Granițele dintre norme și responsabilitate

Legat de responsabilitățile corpului profesoral, trebuie spus că o bună parte dintre cerințe sînt formali­zate, explicitate prin reguli și normative de ordin legislativ sau didactic, dar o altă parte ține de conduite di­rec­tivate de conștiințele celor implicați, de fiecare profesor în parte. Une­le dintre acestea sînt vizibile, identificabile direct la nivelul comportamentelor afișate (lipsa de la ore, de­ficiențe de proiectare sau de rea­li­za­re a activităților), altele au o pre­zen­ță mai evanescentă, greu reperabilă în activități, conduite, gesturi de tot fe­lul. Așa încît, prestația unui profesor es­te ghidată de un corpus deontologic com­plex, ce nu poate fi ușor de opera­ți­o­na­lizat, de măsurat, de monitorizat.

Cele mai clare responsabilități sînt explicitate la nivelul activităților din sala de clasă. Din acest punct de ve­de­re, de ceea ce se întîmplă în acest perimetru răspunde, în mod deplin, cadrul didactic. Cînd se trece spre activitățile extracurriculare, responsa­bilitățile se împart, devenind mai fluide, mai elastice prin distribuirea spre anumiți factori: școală, părinți, instituții, locații, prilejuri care fa­ci­li­tea­ză astfel de extensii educative. În cazul unei excursii, de pildă, responsabilitățile nu dispar, ci sînt îm­păr­ți­te înspre mai multe comandamente. Chiar dacă activitatea este patronată de școa­lă, date fiind implicațiile unei astfel de ieșiri, se iau măsuri de precauție prin lărgirea explicită a responsabili­tă­ți­lor între parteneri într-un mod consensual. Profesorul abilitat să realizeze o activitate de acest tip trebuie să aibă acordul conducerii școlii, dar și al părinților, pe de o parte (se încheie cu aceștia un contract în toată regula, evocîndu-se profilul activității, durata, obligațiile și constrîngerile păr­ți­lor, asumarea consecințelor), dar și al in­stanțelor care preiau parțial sau fa­ci­litează derularea acestui fel de activi­tate, pe de altă parte (transportatori, hotelieri etc.). În acest caz, de apa­ri­ția unei disfuncțiuni va răspunde nu numai școala, ci și acea instanță care era angajată, prin contract, de buna derulare a acțiunii. Se merge pe ide­ea unei partajări, dată fiind contribuția mai multor agenți pentru a duce la bun sfîrșit o acțiune educativă mai complexă, multidimensională, multifacto­rială.

Ca să fiu mai concret, în cazul re­gretatului accident mortal, prin des­chi­derea ușii vagonului ce a cauzat decesul unei eleve, se cer a fi inventariate fisurile ce vin dinspre factorii implicați, de la cei imediați spre cei îndepărtați față de eveniment: res­pon­sabilii în asigurarea securității teh­ni­ce a respectivului mijloc de transport, persoana în cauză care nu a respectat un instructaj al profesorului sau nu a fost destul de precaută în raport cu un sistem tehnic necunoscut (sau de­fect, incorect manevrat), responsa­bi­lul de grup – profesorul ce trebuia să realizeze un instructaj, direct și la obiect, privind conduita elevilor pe parcursul acțiunii, ori nu a vegheat sau intervenit oportun în cazul unei dispersii a grupului, școala ce a permis un excurs didactic ne-explicitat sau ne-normat suficient în raport cu beneficiarii-elevi. Alături de aceste instanțe mai putem adăuga factori mai îndepărtați, dar care ar fi putut concura la configurarea unei „po­tri­viri” nedorite, de acest fel: părinții, ca­re nu și-au responsabilizat suficient proprii copii în legătură cu evitarea eventualelor pericole, conducerea șco­lii sau inspectoratul care au permis o acțiune insuficient pregătită sau ris­can­tă, sistemul de învățămînt ce fa­ci­litează libertăți riscante din punct de vedere acțional și didactic, contextul grupal și comunitar ce nu dispune de pîrghii reactive și corective.

Dincolo de tragismul acestei întîmplări, nu putem să nu regretăm faptul că s-a ajuns la curmarea unei vieți din cauza unor vini secvențiale, sumate, dispersate. Nu de găsirea vi­no­vaților sîntem interesați, ci de asumarea responsabilităților în perspectivă. Consecința ar fi ur­mă­toa­rea: este obligatoriu ca fiecare factor să știe ce are de făcut în raport cu o zonă de responsabilitate prescrisă și să-și facă treaba pînă la capăt. Căci altfel, e suficient să apară o singură de­ficiență, în acest „lanț” de obli­ga­ții, pentru ca un eveniment nefast să se producă.

Constantin CUCOȘ

Profesor universitar doctor și director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași