Motociclistul crescut pe munte care a încins asfaltul din Alaska

Petrică Ciobanu visează să vadă toată lumea călare pe motorul său. Cu aventura în sînge, crescut practic pe munte deoarece părinții săi au lucrat la stația meteorologică de pe Rarău, Petrică a descoperit pasiunea pentru motor la vîrsta de 16 ani, pe cînd lucra ca antrenor pentru cai la Herghelia din Rădăuți. Bărbatul a fost prin toată Europa și a ajuns și pe tărîmul american călătorind pînă în Alaska, iar anul acesta dorește să cucerească Asia.

De mic a fost un copil energic și năzdrăvan, astfel că părinții săi l-au înscris de la vîrsta de șase ani la echitație la Herghelia din Ră­dă­uți. Cei de acolo l-au îndrăgit din prima clipă, luîndu-l sub aripa lor și învățîndu-l meșteșugurile acestei meserii. Timp de opt ani a călă­rit și antrenat cai, luînd locul trei la un concurs de galop. Această dra­goste pentru animale a fost o pia­tră de temelie pentru pasiunea ce a urmat și a deveni chiar viciu. „An­trenam caii și am aflat că antre­no­rul nostru avea o mobră (nr. mo­to­cicletă românească) și a adus-o la herghelie. Eu și un prieten foar­te bun am găsit-o, am pornit-o și am început să mergem pe ea și să fa­cem ture de herghelie pînă am fă­cut-o praf. După cîteva luni mi-am luat propriul motor, o mobră din banii pe care i-am obținut du­pă ce am vîndut-o pe Ileana, ma­și­na de cusut a mamei mele. Am convins-o să mi-o dea povestindu-i cum o să aduc motorul în Cîm­pu­lung și o s-o ajut să ducă bagajele cu mînca­re la stația meteo de pe Ra­rău, un­de lucra ea cu tatăl meu”, îmi po­ves­tește cu zîmbetul pe buze, amin­tindu-și de parcă ar fi fost ieri. A­cest lucru s-a întîmplat la vîrs­ta de 16 ani, iar după ce a crescut și s-a maturizat, a avut alte motoare cu care să facă naveta de la facultate, acasă și apoi la serviciu.

Trei job-uri și o facultate

Petrică a vrut să continue pe li­nia asta, iar după liceu nu s-a îns­cris imediat să facă studii superioare „Am plecat la 20 de ani, am lucrat în Cipru la o brutărie timp de un an, am venit acasă, m-am înscris la Fa­cultatea de Geografie și Geolo­gie din Iași și m-am angajat la stația de meteo de pe Rarău. Acolo lucram do­uă săptămîni cu o lună liber, deci aveam timp să mă duc și la faculta­te. Profesorii au înțeles situația și deși eram la zi, mă lăsau în pace”. După un an de zile, banii au în­ce­put să nu mai fie de ajuns, astfel că tînărul s-a mai angajat cu jumătate de normă la Agenția Națională de Meteorologie, la radarul din Bîr­no­va, și astfel făcea naveta între Iași, Rarău și Bîrnova. Peste ceva timp, Petrică a ajuns să își ia un al treilea job pentru a se putea descurca și s-a angajat dispecer la Silvic, Re­gia Națională a Pădurilor la Sucea­va.

„Aveam cu mine pe drum tot timpul o stație, mama avea un fax, eu primeam niște note telefonice de la directorul de la Silvic și pentru că eram șef peste toate ocoalele din Suceava trebuia să transmit în mod continuu în mai multe locuri dife­ri­te. Mama îmi trimitea faxul pe telefon printr-un mesaj și eu cu o sta­ție, opream motorul și făceam a­pel la toate ocoalele, vreo 24 în to­tal în Suceava, și le spuneam care este nota telefonică de la directo­rul firmei”, își amintește Petrică. Pen­tru că nu performa în niciun domeniu și nu mai avea timp de nimic în cele din urmă renunță după șase luni la Silvic, iar după moartea t­a­tă­lui său renunță și la Bîrnova, ca mai apoi să se angajeze la stația me­teo de la Stînca Costești și să se mute la Poiana Stampei, mai aproape de Rarău.

