Cazul Nyiro, între interesele electorale și prăbușirea valorilor

Cazul Nyiro Joszef are trei as­pec­te foarte clare:

1. Este simptomatic pentru noua ten­dință politică din Ungaria de re­a­bi­­li­tare a politicienilor fasciști, de ti­pul lui Miklos Horthy;

2. A fost un element din campania electorală a Partidului Civic Ma­ghiar (PCM);

3. Face parte din strategia FI­DESZ de a-i atrage pe alegătorii maghiari din Transilivania pentru a compensa pier­de­rea de popularitate din interio­rul țării.

Ca atare, este un caz complicat și ne­plăcut, care înveninează din nou at­mosfera în cenușa imperiului austro-ungar, pe care o credeam demult risipi­tă, tocmai cînd Ungaria și România ar trebui să ac­ționeze în spirit european, ca membre UE ce sînt. Vom spu­­ne de la bun început că utilizarea cazului Nyiro în campanie de către forțele po­li­tice românești – de la PDL la USL – reprezintă un element ieftin și minor, care nu iese din tiparele tradiționale ale retoricii electorale și nici nu a avut ecou prea mare în rîn­du­rile electoratului. Principala res­pon­sabilita­te pentru provocarea incidentelor îi revine fără doar și poate Ungariei, mai ales pre­ședintelui Par­la­mentului Laszlo Ko­ver, reprezentant al aripii extreme a FIDESZ, a­pro­piată de partidul naționa­list extremist JOBBIK. Din păcate pre­sa ro­mâ­neas­că nu a urmărit decît sporadic acțiunea de infiltrare a parti­du­lui JOBBIK în Transilvania, mai ales în secuime, deși acesta și-a des­chis acolo birouri imediat după alegerile din Ungaria ca­re l-au propulsat în Par­lament. Ace­eași presă s-a trezit abia după izbucni­rea scandalului Nyiro să evoce excesele naționaliste antidemocratice ale guvernului Orban. Tot e bi­­ne că s-a trezit, căci politicienii nu s-au trezit nici pînă astăzi și nu am au­zit nicăieri vreo sfîntă revoltă față de re­luarea cultului lui Horthy. Ar fi și greu cînd ambele tabere politice sînt amorezate în taină de Ion Antonescu.

PCM a vrut desigur să exacerbeze sentimentele separatiste ale secuilor în lupta sa pentru supremație cu UDMR. Este totuși grav că un partid politic din România europeană promo­vează ima­gi­nea unui politician fascist, fie el și scriitor de talent. Acest aspect ar fi trebuit discutat pe larg, căci este inaccep­ta­bil argumentul unor intelectuali și po­liticieni maghiari care în­cear­că să separe meritele literare ale lui Nyiro Joszef de derapajele sale po­litice. Ni­că­ieri în Europa nu se acceptă astfel de separații artificiale și nimeni, ni­că­ieri în Europa, nu crede că politicienii se duc la funeraliile scriitorilor cu fanfare și steaguri doar pentru meritele lor literare – mai ales cînd discursul lor degenerează în insulte. Evident, polticienii participă la astfel de evenimente din considerente politice, pentru că un­­deva în su­fletul lor mic și negru sînt de acord cu ceea ce au făcut răposații – Horthy, Nyiro la ei, sau Adrian Pă­u­nescu la noi, căci și noi mai scăpăm hățurile, ca să vadă lumea cît de superficial ne este atașamentul față de de­mo­crație și ce nostalgii comuniste avem.

Cam aceasta ar fi povestea, dar ea nu este completă fără să invocăm ne­plă­cutul caz al UDMR: deși PCM îi este adversar declarat și deși liderii săi ar fi trebuit să fie primii care atrăgeau atenția asupra militantismulu fascist al lui Nyiro Joszef, UDMR nu a în­drăz­nit să spună un cuvințel împotriva acestui personaj. Nu a făcut-o probabil pentru că se temea că va pierde vo­turile se­cu­i­lor, care ascultă acum de cîntecele de sirenă de la Budapesta. De ce or fi as­cultînd retorica anacroni­că a unui partid respins de propria popu­lație, po­tri­vit sondajelor de opinie, nu știm. Probabil pentru că trăiesc în lu­mea lor și se cred nedreptățiți în România. Vom reuși vreo­dată să-i convingem că reabilitarea fasciștilor nu este calea spre progres? În timp, poate, măcar pe unii – cu con­diția ca și noi și politicienii pe care-i alegem să fim convinși de acest lucru.

Așadar, înainte de a-i blama pe vecini pentru greșelile și derapajele lor – fie ele și incontestabile – ar fi bine să folosim acest prilej pentru a ne exami­na propriile convingeri și simpatii. S-ar putea să avem surprize nu neapărat din cele mai plăcute.

Rodica CULCER