Și totuși…

M-am întrebat, în mai multe rînduri, ce ar gîndi un american despre mo­dul în care s-a desfășurat campania pentru achi­zi­ționarea Cumințeniei pă­mîn­tu­lui. Și as­ta pentru că în Statele Unite uni­ver­si­tăți, biblioteci, muzee, orchestre sim­fonice etc., există și grație genero­zi­tă­ții unor donatori. Oameni cu mari resurse financiare, desigur, dar nu e mai puțin remarcabil faptul că diri­jea­ză o parte a averii lor către scopuri culturale. Obțin totoda­tă și avantaje fisca­le însă ceea ce contează e semnificația gestului. Noi am uitat că am avut, pe vremuri, astfel de filantropi. Cine mai știe de Jacques Me­na­chem Elias (1844-1923), mare bancher și industriaș, care și-a lăsat uriașa avere Academiei Ro­mâne? Din acei bani s-a construit spitalul care îi poartă numele, iar testamen­tul său prevedea, printre al­te­le, spriji­ni­rea insti­tu­țiilor de cultură. Du­pă cum am uitat (ne-o reamintea, intr-un articol din Ziarul de Iași, Bogdan Cre­țu) că monumente precum statuia lui Ștefan cel Mare de la Pa­lat, a lui Cuza din Pia­ța Unirii sau a lui Alecsandri din fața Teatrului Național au fost ridicate prin subscripție publică. Și atunci? Ce n-a mers la Cumințenia pă­mîntului?

N-a mers pentru că, mai întîi, mi­lio­­na­rilor noștri numai la cultură și la artă nu le e gîndul. Personal, nu cunosc vreun gest cultural memorabil al unei persoa­ne care se află în topul celor mai bogați ro­mâni. Dar și în cazul lor, și în cazul oa­me­nilor obișnuiți care s-au fe­rit să facă o donație cît de mică (doi eu­ro! e o sumă absolut insignifiantă) este evidentă lipsa simțului civic. Ce ne interesează pe noi sculptura lui Brân­cuși? E treaba statului, nu a noastră. Cea mai scandaloasă decla­rație, după părerea mea, a fost aceea a lui Liviu Drag­nea, cînd a afirmat că achizi­țio­na­rea sculpturii e de fapt un soi de es­crocherie cu banii statului și o ma­ne­vră prin care premierul Dacian Cioloș vrea să pozeze în mare patriot. Cînd liderul PSD dă, cu perversă rea-credință, un ast­fel de semnal, ce pretenții poți să mai ai de la omul simplu, manipulat aici așa cum e manipulat și la alegeri? N-am văzut o reacție pe măsură la aces­te declarații iresponsabile. În schimb, psi­hodrama con­ce­pută de ambasada Ru­siei la București a avut drept con­secință o intensificare imediată a dona­țiilor, fie ele și în limita celor doi euro.

În fine, așa cum s-a remarcat, în sla­ba implicare a oamenilor un rol important, foarte probabil decisiv, l-a avut ig­no­ranța (Mircea Va­si­les­cu a scris în acest sens în Adevărul un text ale cărui con­clu­zii le îm­păr­tășesc în totalita­te). Lip­sa edu­ca­ției ar­tis­tice și slaba famili­arizare cu arta mo­der­nă împiedică apre­cierea scul­p­turii lui Brâncuși la adevă­ra­ta ei valoare. Sin­gu­rul post de televiziune care a in­clus emisiuni ce ur­mă­reau să-l introducă pe spec­tator în universul lui Brâncuși a fost Digi 24. La celelalte televiziuni de știri am vă­zut aceleași lucruri, pe Eca­terina An­dro­nescu conversînd cu Mo­ni­ca Tatoiu și pe acad. Răzvan Theo­do­res­cu cu Mi­ti­că Dragomir. Și timpul a fost scurt încît toată povestea s-a transformat într-o cursă contra cronometru.

Așa că, la urma urmei, campania n-a fost un eșec. Cei un milion de euro strînși ne arată că, totuși, mai există speranță, de­oa­rece un segment al so­cie­tății ro­mâ­nești continuă să fie viu și receptiv.

de Alexandru Călinescu, critic literar, fost director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași