Soldați la adăpostul gloanțelor urbane

În fiecare meci se pierd sute de bile prin pădure.

În Moldova Mall din Iași există un magazin ce vinde echipamente pentru un sport numit airsoft, un joc asemănător paintball-ului doar că în loc de bile cu vopsea se folosesc cele de plastic sau metal. Unii amatori îl practică în săli etanșate între patru pereți, însă în pădurile și terenurile din jurul orașului poți auzi zilnic focuri de armă și strigăte de luptă. La fiecare sfîrșit de săptămînă, pasionații de acest joc formează echipe ce se-ntrec în meciuri asemănătoare celor confruntărilor din războiele adevărate. Fiecare trebuie să-și facă rost de armă oricum poate pentru a putea deveni, pentru cîteva ore, soldat plecat în misiune.

Cu cît ne adîncim mai mult în pădurea Ciric de la marginea ora­șu­lui, cu atît nu mai auzim nimic. Sîn­tem înconjurați doar de tros­ne­tele și crăpăturile ca de oase ale cren­gi­lor căzute din copacii care ne-n­conjoară pretutindeni. Mari­an ne conduce pe mine și pe Sandu, un licean de 17 ani, pe o cărare făcută de el și coechipierii lui în foișorul unde vom avea primul meci de airsoft, un joc pe care ghidul nos­tru îl practică de aproape doi ani. „Bine băieți, aveți grijă pe unde călcați, iar Paul tu să ai grijă cum cari shotgun-ul, n-a fost ușor să-l găsim, iar altul mai bun n-ai să capeți”, ne spune pe un ton grav Marian. Tînărul de 22 de ani a venit deja echipat în vesta și pantalonii lui de camuflaj, care-l fac aproape invizibil în labirintul de tufișe și bușteni întinși pe pămînt.

Ne apropiem încet de locul unde ne așteaptă David și Radu, care, din depărtare, par a fi doi militari rătăciți prin pădure. Trag ușor dintr-o țigară și vorbesc în șoaptă încît să n-audă nimeni des­pre ce discută. În timp ce pregă­tesc bilele de plastic, de 20 – 30 de milimetri, încărcătoarele și curăță de praf și alte gunoaie țevile puș­ti­lor, Radu îl întreabă pe colegul său ce plănuiește să facă după vară. „M-am decis să dau la poliția de frontieră. Nu prea am cum să ter­min facultatea și nici n-am reușit să-mi găsesc o slujbă. Măcar la Ora­­dea știu că o să am cazare și un job garantat”, îi spune pe sub barba deasă David. Înainte să-și termine de povestit planurile ne aud după trosniturile din urma noastră și pun ținta pe noi. Radu, care ne în­trece pe toți în înălțime, ne aver­ti­zează că dacă mai facem un singur pas, „voi fi obligat de datorie să trag. Și la cît zgomot faceți, într-un joc pe bune erați de mult eliminați”.

Prima zi a amatorilor

La cît de scumpe sînt armele de calitate, băieții trebuie să se descurce cum pot.

Tînărul însă scoate un rîs pu­ternic, apoi ne invită la o țigară și îmi cere să-i arăt arma recent cumpărată de pe un forum unde mai mulți amatori se adună să dis­cute ponturi și strategii de joc. Așa s-a format și echipa lui Marian, Da­vid și Radu care, înainte să gă­sească site-ul respectiv, nici nu ști­au că există un astfel de joc. Fie­ca­re își avea propriile griji și ocupări. Radu, de exemplu, dezmembra și cons­truia la loc tot felul de obiecte de prin casă. „Trage bine, dar n-ai de­loc țintă pe el. Dă-mi voie o se­cun­dă să-i pun niște bețe de chi­bri­t ca să ai după ce te ghida. N-o să ți­nă o veșnicie, însă nici noi n-avem cum să facem rost de accesorii scum­pe, ca și băieții ce joacă airsoft doar din pasiune”, îmi spune lunetistul pe un ton cam dezamăgit, uitîndu-se la arma din mîna mea. Aflu de la David că și-a modificat pușca cu lunetă tot cu ajutorul lui Radu și că acesta se pricepe foarte bine la astfel de improvizații. La cît de scum­pe sînt armele de calitate, bă­ie­ții trebuie să se descurce cum pot, cînd pasiunea nu le e îndea­juns. Radu așteaptă cîteva secun­de pînă să-mi adreseze un cuvînt, timp în care mă privește insistent. Apoi începe să-mi povestească despre airsoftul profesionist care se joacă pe alte terenuri de pe lîn­gă Bucium sau aeroport. „Acolo au loc turnee adevărate. De la kala­shni­kov-uri pînă la arme automa­te ce trag zeci de bile pe secundă, toți care joacă sînt avocați sau no­tari care-și permit să-și modifice mereu puștile. Știu pe unul care a dat și 20 de milioane să-și pregă­tească sniperul pentru un turneu.” Pare să regrete faptul că nu poate juca printre ei, dar și foișorul în care ne aflăm pare că-i surîde.

