Voluntarii care-și aduc ambulanța de acasă

„Eram acolo 40 de oameni care și-au dat seama că nu mișcă nimic în direcția prevenției și a primului ajutor și că nu se fac campanii de informare pentru donarea de sînge așa cum ar trebui”, spune Marius Benchea, în timp ce bate cu degetele pervazul geamului. Toți cei 40 de oameni s-au desprins anul trecut de Crucea Roșie, filiala din Iași, și au creat „Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași (SVAI)”. Așa s-au gîndit să-l numească prima dată, dar pentru că denumirea nu a putut fi înregistrată ca ONG, aceștia au creat Asociația Ambulanța. Life, căreia i-au alipit și serviciul pe care și-l doriseră atît de tare.

Comuna Belcești, din județul Iași, numără în prezent șapte medici de familie și un stomatolog. Deși sînt destul de mulți pentru o zonă atît de izolată, cozile din fața ușilor sînt in­terminabile. Marius, de la Servi­ciul Voluntar de Ambulanță Iași, și Ius­tin, de la Direcția pentru Sănătate Pu­blică Iași iau la rînd ușile scorojite de vopsea albă ca să afle dacă există probleme în satele din zonă cu vaccinarea nou-născuților. Cum intră în cabinet, toată lumea adop­tă o atitudine imperioasă, care-mi amintește de inspecțiile din liceu, unde cu toții ne îmbrăcam frumos și ne spuneam textul învățat pe de rost, în speranța că vom impresio­na. Sistemul pare că se închide imediat ce băieții spun din partea cui vin și-ți lasă impresia că nu toată lu­mea e în aceeași baricadă în problema asta. Cei doi le explică din prima cli­pă că intenția lor nu-i să lipească afi­șe pe ușă, ci să meargă efectiv pe te­ren și să convingă oamenii să vină să-și vaccineze copiii. Se oferă chiar să-i aducă cu mașina lor și să aibă grijă să ajungă înapoi, dar cu toate acestea se obțin cu greu două nu­me, căci în rest „oamenii aici chiar nu pun probleme”.

La începutul lui 2017, Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași devenea deci realitate, iar Marius avea să ocupe, de atunci şi pînă în pre­zent, postul de director general al org­a­ni­zației. Pentru că echipa era mare le-a luat destul de mult să se organizeze și chiar dacă „lucrurile încă nu merg ceas”, cum spune adesea Marius rîzînd, au făcut grupulețe ca să se descurce mai ușor. În pre­zent sînt împărțiți în patru departamente: media și fundraising, adi­că cei care „sînt baza funcționării” organizației; departamentul de in­ter­venție rapidă, format din voluntari care au peste 18 ani, dar care nu au avut niciodată tangență cu domeniul medical; divizia medicală, în cadrul căreia, deși este încă în curs de formare, activează cinci medici, urmînd a li se alătura și studenți din anul al II-lea la Medicină Ge­ne­rală și la Asistență Medicală Ge­ne­rală; și divizia de tineret, care nu­mă­ră acum 50 de membri. Pe lîngă acestea, Marius speră să li se poată adăuga măcar altele două, care ar trebui să vizeze problemele so­cia­le, cu care se confruntă tot mai frec­vent pe teren, și cercetarea, un domeniu necesar pentru a putea ține pasul cu toate schimbările din jur.

Casa ieșenilor

Maria stă cu familia ei pe vîrful unui deal de la marginea comunei. Are cinci copii cu vîrste foarte apro­piate și pe ultimii doi, doctorii din sat nu i-au mai văzut de la naștere. Soțul Mariei e cioban și e mai tot timpul plecat și ea „nu e tocmai să­nătoasă la cap”, după cum zice una dintre doctorițe. Nu vine „la oraș” prea des pentru că, după cum re­cu­noaște una dintre cele trei asistente ale satului, care a ajutat să fie ghid pentru Marius și Iustin, dacă drumul de la Bercești la Iași e 5 lei, cel de la oraș pînă unde locuiește Maria e 8. După cîteva minute de discuții acceptă să vină cu cei mai mici dintre prunci la dispensarul din comună. Cînd văd că tinerii chiar se întorc cu femeia, doctorii fac cerc în jurul lor și parcă prind încre­de­re, așa că pe lista nevaccinaților mai apare un nume.

