Murăturile au detronat tricotajul

Ferită de toată agitația care cuprinde piața de la primele ore ale dimineții, într-un colț în care nu trece prea multă lume, tanti Eufrosina vinde de luni pînă vineri ardei, castraveți și varză murată în Piața Nicolina. Așezată lîngă butoaiele din care sînt scoase frunze de viță de vie și cîteva căpățîni de varză, cu mînecile bluzelor puțin suflecate, femeia își așază baticul pe cap și zîmbește ori de cîte ori cineva vine să o mai salute și să o întrebe ce mai face. De cînd vinde la piață, tanti Eufrosina și-a făcut prietene care vin la ea aproape în fiecare zi să povestească ce au mai făcut în ultima vreme și să o mai învelească puțin atunci cînd nu se simte prea bine. „Sînt zile în care simt că mă lasă puterile și obosesc; munca de aici te ține în stres continuu”, spune tanti Eufrosina încetișor, de parcă ar șopti.

Eufrosina Sauciuc vine din părțile Sucevei, din Rădăuți și de mai bine de 20 de ani este vînzătoare la Piața Nicolina din Iași. Ca să se poată întreține, femeia se trezește dis-de-dimineață să se pregătească pentru piață, căci la ora șase trebuie să fie acolo cu produsele pregătite. După ce a muncit timp de 18 ani la Fabrica de Tricotaje din Rădăuți, unde lucra tot felul de haine, tanti Eufrosina a ales să vină în Iași ca să cîștige bani. Fabrica s-a desființat după căderea regimului comunist, așa că ea nu putea sta acasă, trebuia să se întrețină și să aibă bani pentru copiii ei. A fost mai mult obligată să lucreze în alt domeniu, căci la tricotaje îi plăcea cel mai mult pentru că făcea pulovere de toate culorile care erau vîndute în țările străine. „Noi produceam pentru alte țări – ce se lucra în fabrică, duceam la export, iar acum am ajuns să fim o țară care cumpără tot din străinătate și nu mai avem producători ca înainte”, spune femeia cu chipul trist. Și-ar mai dori să lucreze cu tricotaje și s-ar angaja iar în domeniu, dar pentru că nu mai sînt fabricile dinainte și oamenii de atunci, tanti Eufrosina alege să stea la piață, unde știe că e cu familia ei mereu.

De agricultură nu se ocupă singură; cei doi fii ai ei împreună cu soțiile lor fac munca de la cîmp. „Partea mai grea le revine lor”, așa spune tanti Eufrosina fiindcă în ultima perioadă ea s-a ocupat doar de vînzare. După ce trece frigul, pe timp de vară, femeia nu aduce doar murături la vînzare, ci pe mesele ei găsești și legume proaspete pe care le cultivă la cîmp sau în serele din Milișăuți. Tanti Eufrosina nu s-ar descurca dacă ar vinde produsele doar în piața Nicolina, nu ar cîștiga destul ca să se întrețină toți și să plătească chiria din Iași, așa că în timp au început să vîndă și în zona Cug a Iașului.

De cînd s-a mutat la Iași, femeia spune că parcă s-a obișnuit cu atmosfera de aici și cu oamenii, dar „tot la Suceava e mai curat aerul”. Întîlnește tot felul de oameni care vor legume sau care o jignesc, dar femeia cu chipul blînd nu le dă atenție acelora și își caută de treabă, fără a se uita la ei. „Cu omul bun poți discuta, dar nu și cu cei răutăcioși, care nu au cei șapte ani de acasă”, spune femeia cu privirea ațintită asupra pieții. Pe oamenii buni pe care i-a întîlnit de cînd e în Iași îi păstrează lîngă ea; ei sînt cei care trec mereu să cumpere cîte ceva și să o întrebe cum îi mai este viața. „Tanti, cît e borcanul ăsta de ardei? Să îl trimit pe un băiat la matale să ia, că eu nu am”, zice un bărbat cu părul alb și pălărie maro care vinde la cîteva mese distanță. Tanti Eufrosina se întoarce către el, îi zîmbește și își apleacă încetișor capul în semn de mulțumire.

de Diana NECHITA