TVR, prăbușire controlată. Povestea neromanțată a unui faliment

Lucrez în TVR de 20 de ani. Asta mă face, desigur, subiectiv. Dar nu am să fac aici o pledoarie pentru serviciul public de televiziune. Mi se pare redundant. Nu există țară în lume, dictatură sau democrație, care să nu aibă o televiziune publică (dacă e finanțată de cetățeni, direct, prin taxă) sau de stat (dacă e finanțată de guvern).

O să vă povestesc, pe scurt, istoria unui faliment. Nu o să lansăm aici o investigație. O să pomenim cîteva fapte și cifre, cîteva nedumeriri.

2005. Atunci când a fost forțat să părăsească președinția TVR, Valentin Nicolau, dramaturg și proprietar de editură, lăsa societatea cu conturile pline, audiența bună și un brand puternic. În mandatul său se lansase TVR Cultural, se trecuse la emisia 24/24 pentru TVR2, TVR1 și TVR Internațional, se construiese o nouă clădire în Pangrati cu studiouri și birouri. Era aproape finalizat corpul Știri.

2005. Noul președinte golește conturile, reconfigurează și repoziționează politic și editorial televiziunea. Frâiele instituției sînt preluate de oameni fideli dreptei.
Noul președinte solicită unilateral ca TVR să plătească CNC (Centrul Național al Cinematografiei) o contribuție de 5 ori mai mare decât celelalte stații de televiziune. Concret, până atunci, televiziunile plăteau CNC 3% din încasările din publicitate. Președintele respectiv, cineast și producător de film, a decis să mărească această contribuție la 15%. Doar pentru TVR.

O modificare a Codului Fiscal face ca TVR, care nu este societate comercială (funcționează, ca și Radioul public, în baza unei legi proprii, Legea 41/1994) și deci neplătitoare de TVA, să treacă la plata TVA-ului. Plățile respective devin astfel nedeductibile. Este singurul caz de acest gen în România și Europa. Concret, la achiziția unei competiții sportive sau a unui film cu 100.000 de euro, TVR plătește statului 20.000 de euro iar plata este nedeductibilă.

Pentru prima oară TVR înregistrează pierderi.

2007. Un nou Consiliu de Administrație (CA), un nou președinte. Nu este un om de televiziune sau de presă, nu este cineast, este om politic. Frîiele instituției sînt preluate de oameni fideli stîngii.
Încep să emită TVR3 și TVR News, se deschide studioul de la Târgu Mureș, încep transmisiile prin satelit ale studiourilor regionale.
Se face o anchetă pentru a investiga pierderile financiare din mandatul fostului CA. După 3 luni de audieri și cercetări, anchetă este oprită de Consiliul de Administrație. Curtea de Conturi cere recuperarea prejudiciului din perioada

2005-2007 de la cîteva din persoanele din management prin aducerea acestora în instanță. Dispoziția (imperiativă) nu se aplică.

2010. Un nou consiliu de administrație, un nou președinte. De data aceasta un ziarist. Se lansează platforma on-line. O nouă organigramă, emisiuni noi, un nou audit.

Derapajul financiar este tot mai profund.

2012. Un nou Consiliu, un nou președinte. Din nou, un om politic. Un mandat scurt, de un an și jumătate. Pierderile cresc. Prima decizie a noului președinte – disponibilizări. Peste 700 de salariați sînt concediați în urma unui proces de selecție strîmb din punct de vedere legal și metodologic. Dovada – salariații care au contestat decizia de concediere în instanță au cîștigat, cei mai mulți dintre ei. (Una din întrebările de la proba scrisă privea anul de înființare a SRTV iar altele atribuțiile membrilor CA…).

Salariații pleacă, se fac în schimb achiziții, 140 de automobile. Pierderile cresc.

2013. Un nou Consiliu, un nou președinte. De data aceasta, ziarist și scriitor.
Emisiuni noi, o nouă organigramă. Un nou audit. Pierderile cresc.

