Viorile stau la sfat

„I-auzi ce frumos îi zice din vioară” și Neluțu mă trage de mînă să vin la masă. În fața noastră stau zece boluri de ciorbă fierbinte și un picior de porc. La prînz, țiganii din Zece Prăjini nu servesc băutură, „că am intrat în post”. Nu poate nici unul să înghită, dacă nu aude măcar un scripcar și o „baladă de jale”. Maestru în ale viorii e Romică. „Eu am cea mai înșurubată musteață din sat și glasu’ cel mai fin”, se laudă bărbatul.

Poartă la cămașa verde de mătase butoni de aur și pălărie de fetru, maro. E asortat din cap pînă-n picioare „că-și caută nevastă și nu se uită femeile la tine dacă ești urît”, îmi face Neluțu cu ochiul. Dacă vreau să vorbesc despre politică, trebuie să mă dau lîngă Scînteianu, trei scaune mai încolo. Își potrivește pălăria neagră pe frunte și ridică o sprînceană. „Tu cîntă acolo că eu trebuie să-i zic lu’ doamna cum e cu țara asta și fără muzică nu se poate”. Îmi ia mîna să o sărute și apoi își pune coatele pe masă: „Păi la noi treaba stă așa: țiganii îs uniți, votează toți ca unu’. Acuma, ne gîndim dacă să fim cu Geoană, cu Băsescu sau cu Antonescu. Așteptăm să vedem ce zice Nașu’ Mare”.

România sună a jale

Într-un colț de cameră, sub un preș atîrnat de perete stă lungit pe canapea Ion Șubred. În mîna dreaptă ține muzicuța, iar în cea stîngă o lingură pe care uită să o bage în castron. A rămas cu ochii înțepeniți la televizor. „Să-i ia dracu’”, tresare deodată și aruncă telecomanda sub masă. „Pe ăștia de la partide, să nu-i aud. Eu dacă aș fi în locul oamenilor, m-aș vota pe mine”, și întinde brațul să-și ia un colț de pîine. „Știi de ce mi se zice Nașu’ Mare? Că eu îi sfătuiesc cum să ștampileze. Da’ să mor dacă știu acuma cum să-i trimit”. Își trece mîna peste frunte, se descheie la doi nasturi de la cămașa cu flori mov și scuipă în sîn. „Cînd îl văd pe Geoană parcă-l văd pe dracu’.

Îmi fac cruce cînd apare și Băsescu, iar Crin ăla e muiere”, îmi înșiră repede toți candidații. Ridică mîna cu cinci ghiuluri strigă la Romică „taci mă din muzică, să ne-nțelegem”. Îi strînge pe toți în jurul lui și încep a se sfădi în țigănește. Decizia mi-o spune în șoaptă Neluțu: „Vor să nu mergem la vot că nu avem pe cine scrie acolo. Îs proști toți pentru președinție, da’ tot trebuie să ne ducem cumva”. Muzica începe iar să cînte în surdină și Nașu’ se ridică să-mi aducă o sacoșă pe care scrie PSD. „Atît mi-a dat mie politica și niște amărîte de drumuri și două roți să le pun la căruță, acu’ cinci ani”.

Romică nu mai are stare. Parcă e pe ace și se tot învîrte pe lîngă mine. “Să-ți mai zic două vorbe și după aia mai cînt ceva”. Se lasă pe vine îmi pune mîna pe umăr și mă privește drept în ochi. „Țara noastră are bani și aur cît n-avem noi țiganii la un loc. E bogăție mare la bani, da’ sărăcie în suflet. De asta nu merge treburile la noi aicea. Noi care-i votăm omorîm poporu’, nu ei”. Nu apucă să-și termine vorbele că Nașu’ îl trage de mînecă și-i șoptește că ar vrea să asculte o „baladă”. Se așază el în locul lui Romică și începe a vorbi tot despre politică. „Doamnă, ascultă ce zic eu acuma că asta o să scrie și pe cruce. Nu-mi pasă de vot mie. Aicea la noi, Parlamentu’ și Guvernu’ îs lăutarii, iar legea se scrie numa’ cu arcușu’ de la vioară”.

Adriana ZĂVOI