. Uninominalul tinde sa inlocuiasca doctrina si programul politic cu popularitatea. In lupta pentru suprematie parlamentara, partidele scot in fata figuri (“branduri”), mai degraba decit personalitati: artisti, cintareti, sportivi, dame blonde, domni cu muschi. Alegerile locale din Bucuresti par a valida aceasta optiune: Sorin Oprescu a cistigat candidind impotriva partidului care nu l-a nominalizat si in pofida unui program  de guvernare locala mai degraba futuristic decit practic, tocmai pentru ca era “baiat bun”, avea reputatia unui director eficient si pentru ca a vorbit limba bucurestenilor.

Alegerile sint, stim deja, mai aproape, in natura lor, de concursurile de frumusete si popularitate decit de examenele de competenta. Oamenii ii aleg pe cei care le cistiga (macar temporar) increderea, pe cei in care se regasesc (ca stil si ca aspiratii), pe cei pe care ii considera reprezentativi. Valoarea, capacitatea de a guverna tara nu se stabileste prin vot statistic si un vot majoritar  nu te face neaparat mai bun si mai apt – ci doar iti recunoaste caracterul de medie statistic relevanta. De aceea, parlamentul este mai degraba expresia imaginii de sine a unui popor decat elita lui luminata.

Cu candidatii pitoresti din primul exercitiu de vot uninominal, Romania se poate alege cu un parlament aratos, atletic si care cinta frumos. Si chiar daca nu vom avea legi mai bune, macar ne vom distra de toti banii.

Ioana AVADANI