Ludoteca, primii sapte ani de joaca

Studentii si copiii deopotriva au nevoie de diminutive. Magda Iorga isi imparte munca intre studentii de la Catedra de  Stiintele Educatiei de la Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” si copiii de la sectia de Nefrologie de la Spitalul Clinic de Copii “Sfinta Maria” din Iasi . Daca cei mari umplu salile de la Politehnica pentru conferintele despre contraceptie, copiii bolnavi invata sa se joace. Facuta dintr-o idee si cu ajutor britanic, camera de joaca ii face pe copiii de la Sectia de Nefrologie, timp de citeva ore pe zi, sa-si aminteasca sa fie sanatosi.

Micuta, cu ochii de ciocolata si zimbet prietenos, asist. drd. Magda Iorga nu se distinge dintre copiii carora le imparte jucarii, in fiecare zi. Programul de joaca nu mai necesita aminare, o spun bataile in usa si afisarea in prag a fetelor intrebatoare. “Va chem eu”, este un raspuns ce nu-i multumeste pe micutii care s-au strins ciucur in jurul usii. Ca sa indulceasca asteptarea, copiii capituleaza in fata televizorului unde este o telenovela pe Acasa TV, care-i imobilizeaza pe toti pina la ora patru, dupa-amiaza. Holurile tac, iar florile galbene, verzi si albastre din hirtie, ce atirna din tavanul holului, isi primesc pauza de neclintire.

La inceput a fost dulapul

In spatele usii pazite de cinci ursuleti cu burti galbene este Ludoteca. Unica in Romania, povestea a inceput cu un dulap, unde Magda Iorga isi punea haina cind facea terapie prin joc sau terapie suport, ca voluntar, cu toti copiii internati la Sectia de Nefrologie. A vrut sa renunte pentru ca timpul i se micsora cind galopa printre seminariile pe care le tinea la facultate, cursurile de master. “Am mers la doctorul Arsenie, psihiatrul sectiei, sa-l anunt ca vreau sa renunt. Mi-am zis ca eu nu pentru asta am muncit atitia ani, sa am un palton intr-un dulap pe hol. Doctorul m-a intrebat unde-si tin doctorii hainele. Intr-un singur dulap. Asistentele? Tot intr-un dulap la care au cheie toate. Iar eu aveam singura un dulap. M-a convins si am ramas”. Ideea a venit de la Elizabeth Tatman, membra a Clubului Rotary of Bolton Daybreak si guvernatoarea districtului in perioada 2009-2010. “ Elizabeth facea interviuri ca sa gaseasca pe cineva care sa o ajute la ideea ei. Magda a fost cea mai potrivita pentru Ludoteca “Pinocchio”. Evolutia nu se masoara in dotari, este o camaruta mica cu citeva scaunele si dulapuri burdusite cu jucarii. Doar ca de la petrecerile in care costumele se incropeau din cearsafurile albe de pe paturi, anul trecut, de 1 iunie, copiii au primit clovnul si zina de la mall.

Ludoteca ii aduna imediat dupa chemarea “doamnei Magda” in jurul masutei cu scaune pitice. E zi de puzzle, copiii au adjudecat. Costel, un baiat ca o trestie, cu ochi mari si seriosi vrea unul cu multe piese, dar cere sa nu lipseasca nici una. “Se poate puzzle fara o piesa? Dar fara doua?” La prima dezbatere, solutia este clara: e imposibil sa-l cladesti. Alladin si Jasmine, Tom si Jerry si Mica Sirena compun o poveste fericita sub miinile nesigure ale celor care ascund, sub mineca de la pijamaua colorata, ciotul unei perfuzii.

Cei sapte ani de-acasa

Cei mai multi dintre copii sint obisnuiti ai spitalului. Alinuta are 13 ani, arata de noua si s-a hotarit: nu mai vrea sa faca nici o operatie. Loredana “Groza”, cum completeaza Alinuta, are tot 13 si numara fara frica opt ani de dializa. E priceputa la facut puzzle gaseste si piesa potrivita, gura surizatoare a sirenei. “Poate sa puna si diagnostice. Stie boli, simptoame”, spune coordonatoarea Ludotecii despre fetita care stiind ca e racita, a cerut singura o masca, pentru a nu transmite boala. Ochii ei albastri sint tulburi si chiar daca primeste premiu pentru rezolvarea puzzle-lului un pix roz cu puf, bucuria ei nu capata forma zimbetului. Stoian nu stie cum ii cheama pe colegii lui de camera, iar faptul ca atunci cind este indemnat sa-i intrebe, ei raspund in primul rind cu numele, nu-l ajuta. Mai degraba isi aminteste sa-l strige pe coleg “Parfenie”, decit “Costel”. E cel mai neastimparat si nu se lasa pacalit la: “fetelor nu le plac baietii ghebosi”. Stie el una la el in sat care-l il place oricum. Doamna Magda n-o cunoaste. “Nu-i de-a noastra”, ii explica. “Chiar daca stau in acelasi salon, nu stiu cum ii cheama unii pe altii. Cei care nu se stiu, aleg sa faca singuri un puzzle”, povesteste coordonatoarea a carei voce nu scapa vreodata tunetul supararii. Alberto se chinuie sa gaseasca celalalt cercel al Jasminei. Puzzle-ul nu-si gaseste coerenta in miinile lui.

