Jucării periculoase

An de an, aflăm din presa internațională despre crime multiple săvîrșite în diverse colțuri ale lumii, de persoane malefice ori dezaxate aflate în posesia unor arme de foc, adesea extrem de moderne și performante. De foarte multe ori, veștile de acest gen ne vin din Statele Unite, una dintre puținele democrații occidentale caracterizate de o legislație permisivă în domeniul posesiei de asemenea arme. America nu este, însă, singura țară modernă și dezvoltată care optează pentru un asemenea sistem – Austria și Elveția sînt incluse, de regulă, în categoria statelor permisive, dar mai există și alte țări în care prevederile legale permit o achiziție și posesie relativ facilă.

Din fericire, România nu se află printre ele, iar legislația noastră este una dintre cele mai stricte din Europa, în această privință. În ultima vreme, însă, au apărut cîteva inițiative de relaxare a acestui cadru, a căror analiză nu poate fi întreprinsă aici. Ceea ce contează este să nu modificăm logica fundamentală a sistemului, care oferă autorităților o capacitate de decizie discreționară în privința acceptării sau respingerii unei cereri. Din principiu, dar și din experiența de pînă acum, nu există motive să trecem la un cadru care să prevadă obligația autorităților de a elibera respectiva autorizație cetățeanului interesat (desigur, sub rezerva unor condiții ce pot include vîrsta, cazierul, sănătatea mintală și așa mai departe). Cît despre concesiile marginale pe care le găsim incluse în diverse proiecte legislative, normal ar fi ca ele să nu circule în întuneric: susținătorii lor ar trebui să iasă în piața publică și să explice de ce, spre exemplu, orice om ar trebui să aibă dreptul la o armă, cu condiția ca el să nu-i fie explicit retras de către o instanță de judecată.

Din cele de mai sus se simte, probabil, reticența mea față de „democratizarea” (fie și parțială) în chestiunea posesiei armelor de foc. Deși mă opun aproape invariabil amestecului statului în viețile noastre și cu toate că armele nu sînt decît mijloace prin care unii oameni îi ucid pe alții, cred că o asemenea evoluție ar duce la mai multe asasinate, plus ansamblul de infracțiuni conexe. Există multe arii în care ar fi nevoie să ne concentrăm eforturile, dacă dorim cu adevărat să promovăm libertatea individuală.

Aceasta nu înseamnă, însă, că ar trebui să judecăm totul după un singur tipar. Poate că americanii au dreptate să protejeze Al Doilea Amendament la constituție, care le permite să păstreze și să poarte arme, deși ne amintim că textul fusese elaborat într-o matrice istorică și culturală mult diferită: era vorba de posibilitatea ca indivizii și statele componente să se poată opune, inclusiv prin formarea unor miliții, eventualelor abuzuri ale guvernării federale. De acolo și pînă la invocarea Amendamentului pentru a proteja diverse drepturi individuale în societatea de astăzi este drum lung, punctat de milioane de pagini de texte juridice sau din alte domenii.

Dar, acceptînd că istoria și tradițiile unor națiuni ridică posesia armelor de foc pe un piedestal nemeritat, nu putem evita observația că multe dintre fenomenele criminale înrudite cu aceste arme sînt transnaționale și, în consecință, ne interesează pe toți. Apoi, rămînînd tot la dimensiunea apărării vieții și proprietății, înțelegem că pentru criminalii de profesie nu va fi niciodată o problemă accesul la arme mai distrugătoare decît cele pe care le posedă omul obișnuit  – sau chiar forțele de ordine, în dotarea lor convențională. Însă un control sporit asupra posesiei și circulației acestor arme ar putea preîntîmpina unele dintre dramele ce au însîngerat școli, universități, săli de spectacole. Făptașii – nebuni sau malefici – s-au aflat în posesia unor mijloace redutabile de a face răul. Și, fără a filozofa aici despre natura umană sau despre înclinații ale personalității, există oameni care nu rezistă unor asemenea tentații.

Text scris de Lucian Dîrdală, analist politic.