Volda, aprinsă de luminile studenției

O Șeherezadă care atrage nu doar prin frumusețe și promisiunea unor po­vești de neuitat, ci și pentru studii. Așa este orășelul din vestul Nor­ve­giei, împresurat de munți și fjorduri, cu nopți luminate de verdele Aurorii Po­lare, care are sufletul prins între pe­re­ții Universității. „Volda University Col­lege” este aleasă nu doar de norvegieni, ci și de cei de peste granițe. Dincolo de petreceri și voluntariat, să fii student Erasmus înseamnă să descoperi fie­ca­re colțișor al orașului și al vieții pe care aces­ta o oferă. Astfel am aflat despre cău­ta­tul în gunoi că este o modă ascunsă pe cale de dispariție. Și am găsit biserica unde oamenii vorbesc despre Dum­ne­zeu în toate limbile posibile în timp ce mă­nîncă hot dog gratis.

Cum „românii s-au născut poe­ți”, așa s-au născut și norvegienii cu schiuri în picioare. Ei nu au avut un Alecsandri care să afirme asta des­pre ei, dar au fost destui vizitatori străni care au rămas uimiți de cum locuitorii fjordurilor conviețuiesc cu natura. În Volda, cățăratul pe mun­te este activitatea preferată. Rot­set­hornet are aproape 700 de metri și se înalță din albastul adînc al apei ca un mușuroi uriaș care are în pa­ză întregul orășel. Are două părți prin care poți ajunge în vîrf, una ab­rup­tă, cu pietre mari, și cealaltă, un drum lung, șerpuit și pavat cu mușchi moa­le. Pădurile sînt din lumi fantasti­ce, pline de verde crud și smarald, cu brazi ce se luptă cu cerul, cu pietre acoperite de un covor pufos de muș­chi și rîuri ce țîșnesc frenetic din ini­ma muntelui.

Universitatea este modernă, ai acces peste tot doar pe baza unui card, iar studenții pot în weekend să împumute săli cu proiectoare pen­tru a se uita la filme. Este locul cel mai aglomerat și mai viu din oraș, cu aproximativ 4.000 de suflete.

Încă de cum începe anul univer­sitar, corpul central al universității este acaparat de asociații care or­ga­nizează expediții și închiriază echi­pament special precum haine și cor­turi. Acesta este util mai ales pentru studenții veniți prin programul Eras­mus, care au doar teniși, blugi și tri­couri. La prima urcare pe munte or­ganizată sub numele de „Natura” nu au fost toți pregătiți. Printre cei ap­roape 60 de voluntari, puteai ob­ser­va cîteva fete care purtau es­pa­dri­le, cămăși și genți mari și negre pe u­mărul drept.

Universitatea este modernă, ai acces peste tot doar pe baza unui card, iar studenții pot în weekend să împumute săli cu proiectoare pen­tru a se uita la filme. Este locul cel mai aglomerat și mai viu din oraș, cu aproximativ 4.000 de suflete. În afa­ră de strada principală, nu este tra­fic aproape niciodată, iar puținii oa­meni pe care îi vezi pe drum sînt cei care aleargă. Uneori, prin ploa­ie și în pantaloni scurți. Și studenții Erasmus aleargă pînă la lac sau pî­nă pe munți. Cu telefonul în mînă și cu ochii pe aplicația „Aurora Fore­cast” ca să știe exact ora la care cerul va fi străbătut de Luminile Nordului. Cîteodată te numeri printre noro­co­șii care rămîn în cameră și poți ve­dea pe grupul de Facebook „cu­ta­re se simte dezamăgit” și un nor de­senat în dreptul postării. Atunci poți ieși la balcon și să îi vezi coborînd dintre dealuri cu pași de furnică în speranța că poate-poate norii se vor risipi și vor lăsa liberă linia verde ce se scurge din cer.

Hot dog de pomană

Ușa bisericii se deschide parcă împinsă de vînt și face loc unor bă­ieți care se clatină. Numai unul din cei cinci aruncă zîmbete împrejur și nu miroase a băutură. Se îndreaptă gă­lă­gios către colțul unde o bătrî­ni­că cu chip senin servește hot dog. Du­pă ce mîncarea îi liniștește, femeia se întoarce pe scaun pentru a relua croșetatul. Nu este decît o seară nor­mală de sîmbătă la biserica pro­testantă.

În acest timp, unii petrec în Rok­ken, cel mai popular club din oraș. Ca să devii voluntar trebuie să plă­tești 200 de coroane norvegiene (apro­ximativ 100 de RON) pe se­mes­tru și să lucrezi două zile pe lună. În schimb ai reducere de 50 de co­roa­ne la evenimente și se organizează pe­treceri tematice pentru voluntari. Celălalt pub este „Copacul verde”, un loc mai select, cu spațiu mai pu­țin, dar cu intrarea gratis pînă la ora 11.00.

