Pîrloaga lui Băsescu

„Ia zi-mi don’șoară, da’ de ce dom’ Băsescu are trei sferturi de cap și unu’ nu-l mai are? Taman creieru’ i-o rămas pe dinafară”, și cei trei bărbați așezați la „masa rotundă” din satul Pocreaca încep să rînjească ca la un semnal, în timp ce sticlele de Ciucaș tremură în cor și sînt pe punctul de a se revărsa pe masă.

Nea Costeluș e primul care își drege vocea după gluma lui moș Tudorel. Își pune coatele roase pe adunătura de scînduri și devine brusc cît se poate de serios. „Da’ mata de unde ești? Mata ții cu el, nu-i așa?”, îmi taie scurt tot cheful de vorbă. „Apoi, să știi că în satul nostru Băsăscu are mulți dușmani. Da’ ce o făcut el pentru noi? Știm că trăim într-o pîrloagă, da’ e președinte, o venit vreodată pe aici? Nu o venit!”. E supărat tare omu’.

„Cei de sus” și-au mutat grijile și afișele în orașele mari, iar Pocreaca e, de cînd lumea, pe lista satelor uitate. Politica se joacă cu ei ca o fată mare. Le dă întîlnire doar la televizor și zîmbește cu drag din afișe din patru în patru ani, „cînd se bat ăia de vor să fure cît mai mult de la popor”.

Nu vine nimeni să le dea zahăr, ulei, făină, cum aud că se face în alte locuri. „Alții au primit, dar mie nu mi-a adus nimeni nimica. Apoi îi corect așa? Eu am muncit la colectivu’ ista!”

Lenuța, sora lui Obama

Pe stradă, cîinii își tîrîie ațele alene și nu-și ciulesc urechile decît atunci cînd aud vreun zgomot de motor. E semn de sărbătoare. Altfel, drumul ar strînge praful ca un aspirator, că doar nu e mai nimeni să i-l împrăștie. Se răscolește doar pe la ora cinci, seara, cînd se întoarce Vasile cu vitele de pe deal. Atunci, pînă și frunzele portocalii de la marginea drumului încep să danseze. De pe ulucii crăpați, Mircea Geoană îi îndeamnă pe oameni să învingă împreună. Parcă îi e mai luminos chipul. Știe că în Pocreaca el e regele.

Puloverul roșu al lui nea Costeluș, năclăit pe la mîneci, se asortează cu cravata ce-l gîtuie pe candidat. „Geoană e bărbat frumos, frumos tare! Știe să vorbească, îi așa, plin de viață, da’ Băsescu e un necioplit. Numai fiică-sa îi frumoasă”. Nea Tudorel nu îl lasă să și-o imagineze. „Ce frumoasă, măi? Că e buzată și neagră ca Barack Obama!”, și iar se zguduie masa de la „Bufet”. „Știi cine-i ăla?”, se rățoiește nea Tudorel la mine. Dau umil din cap. „Ei, știi tu. Îți spun eu, e președintele americanilor, da’ noi sîntem români, sîntem slabi și frumoși, nouă clanu’ lu’ Băsescu nu ne trebuie!”.

Aici, centrul satului e la „Bufet”. Din încăperea mică se aud știrile de pe Realitatea. Bărbatul cu buzele subțiri ca două fire de lînă își amintește de scopul cu care am venit. Dacă scriu la ziar, îmi spune tot-tot, „că eu știu ce faci mata. Mă numesc Diaconu Tudor, stau la nr. 43, am 67 de ani și am rămas pe un picior de plai și pe o gură de….” și rîde iar.

Lina VDOVÎI