Aventuri în Bucovina

Problemele cu banii s-au rezolvat după ce acceptă un post de meteorolog la peste 2.000 de metri, în Că­limani. Programul flexibil l-a ajutat să termine facultatea din Iași și să facă masterul la Cluj în același domeniu, dar l-a mai ajutat să își îndeplinească unul din vise, acela de a călători cît mai mult.

Cu banii strînși și-a cumpărat o Yamaha TNR, iar cifra zero din bord s-a transformat în mii de kilometri parcurși prin lume. A mers prin toa­tă România, vizitînd-o în lung și-n lat, apoi a trecut la o provocare mai mare, a vrut să vadă Europa. A stră­bătut Alpii, Balcanii, fosta Iu­gos­la­vie, a vizitat țările slave, țările nor­di­ce. Cînd a ajuns în Anglia, fascinat de oamenii care mergeau pe cai pe stradă, s-a angajat timp de un an de zile ca îngrijitor și antrenor la o fermă specializată. „Nu îmi venea să cred că oamenii de acolo sînt plă­tiți ca să călărească și să antre­neze cai”, îmi spune Petrică. Cu banii strînși a venit în România, cu do­rin­ța de a clădi ceva stabil. Trăind me­reu într-un mediu cu oameni pasio­nați de munte, salvamontiști, al­pi­niști, oameni care merg cu barca pe rîurile din munți, Petrică dorea din cînd în cînd să se aventureze și el, dar mereu i se refuza cererea și de aceea a avut ideea să-și înființeze propriul proiect, iar astăzi este di­rector la firma Bucovina Adven­tu­re.

„Am început să cumpăr o bar­că și să plimb niște turiști contra-cost. Acest lucru se întîmpla în 2010 și am investit deoarece nu aveam nimic de pierdut. A mers foarte bi­ne, după un an aveam deja trei caiace, echipament de tiroliană, corzi pentru cățărat, pe urmă am cum­părat un microbuz pentru transpor­tat turiștii, iar astăzi am ajuns să or­ganizăm tabere de aventură pen­tru copii și vacanțe pentru oricine și orice vîrstă, care nu se mai găsesc nicăieri în țară. În 2013, am avut 160 de copii, organizați în cinci serii. Taberele sînt organizate în sezonul cald și cel rece. Avem trasee special făcute pentru orice vîrstă de la cinci ani pînă la 60. De exemplu, organizăm cîte trei-patru zile de vacanță cu all inclusive”, îmi de­ta­lia­ză acesta.

Prin acest proiect, tî­nă­rul doreș­te prezentarea și promovarea Bu­co­vinei în alt mod, nu doar ecume­nic, prin mănăstirile sale. „Proiectul a fost gîndit și finanțat exclusiv de mine în colaborare cu aproximativ alte zece persoane, fie­care speciali­zat în alt domeniu”.

Pornind în șa către Alaska

După ce a vizitat Europa, anul trecut acesta se hotărăște că vrea mai mult și a decis să meargă pe alt continent și a aplicat pentru vi­ză. „Sora mea locuiește în Canada și cînd m-am văzut cu viza în mî­nă, mi-am zis gata, tura asta trebuie să o fac. Și peste o lună, adică mai exact în septembrie 2014, am plecat”, îmi povestește entuziasmat Pe­trică. După ce a ajuns la sora sa în Calgary, timp de trei zile s-a pregătit pe el și motorul pentru a călători în Alaska. „Mi-am luat tot ce am considerat a fi necesar. Tot timpul am dormit în cort. Doar o singură noapte am dormit într-un hotel pentru că ajunsesem la limi­tă, nu mai puteam de frig, iar cu mîncarea m-am descurcat binișor: conserve, supe la plic, mult ceai și echipament cît mai performant”, afirmă acesta.

