Pașaport pentru avere

Adrian se săturase de mîn­ca­rea de acasă. Numai peș­te și „borș cu buruieni”. A plecat în Italia a­cum doi ani, ca să facă ceva bani, să trimi­tă și în România, la ai lui. „Nu trebuie să uiți de unde ai plecat”, spune el înclinînd capul cu sprîncenele ridicate. Pe ulițele din Ipotești și-a bă­tă­torit tălpile îna­in­te de a învăța să vor­­bească. A­cum știe trei limbi. A în­­vățat ro­mâ­na de la părinți, rusa de la bu­nici, iar italiana de la străini. Iar acum că știe și limba, cîștigă 3000 de euro, din care cheltuiește cît de puțin poate, maxim 1200. Pe restul, îi trimite mamei, la I­pot­ești.

Mîndrie românească

S-a învățat să muncească pentru familia lui dintr-a XI-a, cînd a renunțat la liceu. Credea că în Italia are să-i fie mai ușor și a plecat de­gra­bă. „În primul an m-am pus eu pe picioare aici, acuma le trimit lor ceva să mai iasă din…”, și își în­ghi­te vorbele. E mîndru, totuși, că din munca lui de pe șantierul din Ro­zza­no, ai lui au ajuns printre cei mai avuți oameni din comună. „Ei nu aveau decît banii pe care îi mai fă­ceau cînd trăgeau cu ziua prin sat, da’ acuma le-am trims eu și și-au luat frigider, au televizor color, au cîte ceva prin casă”. Nu i-a putut în­vă­ța, însă, cu toate „aparatele” pe ca­re le-a trimis: „i-am dat și mixer, dar mama bate ouăle tot cu telul”, și zîmbește. Ea ține toată gospodăria de lîngă „casa cu flori și păr în gră­dină”. De cînd s-a îmbolnăvit de her­nie de disc, tatăl poate doar să mear­gă la pește și să-i aducă acasă. Vrea să-i trimită și o mașină, ca să mai meargă pe jos pînă la baltă. „Vreau să-mi schimb mașina, un O­pel al­bas­tru la mîna a doua. Cît de curînd îl trimit acasă, babacu’ are carnet, da’ n-a mai condus de hăt-hăt”, se încruntă îngrijorat. Își pro­mite că va cheltui și mai puțin în lu­nile ce ur­mea­ză, ca să aibă mai mult ce să le pună pe card.

Nu știe să-mi spună cînd se în­toarce în Ipotești. „Dacă mi-ar fi mers prost aș fi venit la ei acasă că-s singuri, n-am surori, și i-aș fi ajutat la treabă la fața locului”, oftează ușor. Se mustră singur și își spune me­reu că „aș putea fi și mai econo­mi­cos, da’ mai trag cîte-o țigară la ca­fea, mai fac și cîte-o cafea din cînd în cînd la țigară”.

Victor ILIE