Adrian Cioroianu: Cred că rolul părintelui este mai important decît cel al profesorului

Festivalul Internațional al Educației Niciun comentariu la Adrian Cioroianu: Cred că rolul părintelui este mai important decît cel al profesorului 32

Interviu cu istoricul și scriitorul prof. univ. dr. Adrian Cioroianu.

Care mai sînt astăzi reperele tinerilor din România? 

Cred că aceasta este o mare problemă: faptul că mai putem găsi cu greu o literatură pentru tineret. De programe de televiziune pentru tineri, care să modeleze caractere, nici nu vorbesc, pentru că, efectiv, nu există la noi. Din păcate nu oferim în prezent tinerilor decît vedete, iar vedeta nu e același lucru cu modelul. Le oferim baloane de săpun care se sparg, pe cînd modelul este o țintă spre care mergi toată viața.

În condițiile în care există atîtea tentații, precum aceste false vedete sau Internetul, mai pot fi întorși aceștia înspre benzile desenate?

Probabil că da, în măsura în care s-ar face o educație serioasă în acest sens, dacă profesorii le-ar vorbi despre valoarea benzii desenate. Totul se bazează pe educație, or noi sîntem restanți la acest capitol, din păcate. Este un complex de factori. Cum s-a ajuns în Franța să se vîndă sute de mii de exemplare de benzi desenate? Nici ei nu s-au născut cu această dorință, au fost educați în acest sens de profesori, de părinți. Dacă un copil vede în biblioteca părintelui un album de bandă desenată cu siguranță se va simți atras de el. Dacă nu vede nici o carte, nu am nici o speranță că se va apropia de literatură sau de bandă desenată. Eu personal cred că rolul părintelui este unul mai important decît cel al profesorilor.

Se investește într-un reviriment al benzilor desenate, se scot cărți și se vrea ca piața să fie dezvoltată. Dar care este viitorul lor dacă nu vor fi citite?

De cîțiva ani de cînd sînt în această mișcare am văzut un progres. Apar albume și artiști de benzi desenate tot mai mulți, însă în același timp îmi dau seama că nu există un consum de bandă desenată, de albume cu apariție regulată. O soluție ar fi împletirea lor cu Internetul. Sînt siteuri dedicate benzilor desenate, iar dacă ești pasionat nu trebuie neapărat să cumperi un album. Totul este ca cineva să îți creeze apetitul. Fie el părinte sau profesor, acesta este elementul de bază. Nu Internetul va uci de banda desenată, ci indiferența oamenilor. Chiar vorbeam adineauri cu un pri eten că orice roman ar putea fi transpus într-o bandă de se nată. Chiar mi-aș dori spre exemplu să îl văd pe Preda pus într-un roman grafic, pe Cărtărescu sau pe orice alt autor român. Drept pentru care banda desenată nu e numai pentru copii, în Franța spre exemplu nu o cumpără copiii în primul rînd.

Din perspectivă istorică, ce ați transpune într-o bandă desenată?

Aș vrea să văd o serie de albume cu toată historia Romîniei, am văzut așa ceva în Franța și mi-a plăcut la nebunie. Practic, o bandă desenată care să înceapă de la daci și romani, pînă la intrarea noastră în Uniunea Europeană, spre exemplu. Și se poate face, însă întrebarea este dacă se merită, dacă există o piață pentru așa ceva. Artiștii și scenariștii îi avem, dar piața?

Autor:

Ana Sipoș

Redactor Opinia studențească, student în anul al II-lea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top