Deși visa să ajungă cît mai de­parte, îmi povestește că a avut mul­te momente în care dorea pur și simplu să renunțe. „Pe 1 octom­brie se declară sezon închis în Alaska și drumurile se închid, iar cînd mă auzeau cei din Peco-uri cînd mă o­pream să alimentez că mă îndrept spre Nord, mă faceau nebun. Vo­iam să văd cît mai mult. Știind că vine iarna, mă grăbeam să vizitez, deoarce voiam să ajung și pe roți acasă. Mă trezeam la 06.00 și la 17.00 trebuia să găsesc deja loc de camping deoarece se întuneca foar­te repede”.

Înfluențat mereu de localnicii ca­re îi spuneau că nu va ajunge, să nu continue, se întreba în fiecare zi oare cît va mai rezista, dar ambiția și determinarea sa au învins și a continuat drumul. A avut și mo­mente de cumpănă în care trebuia mereu să improvizeze cîte ceva pentru a putea merge mai departe. „Unul din cele mai grele momente a fost atunci cînd am făcut de două ori pană. E un chin să stai să desfaci singur motocicleta, să dai jos toate bagajele la o temperatură cu minus”. Dar a reușit, a ținut mereu autostrada Highway, asta fiind drumul principal care are a­proximativ 2.000 de kilometri, în­ce­pînd din British Columbia, a a­juns pînă în Anchorage și apoi a luat-o spre Homer.

După ce a verificat prognoza meteo și a văzut că este ceva mai prietenoasă, a pornit spre Yukon și apoi spre Canada. Toată călă­to­ria în Alaska a durat trei săptămîni în care a parcurs aproximativ 10.000 de kilometri. Cît a stat pe continen­tul american a vizitat Mc­Kinley-ul și toate parcurile naționale din Vest. „Am mers dinspre Est spre Vest, 200 de kilometri de Macadam, în Parcul Național Denali, am mai fost pînă la granița cu Mexic, am văzut niște rezervații fabuloase cu cac­tuși, tot timpul stînd la cort. Mai fă­ceam cîte o pană, mai venea cîte un coiot să tragă de mîncare, mai înduram puțin frig, dar a fost super”, poves­teș­te acesta.

Peripețiile au continuat cînd Pe­trică s-a avîntat prin Death Valley. Drumul are o stradă principală ca­re duce la toate punctele importante, dar călătorul nu s-a putut abține și a luat-o pe un drum de offroad, în­tîm­pinînd serioase dificultăți pe dru­murile de nisip deoarece avea cauciucuri de asfalt.

„Puteam să o iau înapoi pe asfalt, dar nu m-am în­vă­țat minte și am luat-o prin Co­yo­te Canyon. Am ajuns la un drum cu probleme. Ei bine, am zis că aco­lo rămîn: cald peste 30 de grade afa­ră, secetă, nu venea nimeni să te scoa­tă de acolo, mi s-a terminat apa, mi-a luat trei ore să ies de acolo. Am ajuns pe ur­mă înapoi la sora mea în Cal­gary și apoi am venit acasă”.

În toamnă, Petrică plănuiește să meargă în Siberia, la capătul estic al Rusiei, urmînd mai apoi în Mon­golia și în toate țările care se ter­mi­nă în „stan” Kazakstan, Uzbekis­tan, Turkmenistan etc. „Continui cu Ar­menia, Giorgia, Turcia, Bulgaria și apoi acasă. Asta în mare parte. Tu­ra ar trebui să ia vreo patru luni și voi merge însoțit de logodnica mea Laura. Acum pregătim vizele să fim tot în regulă și după ce ne căsă­to­rim civil în august, în toamnă o luăm din loc.”

de Beatrice JURAVLE