Trei zile în Liov cu Moș Crăciun și escortele

Povești fără timbru Niciun comentariu despre Trei zile în Liov cu Moș Crăciun și escortele 55

La doar cîteva ore de Iași, cu o pauză de pampuște și compot la Cernăuți, e Liov, cel mai mare oraș din vestul Ucrainei, centru cultural și universitar al țării. Un oraș plin de viață și de istorie, pe străzile căruia poți să te pierzi cu zilele uitînd de războiul de la cîteva sute de kilometri la est și de vecinul Putin. Un oraș în care te înțelegi din priviri cu localnicii, chiar dacă nu vorbiți aceeași limbă, fie că ești în Piața Centrală, construită în secolul al XIV-lea, pe vremea lui Cazimir al III-lea al Poloniei, sau că bei o bere în Anna Caterina, băruleț de cartier periferic.

Toate fetele de-aici se îmbracă în costum tradițional la absolvire, umplînd de culoare străzile Li­o­vu­lui în lunile mai-iunie. Rynok, pia­ța centrală, e plină de personaje de tot felul, care cerșesc, promovează vreo afacere sau doar amuză, fugă­resc și sperie turiștii. Batman um­blă cu o pancartă cu Rafinad People Club lipită de spate, Sponge Bob a­leargă niște tipe panicate și, cînd le prinde, le ia în brațe, de trebuie să intervină prietenul uneia dintre ele, să le despartă, iar cu minionul din Despicable Me nu știu care-i treaba, trece pe la mesele teraselor din pia­ță și doar se uită cu ochii mari, de psihopat, la clienți.

O prăjită cu aripi de înger, o­che­lari de soare și role în picioare plimbă prin centru un cărucior, niș­te scaune pliante și un hang (ins­tr­u­ment muzical de percuție, metalic, de forma unei farfurii zburătoare). Zice că face tatuaje, dar nu înțeleg de ce ai lăsa pe cineva pe role și ca­re arată ca o figurantă dintr-un clip Marilyn Manson să te deseneze, știind că există șansa să-i ceri să-ți facă un vultur și să te trezești cu Cutremurul din 1977 tatuat pe spa­te. Un tip îmbrăcat în costum de ­moș crăciun, cu o chitară electrică în mî­nă, stînd pe un mini-piedestal pe care scrie „SANTAMATIC” și cu o cutie pentru bani în față, „Music Ro­bot”, așteaptă nemișcat. Un cuplu se oprește curios, îl studiază cîteva secunde, după care tipul introduce cîteva grivne în cutie. Deodată pia­ța răsună de muzică, iar Moș Cră­ciunul cu rucsac în spate și adidași roșii cu șireturi albe dă din cap pe ritmul melodiei rock care acum a­trage zeci de priviri și rîsete.

Orchestra din bulă

Cabinele telefonice sînt ca niș­te căsuțe de lemn, cu șase geamuri mici și acoperiș metalic curbat, iar clădirile din centru, înalte, înguste și colorate, aduc aminte de bogata istorie poloneză a orașului. Dacă n-ar fi microbuzele astea mici, înghesu­ite, în care vezi de-afară oa­meni li­piți chinuit de geam abia aștep­tînd să coboare, cum numai în Mol­dova mai găsești, aproape ai uita că ești în estul Europei. Măcar în zona cen­trală, pentru că-n perife­rie ești în­conjurat de aceleași blocuri gri, co­muniste, cu balcoane triste și ruginite și antene de televiziune. Pe Bu­levardul Libertății, chiar în fața sta­tuii lui Șevcenko, într-un cort flan­cat de boxe mari, vechi, și cu o cru­ce și lumînări alături, se strîng do­nații pen­tru efortul de război de la est. În­tr-un fel de kebaberie locală, o încăpere mică, de doi pe doi met­ri, cele două bucătărese se uită mi­rat la noi cînd văd că nu vorbim u­crai­­neană, așa că Paul, un localnic, se o­feră să ne traducă. După ce co­man­dă, „de orice aveți nevoie, bă­ieți, că­utați-mă”, și îmi lasă profilul de Facebook.

