Fata care a îmblînzit nebunul

Am întîlnit-o pe Ioana la Sala Po­livalentă, în prima zi a Cam­pi­o­na­tu­lui Mondial Școlar de Șah, cînd abia terminase o partidă de aproape pa­tru ore, pe care a cîștigat-o. Deși obo­si­tă și enervată că meciul a durat atît de mult din cauza unei greșeli pe care a făcut-o la început, acceptă, puțin în­cur­cată, să vorbească cu mine.

Tînăra, care acum are 17 ani, a cu­cerit medalia de aur la Campioanatul European de Șah în 2009. Nu a fost ușor să facă performanță, Ioana Gelip începînd să mute pionii în clasa I, cînd antrenorii clubului Politehnica Iași au venit la școala unde învăța să le prezin­te copiilor bucuria sportului cu piesele mici din lemn. De atunci, merge de patru ori pe săptămînă la cursurile de șah și se pregătește și în particular, deși în primii doi ani spune că a făcut-o mai mult din obligație. Lucrurile s-au schimbat însă după ce a cîștigat prima medalie, una de bronz, la vîrsta de ze­ce ani, la o competiție pe malul mării. „Acum nu aș mai putea trăi fără șah. Deși am început fără voia mea, ne­putînd fa­ce un alt sport pentru ca am fost operată la inimă, acum nu aș renunța pen­tru ni­mic”, spune tînăra campi­oa­nă cu un zîmbet larg, de pe care i se ci­teș­te obo­seala.

Calculatorul, cel mai slab oponent

Pentru că jocul de șah a devenit lu­mea ei, prietenii pe care îi are acum sînt doar cei cu care s-a duelat în fața ta­blei bicolore. „La club sîntem ca într-o familie. Sîntem prieteni în timpul li­ber, dar la masă devenim adversari, iar ori­ce fel de rivalități se rezolvă în fața ta­blei. A­colo arăți că ești mai bun”, spu­ne cu un aer grav și serios Ioana, după ce își ve­rifică cu o privire scurtă telefonul de pe masă. Rîde cu însuflețire cînd îș amin­te­ște de întîmplările amu­zante pe care le-a trăit în sînul familiei adoptive. „Era să pierdem odată trenul după o competiție la Brașov. Unul din­tre co­legi a vrut neapărat să-și ia ceva de la McDonald’s, deși aveam la dispoziție doar un sfert de oră să ne luăm bilete și să urcăm în tren. Au oprit controlorii locomotiva doar pentru noi”.

Singurii săi adversari sînt oa­me­nii. A încetat să mai joace împotriva unui calculator cînd a realizat că îl în­vinge prea ușor. Doar dacă se plicti­seș­te mai acceptă și un rival neînsuflețit. „Mai joc șah pe telefon, dar rar, pentru că e prea simplu. Îmi expune teoria și după se blochează, nu mai știe ce să facă”, zice parcă cu un ușor regret Ioana, dar mîndră de performanța sa.

Cînd începe să îmi enumere te­o­ri­ile sale preferate, mutările pe care le fo­losește și deschiderile care nu-i plac, eu aud doar numele unei piese ur­mate de o enumerare de litere și nu­me­re. Șa­hista vede însă clar, cu ochii minții, fi­e­care mișcare. Nici nu poate fi altfel, le-a repetat de mii de ori pe fiecare, iar acum mai curînd s-ar opri din respirat decît din jucat șah.

Andrei MIHAI