Păpușile matrioșca și-au făcut casă la Târgu Frumos

În maşina lui Neculai Feodot stau pe bancheta din spate, suprapuse perfect şi împachetate de drum, cîteva costume populare lipoveneşti. Pe catifeaua roşie care se zăreşte din spatele foliei de plastic se văd cusute minuţios mărgele albe şi aurii, într-o ordine numai de tradiţie ştiută. Costumele-aşteaptă să fie transportate la Bucureşti, pentru ca membrii mai tineri ai Comunităţii să le poată purta-n timp ce dansează la spectacolul de început de an. Acolo se-ntîlnesc ruşi lipoveni din zona Moldovei, din Dobrogea şi chiar ruşi care-au venit de peste Prut. Toţi pregătesc momente artistice prin care sărbătoresc, pe rit vechi, trecerea dintre ani. Fie că fac parte din grupuri organizate, precum Raduga, grupul de dans tradiţional rusesc ieşean, sau nu, „tinerii dovedesc întregii comunităţi că pot păstra şi duce mai departe lucrurile care-i diferenţiază şi fac o minoritate etnică atît de specială”.

Pentru că n-a reuşit să trimită altfel costumele, Neculai Feodot se pregăteşte să facă un drum la Bu­cu­reşti, ca nu cumva tinerii să ră­mî­nă fără ele. Îşi aminteşte că-ntr-un an, la festivitate au participat mai multe grupuri din Rusia şi unul din­tre ele a ieşit, în final, cam păgubit din România. „Tuturor li s-au furat paşapoartele din autocare. S-a re­zol­vat, cumva, rapid, cînd au mers în grup la Ambasada Rusiei la Bu­cureşti”, spune surîzînd, cumva, pu­ţin ironic şi-a părere de rău. Vice­pre­şedinte al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Târgu Frumos, băr­ba­tul povesteşte că s-a născut aici, în mijlocul oamenilor pe care acum îi reprezintă şi că, deşi a călătorit, lu­crînd, prin mai multe oraşe, ni­cio­da­tă nu l-a bătut vreun gînd să pă­răsească Târgu Frumos şi să se sta­bilească-n altă parte.

„Am locuit o perioadă în Iaşi, cît am fost student, dar m-am întors înapoi acasă mai apoi”, spune el şi, după o pauză scurtă de gîndire, zîmbeşte şi-adaugă că n-a fost el singurul caz. Sînt mulţi tineri din Târgu Frumos care merg la studii în oraşe mai mari sau chiar în Rusia, la Moscova. Prin intermediul Comu­nităţii Rușilor Lipoveni, marile fa­cultăţi din Moscova oferă anual cinci-şase locuri pentru studenţii ca­re vor să studieze în limba lor na­tală. Aproape toţi cei care-au mers s-au întors, după finalizarea anilor de studiu, înapoi acasă, lîngă fami­lie şi lîngă ceilalţi membri din Co­mu­nitate.

Sediul, aşa cum e numit adesea de oamenii din Comunitate, este, de fapt, Casa de Cultură a Ruşilor Li­po­veni din Târgu Frumos. Proiec­tul acesteia a început în anul 2006 şi a făcut parte dintr-un ansamblu de proiecte ale comunităţii ruşilor lipoveni din întreaga Românie sus­ţinute de Guvernul României, care a alocat şi fonduri pentru construi­rea unor sedii.

Aşezămîntul culturii lipoveneşti

Tinerii ruşi lipoveni care nu merg cu burse de studiu în capitala Rusiei îşi pot însuşi limba aici, în Târgu Frumos existînd posibilitatea adăugării unei materii suplimentare, un fel de opţional de lim­bă rusă. Inclusă în programa şco­la­ră a copiilor, limba maternă le es­te predată de către profesori care fac parte şi ei din Comunitate. „Unii dintre ei reuşesc să obţină săli în clădirile şcolii pentru a-şi susţine orele, însă unii vin aici, în sediu, un­de profesorilor le sînt puse la dis­po­ziţie materiale care să-i ajute”. Sediul, aşa cum e numit adesea de oamenii din Comunitate, este, de fapt, Casa de Cultură a Ruşilor Li­po­veni din Târgu Frumos. Proiec­tul acesteia a început în anul 2006 şi a făcut parte dintr-un ansamblu de proiecte ale comunităţii ruşilor lipoveni din întreaga Românie sus­ţinute de Guvernul României, care a alocat şi fonduri pentru construi­rea unor sedii. Construcţia a în­ce­put în 2006 şi-a fost gata în luna noiembrie a anului 2011, cînd a fost şi sfinţit.

În muzeul de „la sediu” toate exponatele sînt bine păstrate.