Ludoteca implineste sapte ani de cind suporta bataile in usa ale micutilor carora li se acorda dreptul, o data pe zi, sa fie copii. “Un baietel a plins o zi intreaga si mi l-au dat asistentele si  mi-au zis: “repara-l”. Am vorbit cu el si supararea lui era ca nu mai venisera parintii deloc in vizita si-i era tare dor. I-am zis povestea bradutului de care avea grija padurarul. Cum crestea, cum padurarul il punea intr-o incapere mai mare. Cind s-a facut mare, mare, padurarul nu mai venea des la el. Copilasul a inteles ca si el e ca bradutul, mama lui trebuie sa aiba grija de fratiorul lui mai mic si nu mai trebuie sa-l viziteze des pentru ca e mare si se descurca. N-a mai plins”. Doamna Magda ii ajuta sa se simta impliniti. “Pentru ei, norocul este ca fac tratament si ca nu sint niste copiluti in stare grava”.

Magda Iorga stie de ce a ramas la Spitalul de Copii, chiar daca uneori intervine si monotonia. “Scopul principal este sa fie fericiti, pe linga problemele pe care le au, sa le vezi zimbetelul pe fata”. Copiii oricum nu impartasesc acelasi fel de bucurie. “Uneori sint atit de galagiosi ca ies din camera. Nu le zic sa stea cuminti pentru ca ei asta fac toata ziua”.

Regulile fac joaca mai usoara

Ludoteca respecta niste reguli stricte. In primul rind, parintii nu au voie sa intre in camera de joaca. “Citeva ore copiii scapa de hiperprotectia parintilor. In restul timpului, ei stau lipiti ca in simbioza”, povesteste coordonatoarea. Nici medicii si asistentele nu stiu ce se intimpla in spatele usilor. Doar in unele dupa-amieze asistenta de serviciu vine si le ia tensiunea micutilor. “Cu o mina deseneaza si la cealalta li se ia tensiunea. Asa nu le mai este frica”. O bunica apare adesea in usa sa o vada pe Corinuta, o fetita firava ca o lalea, cu doua codite impletite si care face un efort sa zimbeasca calutilor roz, din cauza bandajului de la git. “Corinuta, ma duc sa-ti fac salata”. Corinuta nu aude, e prinsa de jocurile colorate din dulapuri. “Mergeti, sa stiti ca n-o intereseaza ce faceti”, o linisteste doamna Magda. “De doua zile sta pe linga usa , sa stiti”, incarca bunica un compliment.

Alte doua reguli sint pentru “micii beneficiari” ai Ludotecii. Cind intra in camera trebuie sa se spele pe miini, uneori aceasta este singura data in zi in care copiii o fac. De asemenea, ei trebuie sa-si lase telefoanele pe masuta, sa nu mai aiba grija lor.

Coordonatoarea Magda Iorga este cea care si-a impus propriile reguli in camera cu veselie. Nu respecta insa o regula a psihologiei. “De obicei, se spune ca la nici un fel de terapie nu se foloseste halatul alb, ca asa copiii ar dobindi o fobie. Eu il port insa pentru a combate fobia. Ei stiu ca sint si «halate» care se joaca cu tine. Sint singurul «halat» la care copiii zimbesc”.

Pe linga momentele de relaxare si educatia sanitara pe care o primesc, micii pacienti iau parte la un program de pregatire. Copiii fac tot felul de schimburi de informatii intre ei, se incurajeaza reciproc mai mult decit ar face-o adultii prin vorbe. “Sint mari maestri, stiu diagnostice, pastile, medicamente. Daca-i intrebi, toti vor sa se faca medici. Cind vorbesc intre ei despre experienta lor, nu li se mai pare iesit din comun” Magda Iorga invata odata cu ei. Prima lucrare prezentata intr-o conferinta la Lisabona s-a numit “Cum am invatat sa ma joc la 25 de ani”. In albumele de fotografii in care s-au adunat sarbatori de Craciun , Pasti, 1 iunie, amintirile de la minidiscoteca lor. Mai sint si pozele in care ei poarta halate medicale. In ziua urmatoare trebuie sa pregateasca o poezie sau un cintecel si vor avea iar parte de premii. Dupa ce personajele din desene animate au capatat viata, au adjudecat. Se poate face puzzle si fara o piesa.

Andreea ARCHIP