Pe terasa Teatrului de Beri „A­devărul” (Pravda) stă leneș lumea la un pahar de bere de grîu. Spre seară încep și băieții să cînte – o orhestră suspendată între etajul al treilea și al patrulea al barului într-o bulă metalică, protejată cu o pla­să în partea superioară, să nu cum­va să-i cadă trombonistului vreo stic­lă-n cap cînd se-ncing spiritele în cîr­ciumă. Cîntă coveruri după It’s my life, The Final Countdown și alte hituri de-astea clasice și oa­menii dansează printre mese, cu be­rile-n mînă și transpirați, în apla­uzele prietenilor de pe margine.
Sînt pe-aici tot felul de sortimente de bere în funcție de evenimentele momentului – acum de e­xemplu e la modă berea Trump, gă­sești cîteva sute de sticle de Trump stivuite frumos la parterul barului. La etajul al treilea, pentru doar 25 de grivne, vreo 4 lei de-ai noștri, do­uă fete și-un băiat în tricouri negre Pravda toarnă pahar după pahar pentru o coadă care străbate aproa­pe tot drumul pînă la scări.

Edi Afaceristul

Afară, la doar cîțiva metri în fața localului, e cealaltă viață de noapte a Liovului. Dacă Pravda e cuminte și turistică, la fîntîna din față se adună localnicii cu chitări și beri și lichior și cîntă melodii în limba rusă și ucraineană, strigînd, rîzînd și chiuind, spărgînd cîte-o stic­lă din cînd în cînd și dîndu-și pumni în joacă unul altuia. Cînd îi spun că mai ascult și eu cîte-o ru­sească la beție, chiar dacă nu în­țeleg limba, Edi se oferă să-mi tra­ducă numele melodiilor și să-mi scrie în telefon cum le găsesc pe You­Tube. Eu îi dau bere, el îmi dă li­chior. Fredonează fericit melodiile și trec așa vreo două ore pînă mă întreabă, din senin, „Îți place să tragi pe nas? E 100 de grivne liniuța de amfetamină, dar trebuie să mer­gem la mine, stau aproape la trei minu­te de-aici.” Îl refuz politicos și con­tinuăm să bem și să cîntăm. Îmi zi­ce să nu mai iau bere scumpă de la Pravda, de vizavi, așa că Vika, o puș­toaică de liceu care vrea să devină coafeză, vine cu mine să-mi arate non stop-ul de unde se apro­vi­zio­nează cei de la fîntînă, 20 de griv­ne sticla, aproape gratis.

Apare și-un tip din California și inevitabil ajungem la discuțiile alea despre multiculturalism și glo­balizare și imediat intră în vorbă și un puști ucrainean de vreo 19 ani, naționalist-rasist și supărat. Cei mai distractivi oameni la o băută, așa că îi spun că ucraineana e doar un fel de limba rusă la reducere și-l privesc nervos și neputincios. O fi piața centrală a Liovului un loc bun să bei beri afară fără să te deranjeze poliția, dar nu și să bați turiști.

Cînd începe să se spargă gașca și dau să plec spre hotel, Edi mă abordează iar, de data asta cu o no­uă propunere. „Dacă vrei o es­cor­tă, fete frumoase, 100 de dolari ora, sună la numărul ăsta și zi-le că ai vorbit cu mine”, și îmi dă o carte de vizită pentru „VIP Escort Agen­cy. Lviv – Kiev – Odessa”, cu nu­măr de telefon, cu Viber și WhatsApp și cont de Instagram, întreprindere serioasă, nu glumă. „Adu-ți și prietenii!”.

Articole similare:

Autor:

Ioan STOLERU

Secretar general de redacție la Opinia studențească, editor AltIași, colaborator la Suplimentul de Cultură.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top