Sfinții au memoria scurtă

Cele mai amuzante petreceri se dau atunci cînd trei șefi mai micuți dansează, ca niște dezmățați, coco­țați pe mese și pe perva­zul geamului. Dansul lor „din buric” este ur­mărit cu mare interes de altă co­legă, sub­țire cît o pană, cu părul înfocat și cu mult simț al umorului.

Din calculator, vocea lui Beyonce răsună un­du­ios, la fel cum sînt și mișcările ti­ne­ri­lor plini de har și talent. Ilinca e mai neîndemînatecă, are un taburet sub picioare pe care abia se ține. În­că puțin și ajunge chiar în mijlocul me­­lodiei la pă­mînt. Cei doi băieți iz­bucnesc în rîs, unul dintre ei cu burta dez­golită și oche­larii de soare puși pe ochi, întru păs­tra­rea imaginii ma­n­e­liștilor verita­bili, iar celălalt, cu do­uă chibrituri pe post de pi­cioa­re.

De ziua chefliilor

Așa se întîmplă de obicei. Cine­va dă startul, în mijlocul zilei, în mie­zul nopții, duminică după ce este trimis ziarul de tipografie sau chiar miercuri, înainte de analiza de nu­măr, și totul se petrece rapid, în doi pași de tango sau de rock & roll. Sînt cîteva melodii laitmotiv, care de cum încep, pun în funcțiune fiecare fibră și osișor din corpul opiniștilor. Se mai întîmplă uneori să aibă și musafiri neinvitați, fani de ai lor ca­re, le place lor să creadă, îi citesc re­gulat pînă la semnătură și le dau add pe Facebook. Știu, și s-au re­semnat deja, vremea posterelor lipi­te de pereți a trecut.

Deși în ultima vreme petrecerile acestea s-au rărit – s-au lenevit bă­ie­ții, le place mai mult să hălăiduiască după reportaje decît să golească sticle și peturi în redacție – în vremurile bune, toate zilele de naștere erau sărbătorite împreună cu imprimanta, laptopurile, lîngă geamul me­reu prăfuit, prin care copacii de afară capătă alură de vintage.

De ziua lui Ioan, invitații au ajuns înaintea lui. I-au cumpărat ca­dou, au făcut curat în redacție, l-au așteptat cu lumina stinsă și cu sufletul la gură. Păcat că el a ajuns după ora 12.00 și a stat doar cîteva mi­nu­te. Nimeni nu s-a supărat.

La George se dansează cel mai mult, e clar. S-au făcut niște piruete, niște mișcări unduioase, un pas la dreapta, unul la stînga, demne de toată admirația. Toate fetele s-au ți­nut scai de el, doar – doar le-o în­vîr­ti și pe ele puțin.

La ziua Ilincăi, care a venit fix după sesiune, s-au întîmplat cele mai multe lucruri bizare, de neîn­țe­les pentru participanți. Au intrat cu toții în transă, s-au împrietenit între ei, s-au apropiat, fizic chiar, neo­biș­nuit de mult. S-au descoperit apoi în poze, cu uimire și în hohote căscate de rîs. De unde, de obicei, uitau ce se spu­nea la ședințe, de pildă, a fost prima dată cînd nu-și mai aminteau ce s-a întîmplat la o petrecere.

Lina VDOVÎI