2015. Peste 700 de angajați dau în judecată TVR pentru indexarea salariilor cu rata inflației și plată retroactivă a acestor drepturi. În total, este vorba de 17 milioane de euro.
O parte din ei execută TVR pentru a încasa sumele cuvenite.

2016. Desigur, narată astfel, povestea TVR nu are nimic romanțat. E banală. Între timp, după zece ani de derapaj, pierderile au ajuns la 100 de milioane de euro.

Pînă la urmă, însă, este vorba de managament. De cele mai multe ori, incompetent. Voit sau nu.

Unii președinți au făcut rău cu mîna lor acestei televiziuni, alții au condus-o cu ochii pe ceas și portofel. Concurența a vrut privatizarea TVR2, închiderea TVR Info, o parte mai mare din piața de publicitate, politicienii au vrut închiderea TVR Cultural, oamenii de afaceri vor terenul din Dorobanți sau puncte de rating. Cu toții vor o ciozvîrtă din TVR. Și asta nu e chiar selecție naturală.

Premizele financiare de la care plecăm sînt însă modeste: cea mai mică taxă (1 euro pe lună) din Europa (cu excepția Albaniei), un număr considerabil de neplătitori (milioane – cei care declară pe propria răspundere că nu au televizor), nedeductibilitatea TVA (peste jumătate din pierderi de aici provin), contribuția de 5 ori mai mare către CNC decît celelate televiziuni din piață. Singurele alocații de la bugetul de stat sînt pentru plata releelor (bani care doar tranzitează TVR pe circuitul Guvern-Societatea Națională de Radiocomunicații, dar conțin și TVA, nedeductibil) și pentru unele programe ale TVR Internațional și TVR Moldova. Statul nu plătește salariile și nici producția.

Taxa este de 1 euro pe lună. Țara vecină, Serbia, care nu este membră UE și care are performanțe economice mult mai modeste decît România, are o taxă de 5 euro. Stația din Novi Sad, de exemplu, cu o populație egală cu cea a Iașului, are programe în 10 limbi și 1200 de angajați. Toate cele 6 stații regionale ale TVR, inclusiv Chișinău, au sub 500 de angajați la un loc.

Am fost membru în CA, ales prin vot direct de salariați (2 din cei 13 membri sînt reprezentanți ai salariaților) în perioada 2007-2010. Nu a fost o experiență plăcută. Deciziile politice în consiliul de administrație al unei astfel de societăți de interes public sînt inacceptabile. Și totuși, sînt o realitate.

Partidele politice sînt responsabile pentru eșecul TVR, inclusiv pentru prejudiciile de care vorbeam mai sus. Numirea reprezentanților săi în CA implică responsabilitate. Blocarea modificării legii 41 timp de 22 de ani (perioadă în care piața audiovizualului românesc și România în sine s-au schimbat fundamental) cere responsabilitate și asumarea eșecului.

În ultimii ani, TVR a propus soluții fiscale, financiare, legislative. Toate au fost blocate de Parlament.

În același timp, însă, TVR a evitat să sancționeze, prin demitere sau acționare în justiție, pe cei vinovați de management neperformant, respectiv fraude.

Vinovați sînt de o parte și de alta. Mizele sînt legate de audiență, bani și influență politică.

PS: Noul consiliu și-a ales de două ori președintele, după mai multe runde de vot. Parlamentul (prin PSD) nu a validat însă aceste numiri.

Text scris de Marian Voicu
Este producător la TVR, lucrează în presă din 1995. A fost manager de proiect la Radio România Chișinău, post lansat în 2011. Între 2008-2010 a realizat „Interviurile Europa FM”. Este primul jurnalist român care a filmat în Siberia, Sudan și Uganda. A moderat dezbaterile prezidențiale din 2004.
Este președintele Alianței Internaționale a Jurnaliștilor Români, cu care organizează anual la Iași Stagiile de formare pentru tineri jurnaliști din Republica Moldova și Ucraina.
A primit Medalia de aur din partea Asociației Corespondenților ONU, 4 premii APTR și Premiul pentru talk-show al Clubului Român de presă.
A fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.