Pentru că ceea ce fac este volun­tar, sprijinul financiar și-l găsesc tot între ei, nu de puține ori existînd si­tuațiile în care „banii vin de aca­să”. Recunoaște însă că societatea a început deja să se solidarizeze cu mișcarea lor, astfel că acum nu mult timp cîțiva artiști, printre care cîn­tă­rețul Emeric Imre și actorul Cătă­lin Bordea, au acceptat să susțină spectacole ca să îi ajute şi să do­ne­ze banii obţinuţi din bilete pentru a le sprijini cauza. „Sînt oameni și companii care ne scriu și ne întrea­bă de ce mai avem nevoie, dar noi am preferat ca prima dată să fa­cem treabă și apoi să cerem bani”, zice Marius, în timp ce înnăbușă fumul din țigara proaspăt stinsă. În urma unui apel lansat pe Face­book, cei de la Serviciul Voluntar de Am­bulanță au reușit să înceapă reno­vările la un nou sediu, la parterul unui bloc din Podu Roș. Pereții sînt încă albi, dar în ochii voluntarilor ca­re dau cu var de zor se poate citi clar că aici are să se construiască o casă „nu doar pentru un ONG al nostru, ci al ieșenilor”. E și asta o formă prin care cei de la SVAI vor să le arate oamenilor că nu „sînt doar o mînă de tineri care vor să facă ce­va”, ci că ceea ce și-au propus ei nu e doar o joacă și că o să lase urme în societate.

Dictator cu suflet

Alexandra stă la 15 minute de spital, dar tot n-a trecut pe acolo cît să-i facă al doilea vaccin celui mic. Se plînge c-o bate bărbatul și că stă toată ziua plecat astfel că ea n-are cu cine să-i lase pe ceilalți patru co­piii, ca s-o ia din loc cu al cincilea. Cînd Marius și Iustin intră în curte aproape că începe să plîngă. „Și acum mă bătea în casă”, spune cu ochii în lacrimi, dar se gîndește de două ori înainte să-i lase pe băieți să-i transmită datele către cei de la Salvați Copiii. În fața casei dără­pă­na­te, Marius îi explică soțului că n-ar trebui să-și atingă nevasta, mai ales acum că e însărcinată. Asta nu-i parte din atribuțiile sale, dar nu poa­te să plece pur și simplu, știind toate acestea. „Ne vedem într-o lună”, îi zice bărbatului înainte să închidă poarta din lemn.

Deşi au doar şapte luni de acti­vi­tate, cîteva sute de tineri și-au ară­tat interesul de a se înscrie în or­ga­ni­zația lor. Chiar dacă procesul de selecţie nu presupune mai mult de­cît dorința de a vrea să fii acolo, pen­tru a putea să intri în grupul celor de la Serviciul Voluntar de Ambu­lan­ță trebuie să fii pregătit să faci față celor 20 – 30 de ore de cursuri de prim-ajutor, „un instructaj aproa­pe milităresc”, cum îl numește Ma­rius, urmat apoi de un examen „pe care îl dai de cîte ori este nevoie ca să-l iei și să fii pregătit”. „Atunci cînd pe spatele tău scrie «prim-ajutor» omul se așteaptă ca tu să știi ce faci în caz că are nevoie de tine”, spune Ma­rius, privind către pereții albi ai sediului. Știe că pe teren coordonatorii sînt duri cu voluntarii și se amuză de fie­care dată cînd un nou venit se plî­n­ge de „regimul dictatorial” care i se impune. Tocmai de asta-i îndeam­nă pe toți să se cunoască și într-un alt mediu, ca să înțeleagă că de fapt riscurile pe care și le asumă influen­țează toate reacțiile astea.

Ce-și doresc cel mai mult cei de la Serviciul Voluntar de Ambulan­ță este să legalizeze în totalitate asocia­ția și să poată astfel să-și achizițio­ne­ze propriile ambulanțe, ca să aju­te spitalele în transportul și tra­ta­rea pacienților, dar și să poată face con­sultații la domiciliu. Dacă în pre­zent voluntarii nu pot decît să realizeze manevre de prim-ajutor, Marius spe­ră ca în curînd să obțină aprobările necesare încît ajutorul lor să se con­cretizeze tot mai mult. În anul ce urmează, voluntarii vor să deschi­dă cinci puncte de prim-ajutor pe ra­za Municipiului Iași, în sate ui­ta­te de lume, unde ambulanțelor le ia cîteva ore ca să ajungă. Tot prin sate ar vrea să înceapă și o campanie de donare a sîngelui, ai cărei par­ti­cipanți să primească în cadrul unei gale a donatorilor, titlul de „salvator extraordinar”.

Mașina mică și albastră cu care s-au plimbat Marius și Iustin plea­că din fața dispensarului comunei și ridică nori mari de praf. În urmă lasă încă se mai vede poarta mare a cimitirului, care-i așezat în mod ironic, chiar peste drum de spital. Pe drum, Marius povestește des­pre ce-au făcut voluntarii lui anul acesta la zilele „Sfintei Cuvioase Pa­rascheva”. Rîde tare, din tot su­fletul, pentru că asta-i singura me­to­dă de-a rămîne tare în fața tuturor imaginilor pe care le adună de vreo șapte luni încoace.

Numele personajelor
din reportaj au fost înlocuite
pentru a le proteja identitatea.