Prima noapte a săptămînii

Cînd am venit pentru prima oară duminica în redacție, l-am găsit pe Lu­pu dormind în sistem 4+1: patru scaune moi, unul fără burete pe care era perna, adusă de George din Botoșani, și învelit cu o păturică din Fundurii Vechi, a Anastasiei. Lîngă el, Lina și cu Geor­ge lucrau gesticulînd la un dosar, ceva pe tema educației cred, la care au avut de rescris șapoul de două ori în miez de noapte, cînd am urcat paginile pe perete pentru ultima corectură.

Fiecare dintre noi are acele nopți în care uită de sine. Unii beau pînă cînd băn­cile din parcuri li se par cele mai lu­xoa­se paturi, alții aleargă fumurile etno­botanicelor pînă ajung statistici pe foile lui Ciuhodaru sau alții, mînați de im­pulsul unei nopți, își iau rucsacul în spi­nare și fac autostop în jurul lumii. Pen­tru noi, nopțile acelea se întîmplă să­ptă­mînal, mai exact, duminica. Atunci, ne îngropăm în casete, ne acoperim cu ras­tere, scoatem niște bumbi și uităm de fa­cul­tate, de licență, de problemele de-a­casă sau de datoriile neplătite.

Nu ne înțelegeți greșit. Am poposit la rîndul nostru, fără îndoială, pe cana­pelele pline de lux din Parcul Voie­vozilor, iar unii dintre noi chiar și-au în­cer­cat mîna la fugărit porumbei prin Pia­ța Unirii. Doar că, în cazul nostru, oboseala de luni dimineață este unul dintre cele mai frumoase lucruri din fa­cultate. Senzația pe care o ai cînd te tre­zești și te ridici din pat, cu un început de scolioză și cu tot spatele trosnind ca un lemn de brad în sobă, e îndulcită doar de hîrtia care tronează pe peretele de lîngă pat. Indiferent ce cursuri ai luni, parcă e altă satisfacție cînd nu te duci la ele.

Sucul sau ștreangul

Dar nopțile de duminică mai au ce­va special. Sînt, probabil, singurele nopți în care Ghiocel, veșnicul portar al Ca­sei de Cultură a Studenților, își gă­sește cele mai nepotrivite momente ca să-și verifice pe livescore sulurile de bilete de pariuri care îi umflă buzunarul. Și cînd toate paginile sînt pe perete, sau cel puțin gata, începem să dansăm, să ne uităm la Robotzi sau să facem, în schimburi, drumuri la Sofany să cărăbănim la pînă la etajul al doilea de la CCS bi­doanele de licoare energizantă. Doar la doi litri jumate’.

Pînă la ora la care am scris acest text, încă nu a adormit nimeni făcînd treabă, duminica, în redacție. Periodic, îl mai pierdem pe Lupu dar reușește să se ivească mereu la timp, ca să trimită pdf-urile la tipografie. Am vrea totuși să le mulțumim Manuelei și lui Lau­rențiu. Știm că ne așteaptă cu ziarul, în ture, în fiecare duminică, ore în șir peste programul lor. Promitem să îi vizităm într-o seară, să ne linșeze, sau să accepte un suc de la noi. Dar n-o vom face du­mi­nica. Pentru că atunci, e noaptea noas­tră.

Cătălin HOPULELE