La intrarea-n clădirea cu pereţi proaspăt văruiţi într-o culoare găl­buie stau de pază, în vitrine de sti­clă, veşminte populare care lasă im­presia siluetelor omeneşti ce le-au purtat odată. Rochiile vechi de mi­reasă în culori stridente au la mî­neci şi la bazele fustelor desenate dungi albe şi lîngă gulere au agă­ţa­te valuri de mărgele. Nu le lip­sesc florile din piept şi nici mînecile lungi, acestea din urmă fiind o parte-a veş­mîntului fără de care niciun rus li­povean n-are voie să intre-n Bi­se­ri­că, indiferent de ocazie. „Din costumul popular femeiesc nu lipsesc fustele lungi, înflorate, bluzele cu mîneci lungi şi baticurile. La noi, la ruşi, femeile măritate poartă, în Bi­se­rică, două baticuri, cel de de­de­subt fiind întotdeauna dintr-un material mai subţire. Cele tinere trebuie doar să aibă capul acoperit”, ex­pli­că mîndru Neculai Feodot. La portul popular bărbătesc, nelipsită este „rubashka”, adică, tradus din lim­ba rusă, o cămaşă încheiată pînă la ju­mă­tatea gîtului peste care trebuie să fie purtată haina, un palton de culoare închisă, pînă la genunchi.

Nu există în Casa de Cultură ni­ciun perete fără vreun tablou care să întruchipeze o personalitate im­pu­nătoare a Rusiei, ce şi-a lăsat am­prenta în istoria sau în literatura lor.

Lîngă vitrinele cu portul popular al ruşilor lipoveni stau vitrine în care se află medalii, figurine specifice sau diplome obţinute din par­tea Asociaţiilor ruşilor lipoveni din Do­brogea sau chiar ale celor de peste Prut. Tot acolo se află şi o Carte de Oaspeţi, în care toate perso­nali­tă­ţi­le mari care calcă pra­gul sediului Co­munităţii îşi lasă sem­năturile.

Nu există în Casa de Cultură ni­ciun perete fără vreun tablou care să întruchipeze o personalitate im­pu­nătoare a Rusiei, ce şi-a lăsat am­prenta în istoria sau în literatura lor. Într-un simplu tur, ajungi să dai nas în nas cu poetul Serghei Ese­nin, cu Feodor Dostoievski, Alek­san­dr Soljeniţîn sau cu Aleksandr Puş­kin şi, la etajul superior al clă­dirii, poţi chiar să-i întîlneşti în manuscrise tipărite-n rusă, aşezate cotor lîngă cotor pe rafturile unei biblioteci.

Aici, preşedintele se plimbă de la un birou la celălalt şi-ncepe să or­doneze frumos cărţi şi reviste ti­părite-n limba rusă. „Zorile”, o re­vis­tă care apare lunar, e răsfirată în cîteva numere în rafturile biblio­te­cii şi-n ea ruşii lipoveni din Ro­mâ­nia îşi adună ştirile de pretutindeni şi scriu despre realizările lor din fie­care regiune. „Toţi sîntem colaboratori aici. Scriem despre ce facem şi trimitem la Bucureşti”. La o pri­mă vedere, crezi că revista e bilingvă, dar dacă începi s-o răsfoieşti, reali­zezi că textele scrise-n limba ro­mâ­nă sînt într-un număr mult prea mic.

Viaţă în jurul Bisericii

Cei aproximativ 1.100 de ruşi-lipoveni din Târgu Frumos, pînă să-şi găsească locul de întrunire „la sediu”, se-ntîlneau la biserică. „Aco­lo se află, totuşi, şi-acum ultimele noutăţi şi acolo se stabileşte cam tot ce ţine de Comunitate”, spune Neculai Feodot. Respectînd portul, bătrînii lipoveni sînt nelipsiţi de la fiecare slujbă pe care preotul o ţine şi „viaţa toată a Comunităţii se clădeşte-n jurul bisericii”. Slujbele ruşilor lipoveni sînt ţinute de pre­ot în limba slavonă, limbă pe care nu­mai bătrînii, astăzi, o mai înţeleg, dar credincioşii de toate vîrstele sînt nelipsiţi, participînd la fiecare săr­bă­toare.

„Un lucru poate nemaiîntîlnit este că preotul, la fel ca 90% din res­tul comunităţii, lucrează şi el pămîntul”. Agricultura este principala sursă de venit a ruşilor li­po­veni din Târgu Frumos. Ei cultivă în sere legume pe care, mai apoi, le vînd, reuşind să cîştige destui bani în­cît să-şi construiască un trai „mai mult decît decent. Nu se poate spu­ne că sîntem o minoritate săracă. Aici, orice funcţie ar avea cineva în Comunitate, are obiceiul şi de-a cultiva pămîntul. Sînt medici sau profesori care sînt şi ei agricultori, învăţîndu-şi copiii să facă la fel, ducînd, astfel, tradiţia ruşilor lipo­veni mai departe, prin tineri”.