Vînători de la distanță

Terminăm țigările și ne pregă­tim de joc. Fiecare își pune cîte o pereche de ochelari de protecție, „că doar nu vreți să pă­țiți ca Marian. Prima dată cînd a par­ti­ci­pat la un meci și-a luat o bilă direct în față, umflîndu-i ochiul stîng”, ne povestește cu un zîmbet strîmb Radu. Marian se apropie în­cet de el și-și pune ușor palmele peste umărul colegului, privindu-l ame­nin­țător în ochi. „Părinții mei încă mai cred că m-a atacat o mîță tur­bată”, și tot grupul izbucnește în rîs. Nu mai stăm mult pe gîn­duri și-ncepem meciul împărțindu-ne în două echipe. Eu, Marian și San­du sîntem puși împotriva celor doi lunetiști. Nici că apucăm să tîrîm doi pași pe noroiul alunecos că sîn­tem obligați de două focuri ra­pide să ne ascundem după ce pu­tem. Marian, lipit de un copac, Sandu de spatele lui, iar eu întins pe burtă. „De unde a tras? A văzut careva?”, ne întreabă agitat Ma­rian, care își mișca ocazional capul de după trunchiul gros. Nu reu­șeș­te să-l prindă în vizor pe vî­nă­tor, însă Sandu, mai atent decît noi, ne spune că vede ceva, un vîrf de țeavă de după un dîmb din fa­ță. Încercăm să-l scoatem din ascun­ziș, dar fără noroc, iar cei doi lune­tiști par să ne fi prins în capcană pentru că nu știm unde se află ce­lălalt. Din nou, Sandu îl vede și pe acesta, iar după cîteva focuri ra­pide, Marian îl scoate din rundă. Mai rămîne doar cel de după dîmb, spre care trag vreo patru bile cînd observ că se pregătește să-și scoată capul. Cu ambele mîi­ni ridică arma în aer și se declară învins. „Mort”.

Negocieri ca la talcioc

După acea zi, băieții au profi­tat de fiecare sfîrșit de săptămînă ca să-și testeze armele recent cum­părate sau „după cum ar spune ame­ricanii, ne lustruim abili­tă­ți­le!”, spune în glumă David. Este du­mi­nică dimineață și ne-a adunat pe toți la el acasă pentru a-l ajuta cu o problemă. Și-a dat recent coman­dă de pe forumul unde s-au cunoscut de o armă nouă, un sniper cu o lunetă de vînătoare și cadran me­ta­lic, pe „care vreau să-l vînd în talcioc. O duc cam prost cu banii și ultima dată cînd am fost pe-acolo am văzut băieți care vindeau echi­pamente de airsoft la prețuri mult mai mari decît pe online”. Se ridică în picioare și-ncepe să ne po­vestească cu patos. Aparent, o bu­nă parte din comunitate nu fo­lo­sește forumul de airsoft, iar cei care îl vizitează zilnic încearcă cu diferite șiretlicuri să profite de aceștia.

Din străi­nă­tate dă comandă de o armă nouă, despre care află prin diferite ponturi, „cum a fost și cu shotgunul tău.  Pe care mai apoi îl vinzi pe forum, însă dacă nu-ți iese mai poți încerca să-l dai în talcioc.”, se mîndrește David cu planul său . Mînați de curiozitate, îl urmăm pe acesta pînă într-un bazar îngrămădit unde încercăm cu greu să ne găsim un loc ca să ne deschidem taraba. Însă acolo îl în­tîlnim pe unchiul lui Radu, un bărbat la fel de slab și de înalt ca nepotul său, care ne lasă să ne pu­nem, ca la o expoziție militară, ar­me­le.

Stăm timp de cîteva ore sub un soare torid și încercările noastre de a-l învinge nu au succes. Ma­rian este singurul care s-a gîndit să-și aducă un evantai de acasă, în­să pînă să ne povestească cum l-a dobîndit este întrerupt de un prim client, care pare interesat de mai toate produsele puse la vînzare. Între timp aceștia se înmulțesc iar numărul armelor de pe tarabe se subțiază. „Cu cît am cîștigat aici putem să dăm comandă de ceva mai bun și apoi poate chiar o să participăm la turnee adevărate, acolo unde se joacă airsoft-ul ade­vă­rat”, spune Radu, văzîndu-se deja cu noul sniper de camuflaj pitit între două trunchiuri de co­paci, așteptînd să-i pice careva în țintă.