Însă sîmbătă seara e momentul în care poți mînca hot dog gratis, un­de poți bea sucuri, ceai și cafea și poți cu­noaște oameni noi. Pentru luc­rul acesta, biserica protestantă a de­ve­nit locul perfect de socializare. „La început făceam taco (n.red. mînca­re tradițională mexicană) și țineam deschis toată noaptea. Apoi vecinii au început să se plîngă de gălăgie, căci mai toată Volda era aici. A­cum totul durează de la ora 21.00 pînă la 1.00”, spune Simen, tehnicianul bi­sericii, un bătrînel cu părul alb. El este cel care întîmpină oamenii, le împărtășește momente din viața sa, le povestește despre Norvegia și despre experiențele din Hong Kong, unde a trăit trei ani.

Înăuntru clădirea arată ca un res­taurant modest, plin de scaune, mese cu lumînări și un bol cu citate din Biblie în norvegiană. În locul alta­ru­lui este un ecran mare pe care sînt proiectate videoclipuri de la concer­tele unor trupe creștine și muzică în surdină. De cinci ani, generații de francezi, germani, români, japo­ne­zi, norvegieni și spanioli împart aceea­și masă și măcar un semestru de po­veste.

Volda are un realism magic. Pe cît de liniștită e uneori, pe atît de vul­canică și provocatoare altă dată. Printre competiții de sport pre­cum schi, volley și fotbal, se des­fă­șoară anual „Festivalul animației”. Producători de filme animate pre­miați, studenți la Departamentul de Animație, voluntari și o mare par­te a locuitorilor din oraș se adună pen­tru un weekend plin de activități. Printre workshopuri de creație și desen pentru copii, vizionări de filme și seri cu petreceri pe vapor, are loc preselecția pentru „Fred­rik­stad Animation Festival for Nor­dic-Baltic films”. Aprope oricine se poate înscrie cu un proiect animat, iar creațiile vor fi apreciate de un juriu format de profesioniști și studenți de la animație.

Căutare de comori prin tomberoane

Cei de la Animație nu sînt singurii artiști din oraș, există unii mai non-conformiști decît ei. Îmbrăcați în haine negre, cu capurile aco­pe­ri­te de căciuli care eventual să țină și de cald, o mînă de studenți co­boa­ră pe furiș în oraș. Cu mișcări si­len­ți­o­ase, demne de filmele cu spioni, se îndreaptă spre supermarketul Kiwi. Deși înăuntru luminile sînt aprin­se, acesta este închis căci ceasul din turla vechii biserici a bătut aproa­pe miezul nopții. Asta însă nu op­reș­te pe nimeni, din contră, e un semnal că drumul e liber. Tinerii nu vin pentru a cumpăra ceva, ci fac înconjurul clădirii pînă ajung la tom­be­roa­nele din spate. Ei știu că magazi­nele aruncă produsele care mai au o zi sau chiar patru pînă la data ex­pi­ră­rii. Printre acestea se numără so­mo­nul, carnea de porc sau de pui, pîi­nea, iaurturile, dar și fructe și legume. Toate sînt adunate în pachete sau în pungi și aproape „așezate” la gu­noi.

În Volda nu există oameni ai străzii, dar asta nu înseamnă că nu are cine beneficia de aceste produse. Santos, un catalan care a venit la studii în Volda acum 3 ani, povestește despre prima dată cînd a fost la „căutarea de comori”. „Mer­geam spre container cu niște colegi spanioli și dintr-o dată ne-am op­rit. Era cineva înaintea noastră care căuta în gunoi.

În Volda nu există oameni ai străzii, dar asta nu înseamnă că nu are cine beneficia de aceste produse. Santos, un catalan care a venit la studii în Volda acum 3 ani, povestește despre prima dată cînd a fost la „căutarea de comori”. „Mer­geam spre container cu niște colegi spanioli și dintr-o dată ne-am op­rit. Era cineva înaintea noastră care căuta în gunoi. Ne gîndeam să aș­tep­tăm pînă se eliberează. Cînd tipul s-a apropiat, ne-am dat seama că era un coleg norvegian care ne-a și anun­țat că nu prea a găsit multe în noaptea aia. Nu te aștepți ca un norvegian să caute în gunoi, mai ales că mulți primesc și bursă”, povestește bă­ia­tul cu ochi negri și piele măslinie.

O parte dintre ei vin cu ma­și­na. Cineva rămîne în parcare de ve­ghe și altcineva trage o fugă pînă la pu­belă, apoi pun sacoșele în portbagaj. Cea mai activă perioadă este în sezonul rece, din noiembrie pînă în februarie, căci atunci totul se păs­trează mai bine. Însă această modă care are mai mult de patru ani este pe cale să se stingă. Din cele aproape zece supermarketuri, doar unul nu a pus lacăte peste containere. „Pro­dusele sînt foarte bune și unele chiar foarte scumpe. După ce le luam, le spălam și le puneam direct în congelator. În unele seri din iarnă ve­neam încărcat ca Moș Crăciun. Doar că anul acesta a mai rămas un singur supermarket ca țintă pentru că toate celelalte au pus lacăte la tom­beroane”, adaugă Santos.

Cu petrecerile pe vapor, cu vo­lun­tariatul și plimbările printre la­curi și fjorduri, Volda rămîne unul dintre orașele preferate ale stu­den­ților Erasmus, iar numărul lor este în creștere. Și tot în creștere este și nu­mărul celor care spun că sloganul Universității „locul pe care nu îl vei uita niciodată” este adevărat.