Nici un inginer nu a murit de sete

N-am mărșulit din dragoste de neam și patrie și nici împinși de vreo dorință interioară de a demonstra cuiva, ceva. Am ieșit pe străzile Iașului pentru a ne arăta respectul față de orașul care ne-a fost mamă, tată, frate și soră în anii studenției. Chiar dacă mulți dintre noi vor pleca, promitem să trimitem, din cînd în cînd, cîte un pachet cu șnițele prin mecanicul de tren, de dragul vremurilor bune.

În Tudor este agitație chiar dacă marșul absolvenților urmează să plece spre Bulevardul Ștefan cel Mare abia peste o oră. Parcarea de lîngă Facultatea de Hidrotehnică este deja plină de studenți îmbrăcați în alb, dar, ca niște furnici atrase de un cub de zahăr, tot mai mulți tineri cu tricouri pe care scrie „inginer” se alătură mulțimii. Din cînd în cînd însă din furnicar se mai desprind mici grupulețe care aleargă grăbite pînă la chioșcul din fața căminului T17. Se întorc însă rapid încărcați cu PET-uri sau doze de bere cu care trec zîmbitori pe lîngă cei cîțiva polițiști care așteaptă plecarea inginerilor.

Răzvan și Toni, echipați ca la carte cu stegulețe și vuvuzele, așteaptă și ei să pornească marșul, însă nu se desprind de Irina, masa roșie de lîngă maga­zinul din stația de RATP. Toni încearcă să-l tragă pe prietenul său spre parcare însă fără izbîndă. „Ești nebun? Pînă ajung acolo termin berea și trebuie să mă întorc”, vine refuzul băiatului mărunțel. Odată pusă în mișcare, însă, coloana de studenți seamănă cu un șarpe cu clopoței imens care fluieră și țipă din toți plămînii și de pe spatele căruia i se înalță, din cînd în cînd, ca niște solzi rotunzi și albi, baloane cu sigla Universității Tehnice „Gheorghe Asa­chi” (TUIASI).

Dacă trupul șarpelui e alb, capul acestuia e roșu. Mîndru ca un cocoș, un student cu cască sîngerie de care are agățate două doze de Cola încearcă să dirijeze armata de ingineri. La cît este de vioi, colegii lui nu-l cred însă că în recipientele de pe cap are suc și încep să parieze dacă este vin sau coniac.

„Să moară Cuza de supărare, TCM-ul e cel mai tare”

Pe măsură ce ne apropiem de destinație, tinerii ingineri scornesc tot felul de versuri care mai de care mai năstrușnice. Cel mai popular pare a fi însă „Murim, luptăm și berea o terminăm”, strigat printre rîsete și de fetele de la Textile și Pielărie. Abia cînd ajungem pe Cuza Vodă, străduța în­gustă cu blo­curi micuțe, șarpele își arată adevărata lungime. Deși primii studenți au ajuns deja la Filarmonică, coada acestuia încă mai mișcă prin fața Mănăstirii Golia.

Rectorul TUIAȘI și-a întîmpinat studenții în fața Teatrului Național, un­de șirul de ingineri s-a oprit să-i aștepte și pe absolvenții din Copou. „Pînă și la plimbare tot ultimii rămîn”, glumește Alexandru, un băiat blonduț și cu ochelari, student în ultimul an la Facultatea de Hidrotehnică. Așteptarea însă se prelungește, așa că unii dintre ingineri urmăresc fetele care se așază în jurul fîntînilor arteziene din fața teatrului. Se furișează încet ca niște pisici, își umplu căștile cu apă și încep să le stropească pe domnișoarele care nu se arată însă prea afectate.

Șarpele de-acuma deșirat se reformează rapid cînd ajunge vestea că vin și studenții de la „Cuza”. Se așază asemeni unui comitet de primire și lasă doar un culoar îngust prin care să poată ajunge pînă în fața scenei de pe Ștefan cel Mare. Nu puteau să nu le amintească celor de pe Copou cine e cel mai tare.