Vasile, săracu’
Pastila de după 11 martie 2013 Niciun comentariu la Vasile, săracu’ 3Miroase a alcool și a bătrînețe. Mîinile îi sînt vineții de la vîntul aspru care îi șuieră prin ogeac. Îi șuieră a frig și-l doare capul de la atîta dor. La muncă nu-l primește nimeni. Parcă se tem de el. Dar nu știe de ce pentru că nici el nu știe unde îi e cruzimea.Toți îi zic ca haina îi e prea zdrențuită. Nici un petic de bunăvoință nu primește de nicăieri. Și așa, ca de nicăieri, se simte și el. La sapă îi plăcea. Să simtă pămîntul la picioarele lui. Dar nu așa își poate găsi un rost. Să fie om în toată firea. Dar nu-i dă nimeni o șansă. Bate din ușă în ușă cu degetele care îi sînt deja tocite de la necaz.
Degeaba. Că oamenii sînt plini de prejudecăți. Ca roiul de viespi. Te înțeapă așa fără vină. Ca-ntr-un cuib stau adunați și își umflă burțile. Și alții se simt ca o mireasă căreia i se fură banii din sîn. Exact ca Vasile. Care se leagănă a deznădejde stînd într-o sală care răsună a gol. Costumele oamenilor cu privirea dreaptă din jurul lui îl intimidează. Își scoate haina și împrăștie un miros de colonie de pe tarabă. Dar nu pentru mult timp pentru că numai cîteva vorbe țepene îl fac să-și tragă fîșul înapoi pe el și să se îndrepte spre ușă. Și așa tot în vîntul aspru de afară a ajuns. Dar de data asta nu-i mai sufla prin ogeac. Ci printre gîndurile care îl apăsau greu pe inimă.
***
Dar Vasile, un om cu atîta speranță, nu știe că trăim vremuri în care ura a devenit cel mai sincer sentiment. Nu știe că ura instigă, ura rezolvă și ne îngroapă iubirea. Și ura asta ne pune bariere și ceață pe ochi. Și așa oamenii ăștia ca Vasile își pierd speranța în gunoi. Dar el încă își face dreptate cu vorba bună și cu foița de țigară.
Iuliana LEONTI









Adaugă un comentariu