Nu vă supărați, dar după ce umbli cu degetele în coastele morților, parcă vezi altfel lumea”

Interviu cu fostul președinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, Marius Oprea

OPINIA VECHE: După comasarea celor două institute, ați încercat să colaborați cu ei?

MARIUS OPREA: De fapt, ei nu m-au demis după comasare. Cred că am rămas un fel de președinte de facto, dar nu de iude, pentru că am semnat la trezorerie pentru salarii, pentru plata utilităților și așa mai departe. Semnătura mea a fost recunoscută ca atare, inclusiv în corespondența cu Guvernul, unde mi se adresează cu „domnule președinte”, ceea ce înseamnă că încă mă recunoșteau.

O.V.: În momentul respectiv se zvoneau mai multe nume care ar putea prelua conducerea noii instituții formate. În final, de ce credeți că a fost ales Vladimir Tismăneanu?

M.O.: Oricum domnul Tismăneanu a condus aceste operațiuni. Eu am fost supus unor presiuni din partea domniei sale și a unor consilieri. După ce m-am consultat cu unii membri ai vechiului consiliu al Institutului (n.r.: IICCR), am decis să nu cedez acestor presiuni care mizau comasarea Comisiei (n.r.: Comisia Prezidențială Tismăneanu) cu Institutul sau mai bine spus, preluarea Institutului de către Comisie.

Aceasta își începea mandatul din decembrie 2009. Cu puțin înainte a fost schimbată Hotărîrea de Guvern și cele două instituții au fost comasate. După, a venit o nouă hotărîre de guvern, totul este în logica timpului și a intereselor de monopolizare, de politizarea istoriei și de monopolizarea anticomunismului de către președinția României.

„Pot, eventual, în cel mai rău caz, să primesc o amendă de la Romsilva”

O.V.:Au fost create anumite tensiuni prin munca dumneavoastră de la ICCR?

M.O.: Gîndiți-vă numai la faptul că Asociația Rezerviștilor din Ministerul de Interne numără aproape 300 000 de oameni. Vă dați seama pe cîți am deranjat?

O.V.: Veți continua munca prin alte proiecte sau vă veți retrage?

M.O.: Nu mă pot retrage definitiv. Eu sînt membru de onoare al Asociației Foștilor Deținuți Politici și voi lucra în continuare pentru victime. De cum mă întorc în România, practic voi pleca din noi în munți și facem totul pro bono. Nu mă aștept la un salariu sau o recompensă pentru asta, chiar dacă voi fi acuzat că defilez cu cranii sau așa mai departe, după cum am înțeles că o fac unii din noua conducere.

Eu nu am decît să le urez succes pentru că înțeleg foarte bine că este absolut necesar să se facă aceste cercetări fundamentale cu privire la comunism, dar nu cred că acestea ar trebui instituționalizate în cadrul unui Institut de Investigare a Crimelor. Repet, acum Institutul și-a păstrat numele, dar prin modificarea Hotărîrii de Guvern nu se mai face nimic în ceea ce privește investigațiile. Arată cu degetul spre vinovați, dar cine să-i găsească?

Eu o voi face în continuare, nu îmi interzice nimeni să o fac. Gîndiți-vă la faptul că sînt și arheolog, mă duc pur și simplu într-o pădure și se întîmplă să găsesc un mort. Normal că am chem procuratura. Fără îndoială vor încerca, mă gîndesc, să mă pună sub acuzare de exhumări ilegale, deși mortul e într-o pădure și nu într-un cimitir. Pot, eventual, în cel mai rău caz, să primesc o amendă de la Romsilva.

O.V.: Unde veți continua aceste „deshumări”?

M.O.: Acum voi merge în zona Clujului pentru că avem sesizări în legătură cu doi morți aruncați unul peste altul la marginea unei păduri. Mergem să-i dezgropăm și să-i redăm familiei, noi asta facem. Familiile ne cer morții înapoi, trebuie să nu le răspundem? Eu mi-am făcut din asta o datorie de onoare la care trebuie să răspund în felul meu. Eu cred că dincolo de toate, trebuie să avem curajul să căutăm poporul pierdut. Ei sînt poporul pierdut, cei care au murit prin închisori. Bun, teorii despre comunism și cercetare nu spun să nu se facă, Doamne ferește. Dar în esență, nu asta era menirea Institutului așa cum a fost înființat.

O.V.: Veți lua o atitudine vizavi de hotărirea venită din partea Guvernului?

M.O.: Acum intenționez să dau în judecată guvernul pentru modul în care am fost demis. Pentru că am fost dat afară în timp ce eram în concediu. Resolicit punerea mea în funcție, dar numai pentru a demisiona. Nu îmi doresc să fiu președinte la acest Institut. Este o problemă de principiu.

O.V.: Avînd în vedere că cele două institute au fost deja unite, sînt șanse de izbîndă?

M.O.: Eu atac modul în care am fost demis, eu nu vreau funcție, eu nu voi lucra la acest institut. Este vorba de o procedură, nu poți lăsa aceste derapaje de gen totalitar să continue și fără să fie sancționate. Ceea ce s-a întîmplat, nu cu mine ca persoană, dar la acest institut, este chiar un decupaj al domnului Tismăneanu. Este un fel de stalinism pentru eternitate, haideți să nu-i spunem așa. Haideți să–i spunem băsescism pentru eternitate.

„Ceea ce domnul Tismăneanu nu a înțeles, este că în această acțiune de <<decomunizare>> a României trebuie să fie un efort comun”

O.V.: Aceste modificări încalcă și actul de condamnare a regimului comunist al președintelui?

M.O.: Se vede treaba că această condamnare a comunismului a fost pur teoretică, a fost un act politic. Ați văzut vreun securist anchetat? Eu nu, Pleșiță a fost înmormîntat cu onoruri militare după condamnarea comunismului. Ce spune asta?

Sînt decis să îmi continui treaba, am văzut că foarte multă lume a coalizat în jurul liniei mele. Practic, nu am nevoie de nu știu ce fonduri infernale. Voi înființa la Universitatea din București, la mijlocul lunii martie, un centru de investigare a crimei fascismului, comunismului și postcomunismului și voi dezgropa evreii uciși în pogromul de la Iași, o să dezgrop și morții comunismului și pe cei de la mineriadă.

Atît vreau să vă spun, că eu urez succes conducerii noului Institut și orientării sale și o consider necesară și am toată încrederea în faptul că domnul Tismăneanu va ști să producă acele studii atît de necesare. Ceea ce fac eu este cu totul altceva. Înțeleg și rațiunile politice și rațiunile de orgoliu, dar nu înțeleg să răspund cu aceeași monedă. Pur și simplu, dacă mi se va solicita ajutorul, așa cum am făcut și în cadrul Comisiei Tismăneanu, voi fi alături de ei, să-i ajut, să le explic.

Ceea ce domnul Tismăneanu nu a înțeles, este că în această acțiune de decomunizare a României trebuie să fie un efort comun. Nu o luptă de tipul „eu sau el”. Nu vă supărați, dar după ce umbli cu degetele în coastele morților, parcă vezi altfel lumea.

George GURESCU