Vînătorul care lucrează ca scriitor

Seara de joi, 2 octombrie, a fost una dintre cele mai pline de viață experiențe de pe scena Teatrului Național din Iași. Invitat în cadrul Serilor FILIT, Guillermo Arriaga a vorbit despre literatură, film, a povestit cum vînează mistreți doar cu cuțitul, și-a amintit de cum l-a cunoscut pe Quentin Tarantino, a spus bancuri deocheate și ne-a mărturisit că s-a îndrăgostit încă de la două săptămîni. „Vedeți pata asta de chelie?”, ne-a întrebat, „asta-i moartea, care te linge pe cap pentru că te vrea umil”.

Scriitorul mexican renunță repede la translator, cîțiva dintre cei din public devenind traducători locali pentru colegul sau colega de scaun. Dialogul cu Marius Chivu, intervievatorul său, e deodată mai direct și fluent. „Îmi aduc aminte cînd părinții mei au venit aici acum mult timp, era încă regimul comunist, și mi-au spus multe lucruri despre România încît am avut mereu gîndul «Trebuie să merg într-o zi»”, povestește scriitorul.

„Vînătorul care lucrează ca scriitor”, cum îi place să-și spună, este de părere că fiecare autor are un dram de inspirație, sau de cerneală; vreo patru litri, mai exact, pe care trebuie să-i drămuiască cît poate de bine, să nu se trezească că scrie două cărți bune și-apoi nu mai are nimic de spus. „Uitați ce s-a întîmplat cu Hemingway, Hemingway era panicat că lucrurile nu mai ies așa cum trebuie; uitați ce s-a întîmplat cu William Faulkner, care a scris cea mai bună parte a literaturii sale între 30 și 40 de ani, după care a avut opere mult mai slabe”, argumentează Arriaga, „și e foarte dureros pentru un autor să vadă că pe măsură ce îmbătrînește, în loc să devină mai bun, realizează că omul de la 30 de ani era un scriitor mai bun decît cel de acum, de la 60 de ani, iar lucrul ăsta te sperie”. El nu se sperie, însă, pentru că știe că dacă își pierde vreodată inspirația sau i se termină cerneala, poate oricînd să devină vînător profesionist.

„M-am îndrăgostit de femei încă de cînd aveam două săptămîni”, povestește Arriaga, spunînd că în școală s-a apucat să le scrie scrisori fetelor pentru că era timid.

De cînd i s-a schimbat viața și-a început să călătorească mult, Guillermo Arriaga nu-și mai permite luxul de a scrie noaptea, în liniștea de acasă. „De exemplu acum două zile eram la Rio, de-acolo am zburat aici, de aici iau avionul spre Chicago și de acolo s-ar putea să plec la India și de acolo la Sao Paolo. Așa că dacă aș aștepta să mă lovească inspirația ca să scriu, n-aș mai scrie nimic”, spune autorul, povestind că acum scrie în tren, în camere de hotel, în avion și oriunde, și imediat scoate în glumă o foaie de hîrtie, prefăcîndu-se că notează ceva.

„M-am îndrăgostit de femei încă de cînd aveam două săptămîni”, povestește Arriaga, spunînd că în școală s-a apucat să le scrie scrisori fetelor pentru că era timid. Deodată parcă devine conștient de toată lumea din sală și se ridică să facă o poză cu publicul. „Toată lumea crede că chelesc. Dar eu nu chelesc. Știi ce-i asta?”, întreabă, arătînd spre pata lipsită de păr din capul său. „Asta-i moartea, care te linge pe cap. Moartea vrea să fim umili, așa că ne amintește din cînd în cînd ce urmează să ni se întîmple”, spune jovial și publicul îi răspunde rîzînd.

Un artist trebuie să meargă acolo unde nu a mai mers nimeni niciodată și să se întoarcă cu ceva ce n-a mai văzut nimeni. „Cu cît artistul este mai profund, cu atît poate să se ducă mai departe în Abis”, spune Arriaga după ce tocmai a povestit o legendă africană. Marius Chivu îl întrebase dacă poate să ne spună un banc, așa că urmează și două glume deocheate, ca apoi discuția să revină la filme și literatură. Întrebat din public de ce n-a renunțat niciodată la scris, autorul spune că este de părere că civilizația s-a dezvoltat datorită cuvîntului scris. „Cuvîntul scris este cheia pentru ceea ce sîntem astăzi, astfel eu îl venerez. Ce e cuvîntul scris? Doar cerneală pe o foaie albă. Și să am șansa să schimb viața cuiva doar cu cerneală pe o hîrtie albă, cum mi-a schimbat-o pe a mea, este atît de seducător încît nu mă pot opri din scris. Pentru mine, cel puțin, e șansa să comunic. Dacă nu aș fi fost scriitor, nu eram acum aici. Deci scriu ca să fiu invitat în România.”