România în trei viteze

Începem să ne obişnuim cu arestările zil­ni­ce. La fel ca buletinul metereologic, cînd mai calde, cînd mai reci, ele vin nedesminţit: poţi astfel să-ţi reglezi ceasul, poţi cîştiga, sau pier­de pariuri şi ai sigur cu ce te înviora seara aca­să dacă ziua a fost plicticoasă. Simţi că tră­ieş­ti. Ba ne putem chiar mîndri că România es­te singura ţară din Europa, dacă nu din lume, un­de chiar Ministrul de Finanţe este arestat pen­tru fraudă! Un record sigur de durată.

DNA este principalul furnizor de evenimente din ţară. Viaţa publică este ocupată per­manent de evenimentele zilnic declanşate de ea. Lupta politică aproape a încetat, partidele au amuţit. De cînd şi Vanghelie a fost arestat, mult celebrata – înainte de naştere – Nouă Stîn­gă, ori Noul PSD, nu-şi mai exersează cîntecele de si­renă în jurul corăbiilor din parlament, iar noua majoritate, mereu iminentă, s-a diluat, se amî­nă, tace cu ochii în pămînt. Canonada DNA din afara zidurilor cetăţii reduce aproape la ze­ro viermuiala dinăuntrul lor: ce să mai pui la ca­le cînd oricînd o bombă îl poate trînti la pă­mînt pe bietul traseist de vizavi, gata să traver­se­ze uliţa la tine. Lumea politică se comportă ca sub asediu. Nimic nou, niciun viraj neaşteptat, ni­cio racolare de către „ei” şi niciun protest din partea „alor noştri”, ori declaraţie de solida­ri­tate, doar o tăcere îngrijorată generală. În timp de asediu e bine să stai mai retras, mai la um­bră, ferit de priviri iscoditoare. La bowling vi­ne un singur jucător, DNA; în rest, popice dă­rîmate una de alta, tăcere, imobilitate.

Aceleaşi non evenimente şi tăcere în res­tul vieţii publice: guvernul, parlamentul, mi­nisterele, administraţia, sînt parcă ocolite de ten­siunile frecvente altădată. Excesul de pe­deap­să penală descurajează iniţiativa politica? Pu­ţine iniţiative apar la guvern, ici colo cîte un pro­iect neviabil şi el, puţin atacat însă din opo­ziţie. Show-ul este altundeva, teatrul social al­ţii îl joacă, chiar ziariştii caută, sau produc dra­ma în altă parte, deşi o amplifică tot la televi­ziune, zilnic. Politicul a intrat în viteză re­du­să, înaintează pe distanţe scurte şi face re­pe­de cale intoarsă.

Între cele două zone publice un singur om se mişcă independent, cu viteză mijlocie, aş zice, dar constantă: pre­şe­dintele Iohannis. Dacă ne amintim tensiunile dintre Băsescu şi Ponta à propos de cine reprezenta România, ba la Bruxelles, ba în NATO, ori diferenţele lor profunde de in­ter­pretare a comunicatelor oficiale venite din a­cele zone, tăcerea şi liniştea de acum sînt ului­toa­re. Ponta pare a asista indiferent la faptul că po­litica externă este făcută exclusiv de Io­han­nis ca şi cum aşa ar fi decis ei doi într-un program de coabitare necomunicat nimănui, dar rigu­ros respectat. Iohannis, cel mai popular om po­litic din Europa, se spune, zîmbeşte, sigur pe sine, în toate reuniunile internaţionale, servit, ce-i drept, şi de o ţinută ce lipsea pînă a­cum reprezentanţilor ţării. Tot el este singurul român activ în politica europeană, dincolo de popicăria internă. Iohannis ignoră astfel e­xact ceea ce toţi ceilalţi decidenţi şi comentatori po­litici urmăresc fascinaţi, arestările DNA, şi tot el este singurul care acţionează împotriva ma­rilor primejdii care pasc România, şi întreaga Europă: nu (numai) corupţia internă, ci (şi) ame­ninţările ruseşti din Ucraina ori Crimeea. Dis­cursului vlăguit al lui Ponta, atît de diferit de tupeismul de dinainte de 16 noiembrie, ca şi unei anumite atitudini amorfe a opoziţiei, i se opune astfel un proiect politic extern coerent, dar şi absenţa din politica internă a lui Io­han­nis. Încrederea lui în ameliorarea treptată a vieţii publice este meritorie, dar nu este în­tă­rită de mijloace de influenţă reală.

Aceşti patru mari actori politici – DNA, gu­vernul, opoziţia şi preşedintele – îmi dau im­presia că se mişcă pe traiectorii diferite, cu vi­teze diferite şi cu programe ori scopuri total di­ferite. De aici poate şi efectul general de ne­fi­resc, de fisurare a lumii publice după criterii şi interese parcă total străine unele de altele. DNA este fidelă ei însăşi în misiunea de curăţire a scenei publice de corupţie dar, admiţînd că va reuşi, care activitate politică va urma pe o sce­nă curată, dar goală? DNA acţionează şi se ex­primă strict tehnic juridic. Exact lipsa ei de an­gajare politică o scoate însă din participarea la reconstrucţia politică a ţării care va trebui să ur­meze eliminării corupţiei. Subţiată, deşi­ra­tă, dezorientată, actuala lume politică este lip­si­tă de valorile şi forţa necesară re­cons­truc­ţiei. PSD pare a dori numai menţinerea cu orice preţ în funcţiile actuale pentru a avea încă o şan­să de supravieţuire la alegerile din 2016. Opo­zi­ţia se împacă cu ideea că nu-i va putea lua lo­cul pînă atunci, dar, sigură că o va face în acel an, aşteaptă liniştită erodarea adversarului. Pre­şedintele se limitează la politica externă. Alt­fel spus, DNA acţionează în forţă, lumea po­li­tică îşi priveşte hipnotizată propria decă­de­re şi preşedintele se mută pe scena euro­pea­nă. Efectul necalculat şi nedorit al „epurărilor DNA” va putea fi deci, în ciuda necesităţii ei morale absolute, nu o reconstrucţie a poli­ti­cu­lui după 25 de ani de la Revoluție, ci crearea u­nui vid politic în care noi aventurieri ar pu­tea ocupa scena depopulată şi recrea corup­ţia, incompetenţa şi amatorismul în alt fel.

Nu cred, de-aceea, că totala desincroni­za­re a legalităţii şi a politicii de acum, în ciuda unui merit de principiu, este benefică pe ter­men lung. Cineva trebuie să înlocuiască po­pi­cele dărîmate la bowling-ul DNA cu popice noi, rezistente la şoc. „Sistemele ticăloşite”, cum se spune, trebuie desfiinţate, dar cine creează al­te sisteme, curate şi eficiente? Numai o no­uă politică. Absenţa a ceva negativ nu duce nea­părat la apariţia a ceva pozitiv. Totalul „ne­a­mestec” al juridicului şi politicului, benefic pe termen scurt, se poate dovedi malefic pe ter­men lung. Maşina socială va trebui să func­ţio­neze cumva, din nou, integrată, cu trei vi­te­ze corelate. Nu ştim cum, dar trebuie măcar să recunoaştem că datoria noastră absolută es­te aceea de-a afla, ori inventa, alternativa. n

Text apărut pe adevarul.ro pe 19 martie

de Sorin ALEXANDRESCU